Echipa Clinicii ALIAT Suceava va participa pentru a doua oară, cu un program personal, la o nouă ediţie a Săptămânii PSI, eveniment organizat de Editura Trei şi găzduit de librăriile Cărtureşti din întreaga ţară, între 6 şi 12 noiembrie 2017, care include o amplă serie de ateliere dedicate psihosomaticii, terapiei de cuplu, psihologiei copilului şi metodelor de dezvoltare personală.
Programul specialiştilor de la ALIAT Suceava se adresează persoanelor interesate de psihologia practică, aplicabilă în soluţii concrete, şi are ca temă echilibrul. Managerul ALIAT Suceava, psihoterapeutul Alina Ciupercovici, consideră că atelierele din program propuse de echipa sa oferă posibilitatea, tuturor celor interesaţi, de a afla răspunsurile în ei înşişi. Atelierele propuse trezesc curiozitatea legată de emoţii, de relaţii, dar mai ales legată de soluţii, în lipsa cărora problemele rămân tot acolo, la nivelul teoriei.
Agenda specialiştilor clinicii, în cadrul celei de-a 13-a ediţii a Săptămânii PSI, în oraşele Suceava şi Iaşi, este următoarea:
– Marţi, 7 noiembrie, Suceava, librăria Cărtureşti, ora 18.30 – Alexandra Peleş, „Cum să-ţi reinventezi viaţa”;
– Miercuri, 8 noiembrie, Suceava, librăria Cărtureşti, ora 18.30 – Alina Ciupercovici, „Cum să fim fericiţi în cuplu”;
– Joi, 9 noiembrie, Suceava, librăria Cărtureşti, ora 18.30 – Mihai Androhovici, Călin Bârleanu, „Când sufletul vorbeşte prin corp”;
Sâmbătă, 11 noiembrie, Iaşi, librăria Cărtureşti – Palas, ora 12.30 – Alina Ciupercovici, Marcel Nedelcu, „Mituri despre sexualitatea umană”.
„Prima mea intervenţie, «Cum să fim fericiţi în cuplu», pleacă de la premisa că fericirea în cuplu se poate manageria în condiţiile în care ambii parteneri îşi dau seama că există un dezechilibru. Psihoterapia te poate ajuta să înţelegi nişte tipare de comunicare disfuncţionale, să schimbi atitudini, să înveţi să îl auzi pe celălalt. Referitor la atelierul «Mituri despre sexualitatea umană» de la Iaşi, îmi doresc o discuţie care să normalizeze anumite credinţe şi convingeri despre sexualitate care duc la aceste mituri. Eu şi echipa mea ne dorim să arătăm oamenilor că dependenţele nu sunt izolate de alte probleme de natură emoţională sau comportamentală. Suntem gazde ale evenimentului, specialişti pregătiţi şi formaţi în arii conexe dependenţei, precum relaţiile din familie şi cuplu sau consilierea parentală. De la ediţiile anterioare am învăţat că sunt două categorii de oameni care vin…, cei care evaluează concurenţa, adică pe noi, şi cei care vin să discute, să povestească, să afle răspunsuri. Noi acestora ne adresăm. Este nevoie şi de psihologie practică, aplicabilă în soluţii concrete. Teoria este valoroasă, dar dacă nu este pusă în practică problemele rămân tot acolo, la nivelul teoriei. Aceste ateliere oferă oportunitatea de a găsi răspunsuri despre tine…, îţi trezesc curiozitatea legată de emoţiile tale, de relaţii, dar, mai ales, legată de soluţii. O parte dintre cei care au participat la atelierele noastre din primăvară, din cadrul Săptămânii PSI, au înţeles că pot să vorbească despre ceea ce simt, despre problemele lor fără să se teamă. Au participat ulterior şi la alte ateliere organizate de noi” declară psihoterapeutul Alina Ciupercovici referitor la participarea sa şi a echipei ALIAT Suceava.
Atelierul „Când sufletul vorbeşte prin corp”, susţinut de terapeutul sportiv al ALIAT Suceava Mihai Androhovici, alături de Călin Bârleanu, este o abordare interdisciplinară şi pleacă de la faptul că deseori, în terapie, specialiştii observă că emoţiile neexprimate îşi pun amprenta pe sănătatea fizică a persoanei şi o blochează, transformându-se în boli. Blocajul se simte şi la nivel de comportament şi de program zilnic. Specialiştii ajută pacientul să conştientizeze blocajul, iar terapeuţii sportivi îl ajută să conceapă şi să pună în practică un program de mişcare adecvat nevoilor acestuia.
Accesul la atelierele din cadrul Săptămânii PSI este liber. (C.P.)



























Comentarii