Eram cu mama în spital, după o operaţie grea – consecinţă a unui diagnostic cumplit – cu impact dureros atât asupra ei, cât şi a mea. Cu sentimentul că sunt în infern, mă învăţasem, după o vreme petrecută acolo, cu atmosfera de spital, cu pacientele ce se mişcau greu pe hol, ducând după ele stativul cu perfuzii, cu poveştile dureroase ale multora dintre cele pe care le mai ajutam, cumpărându-le una, alta de prin oraş, cu chipurile celor ce le vizitau, prea puţine dintre ele luminoase şi nereuşind să le transmită decât din apăsările lor, nu şi din speranţe. Şi eu îmi găseam greu resurse să nu le împovărez cu cenuşiul din sufletul meu, dar mă forţam şi, de multe ori, primeam ca răsplată zâmbete.
După o vizită într-o după amiază cobor, dornică să-mi scot sufletul şi ochii pe străzile minunatului Cluj. Grăbesc paşii, prin culoarele policlinicii de la parter, goală la acea oră, şi-mi apare deodată în faţă o doamnă care împinge un căruţ cu rotile în care se află un băieţel. Nu-mi e greu să înţeleg ce e cu el acolo, un batic îi acoperă capul, nu mai are sprâncene, nici gene, ochii îi sunt lipsiţi de viaţă. Iar mama? Mama mă duce cu gândul la o altă mamă, încremenită de durere lângă crucea pe care se afla, pironit, fiul său. Nu ştiu dacă ea ducea căruţul sau căruţul o ducea pe ea, rar am văzut atâta durere adunată într-o privire. Şi gândesc, în momentul ăla, că infinit mai greu decât atunci când vezi un părinte bolnav este când îţi vezi copilul prăbuşit în suferinţă. Îmi mai amintesc şi că, după ce au ieşit, m-am aşezat pe scări, să-mi revină suflul şi să-mi întăresc picioarele, să pot păşi.
De când a început campania lansată de MagicHome (ce are drept scop construirea unui centru ce oferă găzduire gratuită, precum şi alte facilităţi membrilor familiilor cu copii diagnosticaţi cu cancer sau alte afecţiuni grave) mi-e gândul des la acea întâlnire, la cei doi. Am aflat că mai mult de 5000 de copii sunt trataţi, anual, de afecţiuni oncologice şi că în fiecare an li se adaugă alţi 500. 8844 e un număr de SMS unde puteţi da doi euro pentru ca părintele care trebuie să fie sprijin, să reziste şi să o poată lua de la capăt, în fiecare zi, alături de puiul său suferind, să primească o mână de ajutor. Undeva trebuie să-şi aşeze capul ca să reziste şi, oricât de puternic i-ar fi sufletul, are nevoie de trup care să-l susţină în încercări teribile. Putem să facem într-aşa fel încât părinţii care sunt nevoiţi să stea lângă dragii lor zile, săptămâni, chiar luni, să reziste şi să învingă.
Vă spun povestea aia, des uzitată în situaţii din astea, cu preţul unui pachet de ţigări, sau o ştiţi? 8844. Doi euro.
Comentarii