Dosar penal pentru un tânăr fără permis 

> Un alt dosar a fost întocmit pe numele celui care i-a încredinţat maşina 

Era trecut de ora 22, joi, când o patrulă din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Preuteşti a oprit pentru control pe DJ 208, din comuna Hârtop, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Preuteşti, în care se afla ca pasager şi proprietarul maşinii, în vârstă de 22 de ani, din aceeaşi localitate. Cel aflat la volan nu încălcase nicio regulă de circulaţie, fiind vorba despre un control de rutină. Dar, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au descoperit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar autoturismul i-a fost încredinţat de prietenul său, pentru a fi condus până în municipiul Fălticeni, deşi ştia că nu are voie. În cauză s-a întocmit dosar penal, tânărul de 20 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar proprietarul maşinii sub aspectul comiterii infracţiunii ”încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că nu posedă permis de conducere”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI