Sfinţirea bustului domnitorului Ştefan cel Mare, patronul spiritual al Liceului Tehnologic „Ştefan cel Mare” Cajvana

Vineri, 8 septembrie 2017, la ora 12.00, în părculeţul din incinta Liceului Tehnologic „Ştefan cel Mare” Cajvana, nu departe de stejarul multisecular la umbra căruia, cu sute de ani în urmă, a poposit însuşi domnitorul Ştefan cel Mare, a avut loc dezvelirea bustului patronului spiritual al acestei instituţii, care, de la 1 septembrie 2017, poartă o nouă denumire.

Această manifestare va rămâne nu doar în istoria oraşului Cajvana, ci şi în cea a judeţului Suceava, fiindcă bustul Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt va rămâne urmaşilor peste veacuri, fiind sfinţit de un sobor de alese feţe bisericeşti şi anume pr. paroh Davidoaia Iulian, dr. pr. Davidoaia Marius Gheorghiţă, pr. Ion Ţîcşa şi parohul localităţii Mitocu Dragomirnei, pr. prof. Apetrei George.

De asemenea, am fost onoraţi de prezenţa dnei prefect a judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, a dlui senator prof. Virginel Iordache, fiul localităţii, a dlui Gavril Mîrza, dlui primar Tomăscu Gheorghe, dlui dr. Frantz Hanos, venit din Germania, dlui comandant Bercea Bogdan, a unei delegaţii din Crasna, reprezentată de dl director al Gimnaziului din Crasna, Ştefan Mitric, dna director al Şcolii Nr. 1 din aceeaşi localitate, prof. Viorica Istrate, dra prof. Anna Bruja etc.

Nu putea lipsi de la eveniment dl sculptor Dan Jaucă, creatorul monumentului din centrul atenţiei.

După intonarea Imnului Naţional, invitaţii, împreună cu directorii, dl prof. Robu Nicolae – director coordonator şi prof. Ciotu Iulian – director adjunct, au dezvelit monumentul.

Primarul oraşului Cajvana, dl Tomăscu Gheorghe, a explicat celor prezenţi de ce s-a ales noua denumire a liceului: „S-au perindat secole de la prima atestare documentară a localităţii, strămoşii lăsând urme frumoase pe acest pământ străbun, generaţiile actuale păstrând de la ei tot ceea ce au avut şi au mai de preţ şi mai sfânt: limba, cultura, tradiţiile. Faptul că la Cajvana există Stejarul Multisecular, iar numele localităţii Cajvana este dat de însuşi domnitorul Ştefan cel Mare, cu acest prilej inaugurăm această lucrare, care a fost proiectată de dna arhitect Corina Roncea, sculptată de dl Dan Jaucă şi construită de SC Mitrofan SRL. Nu se putea realiza fără sprijinul Consiliului Local al oraşului, care a alocat suma de 150.000 lei”.

După cuvintele frumoase rostite de oficialităţile prezente a urmat un scurt program artistic în care s-a amintit „Legenda Cajvanei” de către elevii Crăciun George şi Lucan Viorica. Grupul vocal instruit de dra înv. Mîrza Rahila a interpretat cântecele „Ştefan, Ştefan Domn cel Mare” şi „Când a fost să moară Ştefan”, iar dna prof. pt. înv. primar Tomuţ Cristina, consilier educativ, a recitat poezia „Pomenire Ţie, Ştefan cel Mare!”.

Costumele actorilor, mesajul domnitorului ne-au teleportat pentru câteva momente în perioada domniei lui Ştefan cel Mare. Mesajul a fost rostit de agentul-şef Petru Bodîrlău, din Vicovu de Sus, cel care a jucat rolul celui pomenit.

(Prof. înv. primar SESERMAN LIDIA-LOREDANA, responsabilă cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic „Ştefan cel Mare” Cajvana)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: