Teatrul „Matei Vişniec” din Suceava a găzduit, miercuri, un emoţionant eveniment cultural – „Suceava, dreptul la memorie”, care a avut ca punct central vizionarea documentarului „Suceava şi paradisul comunist”, în regia lui Paul Palencsar, precedată de un concert de muzică clasică susţinut de Cvartetul Royal, compus din: vioară – Ciprian Constandache, violă – Andreea Petruneac, violoncel – Angelica Banea şi flaut – Letiţia Costache.
Evenimentul a fost organizat de Fundaţia „In memoriam” Suceava şi Parohia „Naşterea Maicii Domnului” Suceava, al cărei preot paroh este Viorel Ioan Vârlan.
„Nu regret că sala nu e plină, să ştiţi”, a rostit realizatorul filmului, preotul Paul Palencsar, care i-a urmat la cuvânt directorului Teatrului „Matei Vişniec”, Carmen Steiciuc, cea care şi-a exprimat bucuria de a se afla printre martorii primei vizionari a acestui film şi care a mulţumit celor prezenţi în sală, între ei aflându-se şi primarul Municipiului Suceava, Ioan Lungu. Fost lucrător în televiziune, la TVR Iaşi şi Bucureşti, acum realizator de film documentar independent, Paul Palencsar a mai realizat trei filme documentare: unul despre episcopul romano-catolic Anton Durcovici, mort în închisoarea de la Sighet pentru că a refuzat să colaboreze cu regimul comunist, celelalte două fiind despre doi deţinuţi politici, supravieţuitori ai ororilor închisorilor politice, ambii din Gura Humorului – Radu Bercea şi Gheorghe Bucur. „Doar în timpul comunismului cultura se făcea cu basculanta (…). Cultura nu e pentru toţi, trebuie să ne obişnuim cu asta. La fel cum Dumnezeu nu e pentru toţi, ci doar pentru cei care îl aleg”. „Suceava şi paradisul comunist” este, desigur, a spus autorul, un titlu în cheie ironică. Nu putem vorbi de paradis, comuniştii au fost cei care au adus „iadul pe pământ, nu paradisul”.
Cu speranţa ca „acest eveniment să rămână pe retina minţii fiecăruia”, părintele parol Viorel Ioan Vârlan a adăugat ceea ce i-a spus cândva părintele Arsenie Papacioc. Întrebat despre ce personalităţi a întâlnit prin închisorile prin care a trecut, a răspuns că „orice om care a trecut prin închisorile politice a fost o personalitate” şi a ţinut să precizeze că evenimentul şi filmul sunt dedicate, spre aducere aminte, aşa cum stă scris şi la finalul acestuia, memoriei „tuturor victimelor comunismului, de oriunde şi oricând”.
Documentarul, fără voce adăugată pe fundal (voice over) pentru că, a spus realizatorul, „mi s-a părut că orice aş mai spune eu, pe lângă cuvintele celor filmaţi, e în plus, nu ai ce să mai spui într-un astfel de context”, se constituie într-un document emoţionant despre ceea ce a fost odată în actuala clădire a Tribunalului Suceava, şi anume un loc unde au fost închişi şi exterminaţi deţinuţi politici. Despre atrocităţile care au avut loc aici, despre metodele barbare folosite de torţionarii comunişti, despre chinurile şi suferinţele acestora au vorbit ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a îndemnat la iubire creştinească („să nu ne urâm”). Dr. Ioan Mareş, de la Muzeul de Istorie Suceava, în numeroasele sale intervenţii din film a prezentat, între altele, portretul torţionarului, despre care a vorbit şi preşedintele Tribunalului Suceava, Gheorghe Codrean. Aici au acţionat grupurile Bogdanovici şi Ţurcanu, care au generat «fenomenul Piteşti». Între anii 1947 – 1956, mii de opozanţi ai regimului au fost închişi aici, între ei aflându-se preotul Iustin Pârvu şi poetul Vasile Pânzaru.
Închisoarea de la Suceava a fost una dintre cele 44 de penitenciare principale ce se aflau în România, alături de numeroase lagăre de muncă forţată în care au pătimit peste 3 milioane de români, 800 000 aflându-şi sfârşitul acolo.
Emoţionante şi, în acelaşi timp, dureroase, au fost apariţiile scriitorului Eugen Dimitriu, cu mărturii cutremurătoare despre oameni şi fapte: „Orice ai fi făcut, erai vinovat. Aveai dreptul să nu ai dreptul”, a spus, referindu-se la vizite, pachete, cărţi, scrisori, soare. „Zi şi noapte era noapte”. Iar rezistenţa a fost posibilă doar pentru faptul că a existat credinţă: „Să-ţi pui problema să rezişti comunismului fără să fii credincios, fără să fii creştin, este o iluzie”.
În intervenţiile sale, preotul paroh Viorel Ioan Vârlan a făcut referire şi la torţionarul Eugen Ţurcanu, cel care „a adus iadul aici şi, mai târziu, la Piteşti, «experimentul Piteşti» fiind unul dintre cele mai înfiorătoare care au existat pe acest pământ”. Şi a mai vorbit sfinţia sa despre biserica pe care a ridicat-o, „pe un loc sfânt, unde sunt mulţi dintre martirii neamului”, unde au murit altădată oameni, îndemnând la iubire creştinească, a cărei piatră de temelie a fost sfinţită la 1 august 1996, an în care s-a luat şi hotărârea de a edita o revista „care să ne reprezinte pe noi, Fundaţia «In memoriam» şi parohia nou înfiinţată, „Naşterea Maicii Domnului”.
În numeroasele lor intervenţii, cei care au privit documentarul au adresat mulţumiri realizatorului acestuia. Au apreciat că este „un film care nu ar trebui să lipsească din programele televiziunilor şi din mediateca fiecărui liceu”, (Brânduşa Steiciuc). Au fost interesaţi de felul în care reuşeau condamnaţii să înveţe limbi străine, aşa cum s-a arătat în film (Clara Popadiuc), căreia realizatorul filmului i-a răspuns dându-i ca exemplu ceea ce a spus Bartolomeu Anania, cel care predica celor de la Aiud folosind codul Morse, riscând bătăi la tălpi sau chiar consecinţe mai grave, dacă era prins.
Şi-a exprimat recunoştinţa părintelui Viorel Vârlan şi realizatorului filmului, Paul Palencsar, pentru lecţia de istorie la care a fost martor, primarul municipiului Suceava, care şi-a afirmat însă nemulţumirea pentru faptul că nu poate repara, din funcţia pe care o deţine, nedreptăţile făcute de 50 de ani de comunism.
Au pomenit (dr. Ioan Mareş) numele unui alt deţinut politic, Dumitru Oniga, nevoit să locuiască într-un bloc vizavi de penitenciar, informând că există intenţia de a se scrie istoria penitenciarului sucevean (Dr. Ioan Mareş).
Acelaşi Dumitru Oniga a fost evocat de Gabriela Teişanu, care s-a referit şi la una din tristele amintiri ale unui om care i-a fost drag, naşul său, părintele Vasile Timoceanu şi care, într-una din puţinele vizite posibile, şi singura întreprinsă de el în penitenciar, a evocat „mirosul de sânge crud”, de care cu greu a putut uita.
Consilierul municipal Angela Zarojanu a punctat nevoia unei plăci comemorative amplasată într-un loc mai vizibil, spre aducere aminte, iar monahia Gabriela, de la Mănăstirea Voroneţ, a făcut o paralelă între perioada actelor martiriologice din primele veacuri ale creştinismului şi cea comunistă. „Sângele martirilor, sămânţa creştinilor”, a spus, adăugând că „suferinţa neamului românesc este o garanţie a dăinuirii neamului românesc. Cei care au suferit, aceia s-au mântuit”.
Preotul profesor Vasile M. Demciuc, unul dintre cei care au avut ocazia să vadă sălile de tortură, celebra sală neagră unde, la vremea vizitei sale, mai curgea chinuitoarea picătură chinezească menită să tulbure minţile deţinuţilor, s-a referit la faptul că istoria trebuie trăită, dar, în acelaşi timp, transmisă, exprimându-şi dorinţa de a pune umărul la apariţia unei cărţi care să marcheze 25 de ani de la apariţie primului număr al revistei „ In Memoriam”.
Au mai vorbit preotul Vasile Irimia, preotul Viorel Ilişoi, Laura Morar, Mihai Pânzaru-PIM şi a încheiat şirul luărilor de cuvânt preotul Viorel Ioan Vârlan, cel care a avut ocazia să cunoască şi să publice numeroase interviuri cu foşti deţinuţi politici în revista „In memoriam”: preoţii Calciu Dumitreasa, Roman Braga, Vasile Vasilache, Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc. Şi a evocat sfinţia sa un episod terifiant, cel în care unui deţinut, decedat în urma bătăilor cumplite, i s-au tăiat picioarele, ca să încapă în coştiugul prea scurt. „Cheia în care ar trebui să încheiem acest eveniment este cea a mărturisirii. Ei au fost mărturisitori. (…) Noi suntem acum liberi să mărturisim. Dacă în libertate nu ne mărturisim, nici Hristos nu va mărturisi în faţa Tatălui Ceresc, la judecată. Iar mărturisirea o facem fiecare dintre noi, pentru ca aceste fapte să nu se mai întâmple şi să nu se uite niciodată”.
Comentarii