Rămaşi fără casă la începutul iernii

>Flăcări violente au înghiţit locuinţa, aproape de miezul nopţii de vineri spre sâmbătă

Au rămas fără un acoperiş deasupra capului la începutul iernii, după ce flăcări violente le-au cuprins locuinţa aproape de miezul nopţii de vineri spre sâmbătă. Solicitaţi în ajutor, pompierii militari ai Detaşamentului Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Siminicea şi Dumbrăveni, au intervenit cu nu mai puţin de patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la o casă ridicată pe raza comunei Siminicea. Potrivit declaraţiilor făcute de plt.adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, „la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul şi în podul locuinţei, o construcţie realizată din chirpici, existând pericolul de propagare a acestora la adăpostul de animale”. Mai bine de două ore a durat lupta salvatorilor cu flăcările care au transformat în scrum bunurile existente într-una dintre camere, acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi, elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică şi altele, degradând totodată pereţii celeilalte camere şi bunurile din interiorul ei. Cercetările efectuate ulterior au dus la concluzia că flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI