Descindere în forţă, cu efective sporite, în Vatra Dornei

> Oraşul-staţiune a fost „închis” de poliţişti, jandarmi şi echipe de control > Preţ de câteva ore nimic nu a mişcat în localitate fără cunoştinţa oamenilor legii

 O desfăşurare de forţe impresionantă a avut loc la Vatra Dornei după ce Poliţia Municipiului a organizat şi executat o razie cu blocarea parţială în zona bazarului şi a pieţei agroalimentare, angrenând efective din cadrul subunităţii, a Secţiei de Poliţie 15 Vatra Dornei, a posturilor de poliţie comunale, a unui lucrător din cadrul SICE şi a jandarmilor din cadrul Detaşamentului de Jandarmi Vatra Dornei. Nici gâzele nu au zburat fără cunoştinţa oamenilor legii, care au luat la puricat oraşul-staţiune. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, în zona centrală a municipiului s-a acţionat pe linia prevenirii faptelor ilegale de tulburare a ordinii şi liniştii publice, comerţului stradal şi pentru depistarea persoanelor care practică acte de cerşetorie. În zona Gării Vatra Dornei Băi, Gării Vatra Dornei Grup Central, Staţiei CFR Roşu, Staţiei CFR Argestru, Autogării Vatra Dornei, precum şi în parcările supermarketurilor, s-a acţionat pe linia depistării persoanelor urmărite, a celor care nu-şi justifică prezenţa pe raza localităţii şi a minorilor problemă, iar pe reţeaua de drumuri naţionale, judeţene, comunale, forestiere, au fost efectuate controale împreună cu personal silvic, în vederea depistării transporturilor de material lemnos fără documente de provenienţă.

Descinderile echipelor de control au avut loc, aşadar, şi în piaţa municipală şi bazar, unde au fost efectuate controale pe linia documentelor de provenienţă a mărfurilor expuse la vânzare, depistării persoanelor care practică acte de comerţ ilicit, iar personalul din cadrul DSVA Suceava a preluat bunurile perisabile, precum şi cele spirtoase, ridicate în vederea confiscării. În zona staţiunii şi a parcului municipal s-a acţionat pe linia prevenirii faptelor ilegale de tulburare a ordinii şi liniştii publice, comerţului ambulant şi a depistării persoanelor care practică acte de cerşetorie precum şi pentru identificarea autorilor în cauzele penale cu autor necunoscut. Echipele de poliţie au acţionat de asemenea pentru depistarea persoanelor şi autovehiculelor care transportă mărfuri fără documente legale de provenienţă şi au efectuat verificări în locurile de interes operativ, în special unde sunt cazate persoane străine de localitate, venite în zonă la culesul fructelor de pădure. Mai mult, pe DN 17 în zona Argestru şi Roşu au fost instituite filtre rutiere şi a fost folosit aparatul radar la nivelul DN 17 pe raza municipiului şi a comunelor Poiana Stampei, Dorna Candrenilor şi Iacobeni.

În urma raziei au fost aplicate 86 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 43.000 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 17.234 lei, constând în ţigări de provenienţă extracomunitară, 91 litri de băuturi spirtoase (palincă şi ţuică), 117 litri vin, produse de panificaţie, fructe de pădure, produse industriale şi aproape 19 mc material lemnos (15 mc lemn lucru şi 3,986 mc lemn foc). Totodată, potrivit sursei citate, au fost legitimate 228 de persoane şi au fost controlate 88 de vehicule fiind în paralel introduse în bazele de date şi amprentate cinci persoane. Măsurile de sancţionare a contravenţiilor şi constatare a infracţiunilor au fost luate de către poliţişti, cu excepţia unei sancţiuni la Legea 61/1991, care a fost aplicată de către Detaşamentul de Jandarmi Vatra Dornei, care în cadrul raziei a sprijinit poliţiştii prin blocarea căilor de acces din zona pieţei şi a bazarului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI