>În 2017, în judeţ au fost diagnosticate 70 de cazuri noi de cancer cervical, iar 35 de persoane au murit din cauza acestei afecţiuni
Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin (SEPCCU), ce are ca scop conştientizarea publică în privinţa prevenţiei acestei maladii, este marcată şi în judeţul Suceava, în perioada 28 ianuarie – 3 februarie a.c., prin acţiuni de distribuire de materiale informative prin reţeaua medicilor de familie şi cu sprijinul asistenţilor medicali comunitari, dar şi prin organizarea unor standuri de informare în spitalele din judeţ.
Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, în anul 2018 are loc cea de a XII-a ediţie a Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, care se desfăşoară în perioada 28 ianuarie – 3 februarie.
Campania din 2018 se derulează sub sloganul „Testarea preventivă Babeş-Papanicolau: barieră simplă şi eficientă împotriva cancerului cervical!” şi are ca scop conştientizarea pe scară largă a populaţiei feminine româneşti în privinţa căilor de limitare a riscului major de cancer cervical, tema din acest an focalizându-se pe reducerea riscului şi amplificarea prevenţiei.
„România a fost cu deosebire interesată în includerea unei asemenea celebrări în Calendarul Ministerului Sănătăţii, din raţiuni legate de ratele mari înregistrate de incidenţa şi mortalitatea prin cancer cervical, pentru reducerea cărora schimbul de informaţie, experienţa şi metode de a influenţa politicienii şi publicul este salutar” se menţionează în comunicatul de presă.
Sursa citată precizează că acest tip de cancer poate fi prevenit fie prin evitarea infecţiei cu Human Papilloma Virus (HPV) – transmis sexual, fie prin monitorizarea periodică (screening) pentru infecţii şi leziuni.
„Vaccinarea HPV înainte de începerea activităţii sexuale ar putea fi de asemenea o soluţie. Din păcate, vaccinurile nu protejează împotriva tuturor tipurilor de virusuri HPV care pot provoca cancer de col uterin; screeningul rămâne în continuare obligatoriu. Vaccinarea anti HPV 16/18 (subtipurile cele mai virulente) alături de screeningul citologic prin frotiu Babeş Papanicolaou sistematic pot reduce riscul cancerului cervical cu până la 94%” se arată în documentul citat.
Cancerul cervical este al şaselea tip de cancer ca incidenţă la femei în Europa, iar în România se înregistrează cea mai mare incidenţă a cancerului de col uterin, la polul opus situându-se Elveţia.
„În privinţa mortalităţii prin cancer cervical, ţara noastră se află pe locul cel mai defavorabil din Europa, cu un risc de deces (10,8/100.000) de trei ori mai mare faţă de media europeană şi de peste 1,5 ori mai mare decât media din Europa Centrală şi de Est. Cauza situaţiei alarmante din România este lipsa de aderenţă a populaţiei feminine la screening, deşi din 2012 este în vigoare Programul Naţional de Screening privind Cancerul Cervical ce a comunicat o rată de acoperire a populaţiei ţintă de numai 8-12%.
Eforturile educaţionale în privinţa factorilor de risc trebuie să devină o preocupare centrală a promotorilor sănătăţii. Prevenţia prin practicarea testării Babeş-Papanicolau după un calendar adaptat vârstei şi factorilor de risc istorici sau actuali trebuie să devină un obiectiv vital al medicinii de familie şi al fiecărei persoane de gen feminin” se mai precizează în comunicatul de presă al DSP Suceava.
Săptămâna Europeană a Cancerului de Col Uterin va fi marcată în judeţul Suceava prin organizarea de către DSP Suceava a unor acţiuni de distribuire a unor materiale informative privind prevenirea şi depistarea precoce a bolii, respectiv postere şi broşuri cu conţinut informativ prin reţeaua de medicină de familie şi asistenţii medicali comunitari, organizarea unor standuri de informare-educare-comunicare tematice în cadrul spitalelor din judeţ, punerea la dispoziţie de materiale IEC în spaţiile de aşteptare din cadrul spitalelor şi la cabinetele medicilor de familie, precum şi prin difuzarea de informaţii pentru populaţia generală pe website-ul instituţiei.
Conform unei statistici prezentate de DSP Suceava, la Cabinetul de oncologie din cadrul SJU Suceava au fost luate în evidenţă în cursul anului trecut 70 de cazuri noi de cancer de col uterin, alte 852 de paciente fiind rămase în evidenţe. Tot în anul 2017, în judeţul Suceava s-au înregistrat 35 de decese cauzate de cancerul de col uterin.
În cadrul programului naţional de depistare a cancerului de col uterin, care se derulează în judeţul Suceava începând din anul 2012, 9.554 de femei cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani au efectuat testul Babeş-Papanicolau.
În cursul anului 2016, în judeţ au fost testate 1.084 de femei, numărul lor crescând în anul 2017 la 1.362, la 20 dintre acestea au fost depistate diverse anomalii, care au fost investigate şi tratate.
De precizat este că testările în cadrul acestui program sunt efectuate prin reţelele organizate ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava şi ale Spitalului Municipal Fălticeni, reţele care includ medici de familie, medici din cabinetele de planificare familială, medici ginecologi şi medici anatomo-patologi.
„Ministerul Sănătăţii a alocat în anul 2017 suma de 73.000 lei pentru acest program judeţului nostru, iar acesta va continua şi în anul 2018, urmărind includerea în program şi a altor unităţi medicale pentru a veni mai mult în sprijinul femeilor din judeţ” se mai precizează în comunicatul DSP Suceava. (N.B.)
























Comentarii