La Cetatea de Scaun a Sucevei, proiect de educaţie muzeală

„Lecţia de 10”

În acest an, Muzeul Bucovinei vine în întâmpinarea preşcolarilor şi a elevilor din unităţile de învăţământ sucevene cu o paletă largă de proiecte educaţionale, ateliere de creaţie, ateliere istorico-didactice şi lecţii interactive de istorie, artă, arheologie, etnografie, ştiinţele naturii.

Astfel, la Cetatea de Scaun a Sucevei, la Casa Custodelui, se va desfăşura proiectul de educaţie muzeală „Lecţia de 10”.

Potrivit reprezentanţilor Muzeului Bucovinei, „Lecţia de 10” a fost concepută din dorinţa de a apropia elevii de disciplina istorie în general, de istoria Moldovei şi a Cetăţii de Scaun a Sucevei în mod special.

„În cadrul lecţiilor se vor discuta subiecte pe care elevii nu le învaţă în şcoală, subiecte care prezintă interes pentru înţelegerea tuturor aspectelor legate de istoria medievală a Moldovei. Temele discutate sunt structurate pe zece domenii: domnitori, cetăţi din Moldova, ctitorii, dregătorii, arme medievale, domniţe, bătălii, atacuri asupra cetăţii, ţări suzerane şi Cetatea Sucevei, acoperind astfel o gamă largă şi inedită de informaţii.

Vor fi prezentaţi atât domnitorii reprezentativi pentru Moldova, dar şi domnitori care sunt prea puţin amintiţi în manualele de istorie, dar a căror activitate a influenţat într-un fel sau altul parcursul istoric al Moldovei. Cei care vor participa la aceste lecţii pot afla, într-un mod interactiv, detalii despre cele mai importante cetăţi ale Moldovei, cele mai reprezentative biserici ctitorite de Ştefan cel Mare, detalii din viaţa unor domniţe, informaţii despre armele medievale folosite de oştenii moldoveni, despre dregătorii importanţi ai Moldovei, despre luptele memorabile ale moldovenilor, atacurile care s-au dat asupra cetăţii, precum şi multe altele. Astfel, întrebări precum: De ce Ion Vodă cel Viteaz avea renumele de «cel Cumplit»?; De ce lui Bogdan al III-lea i-a fost refuzată o cerere în căsătorie?; Care erau veniturile dregătorilor în perioada medievală?; Cum se derula viaţa domniţelor în Evul Mediu? îşi vor găsi răspunsul în cadrul acestor lecţii. Informaţiile prezentate vor fi completate de o serie de activităţi educative care vor consolida cunoştinţele elevilor” arată sursa citată.

Cei interesaţi să participe pot obţine informaţii suplimentare şi se pot programa la telefon 0771592249, muzeograf Paula Moroşanu, la Cetatea de Scaun a Sucevei sau la Muzeul Bucovinei, telefon 0230-216439, interior 116.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI