SĂ SALVĂM LIMBA ROMÂNĂ !

 „Luaţi-vă în braţe copiii, ca pe strategice arme”, cum ne îndemna poetul Adrian Păunescu, şi haideţi cu toţii să ne ridicăm în apărarea dreptului limbii române la viaţă!

Tot poetul Adrian Păunescu, un înflăcărat apărător, cu arma cuvântului, al românilor înstrăinaţi, ne spune într-o poetică chemare la libertate: „Sfidăm violenţa şi tot ce-i urât/ De proşti suntem astăzi sătui până-n gât,/ Nimic nu se face cu omul ca rol/ Iubirea cu forţa se cheamă viol!”. Luând drept argument grija şi dragostea frăţească pentru minorităţi, cinovnicii de la Ministerul Învăţământ şi Ştiinţă al Ucrainei au născut o lege care ne sugrumă cu prea marea lor iubire. Parlamentarii au votat-o cu aceleaşi bune intenţii, ca generaţiile tinere de români, polonezi, maghiari, alte naţionalităţi să fie competitive, să se integreze uşor în societatea ucraineană, adică să nu rămână în urma căruţei ucrainene care abia mai scârţâie din roate.

Însă pe români nu-i înduioşează această mare dragoste. Tinerii noştri, şi fără această lege, se integrează în societate, copiii merg la şcoală cunoscând deja limba ucraineană.

La o întâlnire a liderilor societăţilor româneşti din nordul Bucovinei cu un înalt demnitar român am fost întrebaţi ce părere au despre noua lege a învăţământului vecinii, cunoscuţii, prietenii noştri ucraineni, adică ce spun cei de jos, alături de care înfruntăm zilnic problemele de trai. Cu vecinii mei ucraineni, oameni cumsecade care trăiesc cu grija la pâinea cea de toate zilele, nu discutăm asemenea probleme, însă din cele citite pe reţelele sociale, din comentariile postate pe Facebook la articole ce abordează subiectul respectiv se vede clar că suntem afectaţi de o „iubire” egală cu violul. Pericolul e cu atât mai mare, cu cât prostia celor care-şi expun poziţia este dublată de o răutate făţişă. Aşadar, despre ce scriu fraţii ucraineni (poate şi români sau purtători de opinie bine mituiţi) despre art. 7 al noii legi a învăţământului. Majoritatea scriu că în Ucraina trebuie să existe doar şcoli cu limba ucraineană de predare, că în şcolile cu predarea în română cresc „agenţi ai securităţii din Bucureşti”, că românii îşi „calicesc” copiii instruindu-i în limba română. Unii mai „loiali” au ajuns până la prostia să propună o perioadă de trecere, în care să se predea pentru elevii români în limba rusă, dacă le este atât de greu să asimileze ucraineana.

Sunt oare atât de neinformaţi sau se fac proşti aceşti „prieteni”? Doar e lucru bine cunoscut că generaţia tânără de români habar n-are de limba rusă. Şi nu e vorba de bariera lingvistică, de dificultăţile ce le vor întâmpina copiii în procesul ucrainizării totale a şcolilor, ci de violarea sufletelor tinere. Or, nu cred că există printre noi conaţionali care să strige „Sunt vorbitor de limba română, dar doresc ca toate şcolile să fie trecute la limba ucraineană!” sau le mulţumească profesorilor ucraineni pentru că, „instruindu-i şi educându-i pe copiii români, îi fac pe toţi ucraineni adevăraţi”, aşa cum am citit în comentariile de pe pagina de Facebook al unui deputat român. Dacă şi există asemenea „români”, ei demult şi-au vândut sufletul, intrând în tagma celor care, chipurile, negând propaganda sovietică, lansează un nou slogan: Bucovina nu mai este multinaţională, ci pur ucraineană.

MARIA TOACĂ

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: