Potera

De oricâtă inocenţă, ca să nu-i spun prostie, vei fi în stare, unele lucruri te crucesc pur şi simplu. Îmi spunea zilele trecute un fost coleg de liceu că, împreună cu nişte vecini de-ai lui, şi-a pus în cap să afle cine „deversează” în zona în care locuieşte haitele de câini care îşi reîmprospătau mereu numărul, în ciuda eforturilor de a le rări efectivele. Într-o zi, l-a sunat un vecin care-l invita să-l însoţească (s-au adunat mai mulţi, de fapt) la o maşină care parcase dubios în zonă, în care ei credeau că se află un nou transport de câini migratori. Era o maşină… de Galaţi, care adusese vreo 20 de potăi ce aşteptau „liberarea”. Vigilenţii i-au luat la întrebări pe gălăţeni, adică ce au de gând să facă cu câinii, la care aceştia au răspuns: „Dacă nu ne prindeaţi, ai voştri erau! Acum trebuie să găsim o altă soluţie.” În cheia aceasta privind lucrurile, nu ne-am mira să primim haite de câini de peste graniţă. Norocul nostru este că în estul îndepărtat câinii fac parte din meniul omului…

Chiar! Cum de nu i-a trecut oare nimănui prin cap să adune câinii de pripas de pe la noi şi să-i propună la export chinezilor sau statelor din sud-estul asiatic?!! Poate se găseşte un întreprinzător care să se apuce de o asemenea afacere cu atâtea consecinţe faste: se asanează intravilanul de obraznicele (uneori periculoasele) patrupede, se câştigă bani mulţi (că-s multe şi animălurile), dă şi oraşelor noastre aspectul civilizat pe care ni-l propun oraşele vest-europene.

Prima vânătoare ar putea fi organizată în zona Spitalului Bethesda din Burdujeni (blocurile din str. general Iacob Zadik), unde ar exista o haită de vreo 15 câini, tocmai reîmprospătată, spaima copiilor când se duc şi se întorc de la şcoală. Problema e cine organizează potera.