Cine sabotează guvernarea PSD ?

Iniţial am vrut să scriu că însuşi PSD, dar mi-am dat seama că de fapt social-democraţii nu mai contează în faţa impetuozităţii liderului lor, comportându-se acum ca o masă amorfă după cum li se dictează. Pe vremea tătucului Iliescu se mai auzeau voci cârtitoare, singulare, ce e drept, împotriva unor măsuri arbitrare, permiţându-se chiar apariţia facţiunilor Petre Roman, Theodor Meleşcanu etc.

Azi se practică un fel de „Joc al Ielelor”: îmbătat de propria putere, Liviu Dragnea a impus partidului mai întâi un program electoral plin de iluzii, apoi, neputând fi pus în aplicare, a cerut demisia propriului guvern, ştiind foarte bine că nu are de unde scoate alţi miniştri mai loiali şi mai competenţi, iar partidul l-a ascultat orbeşte şi şi-a mătrăşit propriul guvern. Izolează sau pur şi simplu alungă orice voce critică din partid, sprijinit cu supuşenie de „oamenii măriei sale” şi televiziunile de casă, fără de care formaţiunea sa ar fi închinat steagul demult.

Crezând că puterea îi e nelimitată, se gândeşte el că nu i-ar sta rău ca viitor prim-ministru şi, de ce nu?, chiar preşedinte, cu toate că are o condamnare şi a mai fost refuzat o dată, dar ce mai contează. Poate dărâma pentru aceasta întregul eşafodaj juridic-constituţional. A încercat cu OUG 13, dar „strada”, cu cei peste 600.000 de protestatari, l-a prins asupra faptului şi a dat înapoi. S-a făcut apoi a renunţa la ideea de mărire, a aşteptat să se atenueze starea conflictuală cu propriul popor, iar lumea să uite şi a încercat din nou cu mâna ministrului Toader să-şi ducă planul la îndeplinire printr-o ordonanţă de urgenţă cu cele 4 (patru) legi de „reformă” adânc personalizată a Justiţiei.

Dar stratagema „noaptea ca hoţii” n-a ţinut nici a doua oară. De data asta au intrat în scenă ambasadorii străini, parlamentul european, comisari europeni, vicepreşedintele CE, care i-au chemat la respectarea ordinii de drept pe prim-ministrul Tudose şi pe ministrul Justiţiei. Realizând pericolul, guvernul a trimis Parlamentului pachetul de legi făcute după pofta liderului suprem de către profesorul şi rectorul Tudorel Toader, cel aflat pe scaunul lui Titu Maiorescu, Theodor Rosetti, Take Ionescu… Au mai fost şi vocea ceva mai întărită a Opoziţiei, şi teama de reluarea protestelor. Reproşurile erau aceleaşi: lipsa transparenţei procesului de legiferare, avizele negative ale tuturor celor în drept, opoziţia majorităţii magistraţilor. Şi apoi legile nu se fac pentru un singur ins ori 3 – 4, ci pentru toată suflarea, iar suflarea asta nu le are cu furatul, ci îşi vede cinstit de treabă.

Zilele trecute au încercat ultima variantă: după ce guvernul Tudose n-a vrut să-şi asume legile justiţiei, şi le-a „însuşit” comisia de specialitate a Parlamentului, dovedind că acele trei puteri ale statului de drept se pot amesteca după pofta liderului de partid. Faptul a trezit din letargie vigilenţa străzii care, înspăimântată de pierderea independenţei Justiţiei, n-a mai aşteptat, ci a redeclanşat protestele cu zecile de mii, provocând o şi mai mare brambureală guvernamentală. Plus bulibăşeala din coaliţia de guvernământ.

Ceva asemănător s-a întâmplat şi cu „revoluţia fiscală” a ministrului Finanţelor Mişa: lumea nu înţelege şi pace care este rostul trecerii taxelor de la angajator la angajat, de moment ce este vorba de aceiaşi bani. Iar neîncrederea lucrătorilor, arşi de fiecare dată prin astfel de mişcări, i-a scos în stradă împreună cu sindicatele. Se încălcase principiul tripartit al negocierilor guvern – patronat – sindicate, iar transparenţa acestei reforme lipsea complet.

Urmărind rezumatul de mai sus, te poţi întreba, ca orice contribuabil conştiincios, cui foloseşte toată tevatura şi de ce forţează majoritatea de guvernământ declanşarea revoltelor sindicale. Numai că cineva sabotează din nou activitatea guvernului acestei majorităţi. La o analiză atentă, se observă că nu binomul, nici sistemul, nici altcineva nu se amestecă în decizia guvernamentală, în afara lui Liviu Dragnea şi a majordomilor săi. Aşadar, cine sabotează activitatea propriului guvern?

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI