“Cine are părinţi, pe pământ, nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând“ (Adrian Păunescu)
Cine are părinţi, uneori uită că aceştia nu cer mult şi că aşteaptă doar un telefon din când în când, să audă vocea dragă, să ştie că vocea dragă o duce bine. Cine are părinţi îi aşază molcom în poala singurătăţii, să se ia doar cu durerile de şale şi să grăiască doar cu junghiurile din încheieturi. Cine are părinţi uită că şi el este părinte şi că, într-o (bună?) zi, şi el va aştepta un gând de la un capăt de lume. Şi capătul acela de lume apoi este capăt de lume, nu-i după colţ. Dar inima de părinte nu pricepe asta; şi oftează, şi aşteaptă o minune.
Cine are părinţi, le asigură un trai liniştit la o casă de bătrâni, şi sunt mulţumiţi că au făcut aşa o alegere înţeleaptă, şi dorm somn lin în noaptea de deasupra vieţii. Şi la casa de bătrâni, ştiu ei bine că nu le lipseşte nimic părinţilor. Numai un lucru neînsemnat şi banal: iubirea, afecţiunea. Din când în când, o dată pe an, vine şi Moş Crăciun la părinţi, dar e un Moş Crăciun fals, căci nu le-a ascultat dorinţele, deşi ei au fost cuminţi şi răbdători. Tot o dată pe an, vin la ei colindătorii, cu speranţa ascunsă în colindele diafane. Şi gândul îi poartă hăt, cu ani îndărăt, în căsuţa lor curată. Nu aveau brad de Crăciun, dar aveau foc în sobă, credinţă în sfântul din perete şi copii în aşternutul cald. Părinţii erau Acasă la ei. Poarta scârţâia şi ea săracă, dar cineva o deschidea, iar satul fremăta de bucuria colindului.
La Fălticeni există Căminul de bătrâni „Sf. Andrei”, un loc primitor, o binecuvântare pământească pentru bătrânii din satele vecine, bătrâni care sunt şi ei părinţii cuiva. Şi la ei vin colindătorii, an de an, aducându-le în trăistuţe emoţii pure, trăiri veritabile. Şi anul acesta au venit, cu braţele pline de colinde, elevi de la Clubul Copiilor Fălticeni, să vestească vestea cea mare, a Naşterii Pruncului de Împărat. Grupul „Moldava”, coordonat de prof. Lenuţa Rusu şi acompaniat cu măiestrie de prof. Liviu Chelaru, a făcut să dispară graniţa dintre gazdă şi colindători. Căci inima părinţilor a tresăltat la auzul colindului copilăriei lor. Au cântat împreună, s-au bucurat. Ce putere magică are un colind! Ce puţin îi trebuie unui suflet de părinte să vibreze şi să fie fericit! Colindători şi gazde şi-au împărtăşit impresii, s-au pus la taifas, s-au ţinut de mână clipe binecuvântate, bătrânii amintindu-şi, poate, de mânuţele nepoţilor de care li-i atât de dor! Cu adevărat, o îmbrăţişare nu te costă nimic, dar valorează o avere! Şi au întrebat de cei rămaşi în sat, ce mai fac, cum o mai duc, cine a mai murit, cine s-a mai măritat… Au făcut un salt în vreme, vremea şezătorilor, şi au admirat cămăşile ţesute în stative, iar florile de pe bundiţele adolescenţilor le-au adus aminte de tinereţea lor, când urcau dealul ca o părere. Acum, viaţa lor este o părere.
Preţ de aproape un ceas, adolescenţii din grupul „Moldava” s-au transformat în ajutoarele lui Moş Crăciun şi, dincolo de alimentele dăruite căminului de bătrâni, au dăruit bucurie şi îmbrăţişări. Gazdele, ca nişte gazde adevărate, i-au servit pe adolescenţi cu cozonac şi… şerveţele, căci baierele lacrimilor au slăbit. Tot inima, pârdalnica!
Ehei, până la anul e vreme multă, cine ştie ce-o mai fi… Dar Domnul e mare şi îndurător şi poate va îngădui să se revadă. Dar de ce să se revadă abia la Crăciunul viitor? Să vină mai curând, când vor putea, când vor avea timp. Cu siguranţă vor mai veni aceşti adolescenţi, copiii unor părinţi. De ce doar de Crăciun să fii mai bun? Fii mereu cu sufletul cald, române! Deschide mai des uşa inimii, creştine! (G.A.)
Comentarii