Lecturi de texte (pe hârtie ori pe internet, neţintite asupra unei teme sau cuvânt anume de buchisit) îţi pot aduce sub ochi un substantiv care stârneşte nedumerire: contributor. Nu-l întâlneşti foarte des, însă pare a creşte în frecvenţă în ultimii ani. Semnele de întrebare sunt iscate, în primul rând, de abaterea de la sistemul specific limbii române de formare a substantivelor şi adjectivelor de la verbele terminate în –ui, âi (a îngădui – îngăduitor, a jefui – jefuitor, a fâlfâi – fâlfâitor etc.).
Înainte de a „acuza” influenţa limbii engleze pentru devierea de la sistemul menţionat, ar fi poate de folos o privire mai largă asupra derivatelor şi „rudelor” verbului a contribui (pentru care dicţionarele propun ca origine fr. contribuer sau lat. contribuere). Primul (de fapt, prima, fiindcă este o „rudă”) care vine în minte oricui, fiindcă, într-o ipostază sau alta, ne vizează pe fiecare, este contribuabil (din fr. contribuable), cea mai la îndemână definiţie a sa fiind cea de „plătitor de impozite” (sau „birnic”, cum preciza Scriban în dicţionarul său din 1939; Şăineanu, în cunoscutul Dicţionar universal…, propunea un sens mai larg: „supus la contribuţiune”). Aşadar, în această calitate, toţi (sau aproape toţi adulţii) contribuim la bugetul ţării şi la echilibrul său financiar.
Dobândind o asemenea specializare semantică, vorba care ne adună în oala fiscală comună nu mai era potrivită pentru alte contribuţii / aporturi, verbului de bază cerându-i-se alţi „urmaşi”. Numai că, ivindu-se, aceştia se arată cam anemici. Astfel, contribuitor (format, cum am anticipat, în stil românesc, ca şi locuitor, cârmuitor, făptuitor, vieţuitor şi alte asemenea zeci de cuvinte) nu este introdus (acceptat) de niciunul dintre dicţionarele importante (tipărite) consultate. Totuşi din DEXonline se poate afla că el apare în MDN (Marele dicţionar de neologisme), în ediţia a X-a (2008), fiind definit ca „acţionar care contribuie la plata datoriilor în caz de lichidare a societăţii” (definiţie evident restrictivă, pe care o preia şi DEXonline). Oricum, în presă şi pe internet, cuvântul contribuitor este extrem de rar.
Mult mai frecvent şi în câştig de teren este varianta contributor, care se integrează fluxului de englezisme cu care se „îmbogăţeşte” limba română: „Epicur, contributor la construcţia cosmologiei moderne” (romlit.ro, nr.14/2017); „declaraţiile contributorilor” (gandul.info, 11.04.2017); „Printre contributori mă număr şi eu…” (vol. „Lumina cuvintelor”, Ed. Sfera, Bârlad, pag.47); „România, un mare contributor la sistemul de sănătate britanic” (titlu, digi24.ro, 19.10.2016); „contributor important şi responsabil la NATO” (stiri.tvr.ro, 25.05.2017). Există şi un site (platformă civică de opinii şi analize ale unei comunităţi libere de autori, care oferă „texte cu valoare adăugată”) contributors.ro, dar aici este clar folosit cuvântul englezesc în cauză.
Chiar dacă nici contributor (cu accent pe ultima silabă, ca în română, sau pe penultima, ca în engleză) nu are parte de intrări în dicţionarele prestigioase (în DOOM2 poate fi găsit doar contributoriu, cu precizarea „rar”), e de presupus că, în disputa paşnică dintre cele două variante, va fi sortit înfrângerii contribuitor. Decisivă ar putea fi influenţa englezei, dar un rol va avea şi mai marea uşurinţă în pronunţare a adversarului său, comoditatea fiind un principiu… activ în limbă.
I.NEDELEA
Comentarii