>În cadrul controalelor au fost retrase din comerţ şi bunuri în valoare de peste 180.00 lei
Trei zile de descinderi făcute de poliţiştii suceveni printre comercianţii din judeţ au dus la completarea a o mulţime de formulare de amenzi, dar şi la confiscarea de bunuri în valoare de zeci de mii de lei. Potrivit datelor oficiale pe care le deţinem, în perioada 08.11 – 10.11, lucrătorii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au derulat “o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor economice ilicite din sfera traficului cu produse accizabile şi a comerţului neautorizat pe raza judeţului Suceava”. La acţiune au participat peste 30 de poliţişti, fiind verificate 50 de societăţi comerciale, persoane fizice şi întreprinderi individuale. Neregulile nu au întârziat să apară, astfel că echipele de control s-au văzut nevoite să aplice 46 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 135.000 lei. În paralel, oamenii legii au confiscat şi bunuri în valoare de peste 180.000 lei, constând în ţigări, bunuri industriale, articole de îmbrăcăminte sau altele. „Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, legalitatea actelor de comerţ fiind un obiectiv prioritar al poliţiştilor, mai ales în condiţiile în care se preconizează o intensificare a activităţilor comerciale generată de apropierea sărbătorilor specifice lunii decembrie” se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.


























Comentarii