IOAN PAVĂL Primarul comunei Dumbrăveni
Comuna Dumbrăveni este una dintre cele mai dezvoltate din judeţul Suceava. Într-o vreme a fost propusă ca oraş, dar gospodarii de acolo au fost mai isteţi şi au preferat să „fie în satul lor fruntaşi”. În Dumbrăveni (localitatea se află situată pe lunca Râului Siret, la 17 km de municipiul Suceava şi la 27 km de municipiul Botoşani. Are ca vecini: la nord – comuna Siminicea, sud – comuna Vereşti, est – oraşul Salcea, iar la vest – Huţani, judeţul Botoşani), conform statisticilor, sălăşluiesc şi muncesc peste 9.600 de oameni. Iar aceştia şi l-au ales, acum aproape doi ani, pentru a treia oară ca edil-şef pe Ioan Pavăl.
De ce oare? Acesta, împreună cu echipa lui, a reuşit să facă Dumbrăveniul să prospere din toate punctele de vedere. S-o luăm metodic, deşi nu obligatoriu cu date fixe. Mă refer la proiecte care au fost realizate sau sunt în curs de realizare. Este vorba, în primul rând, de modernizarea şi extinderea Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” din localitate, lucrări care au constat în instalaţii termice şi sanitare, amenajarea sălilor de clasă, dotarea acestora, amenajări exterioare şi încă multe altele pe care le pot vedea cei care vizitează locaţia respectivă. De asemenea, a fost reabilitată şi modernizată Unitatea de Asistenţă Medico-Sanitară (Spitalul, cum îi spun ei), care a fost adusă la standarde moderne, mult peste altele de acest gen din judeţ şi din ţară. În continuare, putem vorbi despre finalizarea lucrărilor la Sala de Sport, care are posibilitatea să găzduiască nu doar o mulţime de competiţii, dar şi 150 de spectatori în tribune. Sala respectivă deserveşte cca. 2600 de elevi şi încă alte persoane care doresc să desfăşoare activităţi sportive. Ca o paranteză, în luna octombrie a acestui an, în respectiva sală de sport s-a desfăşurat prima fază a Concursului de fotbal pentru copii „Gheorghe Olah”, oaspeţii fiind foarte mulţumiţi de condiţii; de asemenea, în aceeaşi locaţie sunt organizate cursuri de lupte greco-romane şi Tae Kwando, competiţii de handbal pentru copii şi juniori şi de minifotbal. Tot în zona petrecerii timpului liber, pentru localnici şi nu numai, există şi o sală tip „Balon”, unde cetăţenii pot face orice fel de petreceri îşi doresc. Ca să rămânem în sectorul proiectelor pentru cei foarte tineri şi fiindcă suntem în sezonul hibernal, vă informăm că la Dumbrăveni funcţionează un patinoar artificial care se află la dispoziţia mai ales a copiilor, dar şi a tuturor celor care iubesc patinajul.
Revenind la alte proiecte, în Dumbrăveni s-a înfiinţat şi va fi din nou modernizată o grădiniţă care cum să se numească altfel decât „Dumbrava Minunată”. Un alt motiv de laudă pentru administraţia dumbrăveneană este acela că a reuşit să preia de la Ministerul Apărării Naţionale o parte din locaţia fostei Unităţi Militare de Transmisiuni şi Radiolocaţii de pe raza localităţii, pe care a modernizat-o şi care va deveni în viitorul apropiat un Centru de Asistenţă Socială pentru bătrâni şi familii în situaţii de risc.
Şi pentru că ei nu se leapădă de statutul de ţărani, nu la modul peiorativ, să vedeţi ce s-a mai făcut. S-au înfiinţat 7 hectare de livadă cu nuci şi 2 hectare cu pomi fructiferi (meri, peri, caişi, pruni).
Şi hai să trecem şi la alte proiecte mai „băţoase”. S-au extins reţelele electrice de joasă tensiune în zonele care au fost prinse în Planul de Urbanism Zonal şi tot pe acolo au fost extinse reţelele de utilităţi (apă-canal), în limita bugetului disponibil, în aceleaşi zone făcându-se şi lucrări de asfaltare, urmând să se rezolve acest aspect şi pe drumurile unde nu s-a ajuns încă.
Ce s-a mai realizat în favoarea cetăţenilor din Dumbrăveni? Există un sistem de supraveghere video în zona centrală care veghează într-o mare măsură la siguranţa cetăţenilor şi care, în funcţie de ce bani vor mai fi, se doreşte a fi extins. S-a înfiinţat o piaţă agroalimentară în zona centrală a comunei care răspunde oricând oricăror standarde de civilizaţie în comerţ. Şi, după cum am aflat, mai există o mulţime de alte proiecte care or să vină. Unul dintre ele este înfiinţarea unui centru cultural modern pe vechiul amplasament al actualului Cămin Cultural (proiect depus deja la Compania Naţională de Investiţii). Urmează continuarea lucrărilor de extindere a reţelei de utilităţi şi de asfaltare, modernizarea Centrului Cultural „Mihai Eminescu”, înfiinţarea şi construirea unei policlinici cu demisol, parter şi încă 3 etaje, dotarea cu cele necesare pentru şcolile generale Nr. 1 şi Nr.2, Şcoala din Sălăgeni şi Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu”, precum şi anveloparea şi modernizarea faţadelor blocurilor.
Revenind la alte cele, autorităţile din Dumbrăveni, sub conducerea lui Ioan Pavăl, au luat decizia să externalizeze serviciile de apă şi canalizare, retrăgându-se din Asociaţia Judeţeană pentru Apă şi Canalizare (A.J.A.C.), considerând că ies mai ieftin în acest mod. “Am considerat că această soluţie este mai mult decât firească, atâta timp cât la primărie nu dispunem de mijloacele necesare şi de servicii de specialitate cu personal calificat”, a spus edilul Ioan Pavăl. Culmea, după această măsură (toate atribuţiile au fost preluate de firma MATRIX COM din Harghita), susţin autorităţile din Dumbrăveni, lumea este mulţumită şi de preţ, şi de calitatea serviciilor. Mai mult, se doreşte ca în cel mai scurt timp să fie externalizate şi serviciile de gospodărire comunală şi colectarea gunoiului. Oprindu-ne la partea culturală, care a adus Dumbrăveniul pe o hartă internaţională, să nu uităm că aici se desfăşoară Festivalul „Mihai Eminescu” (a fost ediţia a X-a), manifestare care aduce în fiecare an la Dumbrăveni membri ai Academiei Române, ai Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, scriitori marcanţi din toate colţurile României, indiferent între ce graniţe se află în prezent. În acelaşi context, la Dumbrăveni se desfăşoară tot anual Simpozionul „Poeţii nemuririi noastre” care anul acesta, pe 23 decembrie, împlineşte şi el şapte ediţii. Comuna Dumbrăveni este, de asemenea, coorganizatoare a Congresului Mondial al eminescologilor de la Chişinău şi a Festivalului „Grigore Vieru” din satul de baştină al marelui poet, Pererita din Basarabia. În rest, ce să mai spunem? Dacă nu credeţi ce-am scris, mergeţi la faţa locului.



![paval-ioan[1]](https://www.crainou.ro/wp-content/uploads/2017/12/paval-ioan1-73x55.jpg)





























Comentarii