PSD Suceava 2020

„Vasile Revoluţie”, după 28 de ani, în faţa magistraţilor, ca parte civilă în Dosarul Mineriadei

După 28 de ani de când era să moară sau să devină neom de la o lovitură în cap primită în timpul Mineriadei din 1990, un sucevean, luptător pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, se va prezenta pentru prima dată în faţa magistraţilor pentru a-şi susţine cauza, ca parte civilă. Ancheta procurorilor militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a finalizat în 2017. S-a dovedit o cauză complicată şi confuză, în care au fost cercetate brutalele şi sângeroasele intervenţii ale autorităţilor statului, susţinute de mineri din Valea Jiului şi alţi muncitori, împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii, la numai câteva luni după Revoluţia din decembrie 1989 ce părea că nu adusese la conducerea ţării decât tot comunişti.

În dosarul „Mineriada 13-15 iunie 1990”, numărul 1752/1/2017/a1 au fost trimise în judecată 14 persoane, în frunte cu Ion Iliescu şi Petre Roman, preşedintele de atunci al ţării şi primul ministru.

Potrivit surselor oficiale, cauza însumează 413 volume, iar rechizitoriul are 2.000 de file. În timpul anchetei au fost audiate 46 de persoane cu calitatea de inculpat sau suspect, 1.388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai persoanelor vătămate şi 589 de martori, fiind emise circa 2.300 de citaţii.

Una dintre aceste citaţii a fost destinată şi lui Vasile Dorel Melniciuc din Suceava, cunoscut multor localnici ca „Vasile Revoluţie”.

Luptător pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989

Vasile Melniciuc este revoluţionar, calitate dobândită şi certificată în urma unor fapte incontestabile săvârşite pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989.

Avea 29 de ani la acea vreme şi era detaşat de câteva luni, împreună cu mai mulţi angajaţi ai fostului Combinat de Prelucrare a Lemnului Suceava (CPL), să muncească la construirea Casei Poporului.

Luptele din acel istoric decembrie l-au prins în zonele cele mai fierbinţi din centrul Bucureştiului. Până să vină pompierii, alături de un grup de militari, suceveanul a intervenit pentru stingerea incendiului izbucnit în Biblioteca Centrală, în seara de 22 decembrie.

În următoarele luni a rămas în Bucureşti pe lângă soldaţii din Detaşamentul de Gardă, iar la sfârşitul lunii aprilie 1990 s-a alăturat protestatarilor din Piaţa Universităţii.

Nemulţumiţi de evoluţia politică a ţării după decembrie 1989, manifestanţii au declanşat ceea ce a rămas ca cea mai amplă acţiune de protest din România post-decembristă, menţionată în istorie drept „Golaniada”, după ce preşedintele Ion Iliescu i-a numit golani şi huligani pe protestatarii care umpleau cu zecile de mii piaţa, în fiecare seară. Timp de 53 de zile manifestanţii au ocupat zona centrală a Bucureştiului, pe care o declaraseră „zonă liberă de neocomunism”. Tot atunci, celebrul balcon al Universităţi a devenit „tribună a democraţiei” pentru sute de vorbitori, personalităţi ale ţării, studenţi, opozanţi ai FSN-ului şi preşedintelui Ion Iliescu.

După 53 de zile, în dimineaţa zilei de 13 iunie, autorităţile au intervenit în forţă, pentru împrăştierea manifestanţilor şi eliberarea Pieţei Universităţii, susţinute fiind apoi de bâtele a mii de mineri din Valea Jiului, conduşi de Miron Cozma, chemaţi la Bucureşti chiar de preşedintele ţării.

Potrivit enciclopediei libere Wikipedia, în dimineaţa zilei de 14 iunie, minerii „au pătruns în incinta Facultăţii de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertăţii de opinie, şi au devastat o colecţie unică în Europa de flori de mină şi zăcăminte geologice ca şi sediul Ligii Studenţilor. O soartă asemănătoare au avut şi Facultatea de Litere şi cea de Matematică, dar şi Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroşi profesori au fost bătuţi, între ei se numără şi profesorii de lingvistică Grigore Brâncuş şi Petru Creţia, acesta fiind agresat de indivizi care se aflau în posesia fotografiei sale. În zonă, minerii au mai devastat sediile PNŢCD şi ale PNL, unde au pretins că au descoperit valută falsă şi arme şi de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o staţie radio şi aparate de birotică.

(…) În câteva ore Bucureştiul era complet pacificat şi haosul a coborât pe străzile unde puterea era deţinută de aceste grupări paramilitare, care colaborau cu Poliţia şi SRI. Toţi intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcaţi cu haine fistichii au fost bătuţi, arestaţi, urcaţi în dubele Poliţiei şi interogaţi la o unitate militară din Măgurele” menţionează această sursă.

„Golan” în Piaţa Universităţii şi victimă a Mineriadei

 Amintirile lui Vasile Melniciuc din acele zile de spaimă sunt clare şi vor rămâne astfel probabil pentru toată viaţa lui. Suceveanul a protestat în piaţă alături de zeci de mii de bucureşteni şi persoane venite din multe judeţe ale ţării, pe tot parcursul celor 53 de zile. Din propriile mărturisiri, pe 13 iunie, Vasile Melniciuc şi alte câteva zeci de persoane păzeau o baricadă, când au năvălit peste ei miliţienii, coborâţi dintr-un autobuz. Protestatarii au început să fie prinşi, în timp ce alţii fugeau care încotro. Unii au scăpat şi s-au ascuns, alţii nu. Suceveanul a scăpat intrând într-un microbuz parcat în zona intrării actorilor Teatrului Naţional, autovehicul cu care cineva aducea apă şi mâncare „golanilor”.

 „Miliţia ne căuta peste tot, chiar şi cu câinii. Pe mine nu m-au văzut, pentru că eram acoperit cu nişte pături, în microbuz. La un moment dat am putut să ies şi să fug, pitit printre maşini. Dintre cei care erau cu mine la baricadă fugiseră pe strada Batiştei şi nu i-am mai văzut de atunci. În balconul Universităţii, lângă portretul lui Eminescu, era şi o icoană veche pictată pe lemn, pe care eu o adusesem de la Putna, dar după ce a intrat peste noi un miner, deghizat sau nu, că nu se mai ştia, a aruncat-o de la balcon. Sunt filmări la TVR, se poate verifica.

Pe la ora 10 şi ceva, când căutam şi alţi oameni din grupul nostru, cineva mi-a zis că sunt la Poliţia capitalei. Am plecat spre poliţie, dar în drum m-am trezit, din spate, cu o bâtă în cap, lovitură puternică, nu glumă. N-am apucat să văd cine mă lovise pentru că mi-am pierdut cunoştinţa. M-am trezit în unitatea de poliţie Măgurele, acolo unde îi duseseră pe mulţi oameni de pe stradă, claie peste grămadă. Eram rezemat lângă un garaj, cu părul şi faţa pline de sânge. Un civil zicea că trebuie să fiu dus la spital, dar îl auzeam ca prin vis. Apoi a venit un sanitar de-al lor, m-a spălat cu apă oxigenată şi m-a dat cu un spray, dar tot ziceau că ar trebui să mă vadă un doctor. Dar ce doctor să mă vadă dacă nu putea ieşi nimeni de acolo?! Pe la ora 6 după-masă au venit nişte asistente de la Spitalul Militar şi vorbeau între ele că dacă am noroc să pot să ies, bine; dacă nu, nu. Mi-au făcut o adrenalină, m-a pus să urmăresc degetul de la stânga la dreapta, m-au întrebat dacă ştiu ce mi s-a întâmplat dar eu nu ştiam nimic, mi-au dat un pumn de pastile şi mi-au recomandat să mă plimb ca să nu se coaguleze sângele. Eu m-am plimbat, dar dintr-o dată mi s-au muiat picioarele şi am adormit lângă uşa aceea de garaj. Bine că eram afară, la aer, pentru că înăuntru era groaznic. Erau zeci de oameni închişi ca animalele, unii făcuseră pe ei pentru că nu-i lăsa să meargă la WC. Ferească Dumnezeu ce mirosea acolo!

Mai târziu, când mi-au dat drumul, mi-am făcut nişte investigaţii şi am aflat că dacă nu aveam capul tare putea fi rău de tot. Am rămas cu ceva sechele. Am fost norocos însă, pentru că pe mulţi i-au urmărit şi după 15 iunie. Pe Vasile Apărece, tot din Suceava, l-au arestat acasă, după ce stătuse în spital la Bucureşti, pentru că fusese bătut cu picioarele în plămâni. În septembrie, chiar în acelaşi an, Vasile a şi murit, săracul!” a povestit suceveanul revoluţionar, ca şi cum s-ar fi petrecut ieri negrele întâmplări din iunie 1990 din Bucureşti.

Cei care erau pe lângă mine atunci nu sunt de găsit sau li s-a făcut deja parastasul de 10 ani sau 20 de ani”

Vasile Melniciuc nu ştie ce va câştiga în urma judecării Dosarului Mineriadei sau dacă mai apucă să vadă un rezultat. N-are bani de avocat, dar, măcar, ca beneficiu de pe urma statutului de luptător al revoluţiei, poate circula gratuit cu trenul. Ar fi vrut cu mulţi ani în urmă să-şi fi făcut o căsuţă pe bucata de pământ de 9 ari atribuită lui prin Legea revoluţiei. A fost pus în posesie cu acte în regulă, dar proprietatea a rămas o himeră. Un vecin a ocupat o parte din ea, iar în mijlocul parcelei tronează şi astăzi o antenă de telecomunicaţii, bucată de pământ care a fost declarată de interes public. Zecile de discuţii cu autorităţile locale, plus vreo 40 de zile de greva foamei, prin 2011, n-au dus la niciun rezultat, aşa că revoluţionarul Vasile Melniciuc este în continuare proprietar pe… nimic.

Pe 20 februarie 2018, la ora 9, pentru prima dată după 28 de ani de când putea să moară sau să rămână cu handicap grav, după lovitura necunoscutului pornit să înăbuşe „Golaniada”, „Vasile Revoluţie” se va prezenta în faţa Curţii Militare de Apel Bucureşti, ca parte civilă. Pe lângă avocat, el are la fel de multă nevoie de martori care să-i ateste suferinţa din iunie 1990. Poate vreun vinovat va plăti pentru asta, poate va primi, cândva în viaţa asta, despăgubiri pentru trauma îndurată. El speră că îl vor ajuta persoane care erau în Bucureşti în timpul evenimentelor, dar pe care se zbate, fără succes, să le găsească.

„De unde martori? Cei care erau pe lângă mine atunci nu sunt de găsit sau li s-a făcut deja parastasul de 10 ani sau 20 de ani” a încheiat revoluţionarul sucevean.

Dar, pe 20 februarie, Vasile Melniciuc se va prezenta în instanţă, pentru că el mai crede că undeva, cândva, trebuie să i se facă şi lui un strop de dreptate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: