De azi, la UPU Suceava

Birou destinat informării pacienţilor şi aparţinătorilor

> Vasile Rîmbu: Nu ne aşteptăm ca nemulţumirea să fie eliminată 100%

 Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat, joi, că un birou destinat informării pacienţilor şi aparţinătorilor va funcţiona începând din 1 septembrie la UPU Suceava, în timp ce la nivelul secţiilor medicii curanţi vor putea oferi audienţe pacienţilor şi rudelor acestora, zilnic, aceste măsuri făcând parte din strategia de îmbunătăţire a comunicării dintre personalul SJU Suceava şi pacienţi.

Rîmbu a spus, într-o conferinţă de presă, că înfiinţarea unui birou pentru informarea pacienţilor şi aparţinătorilor la UPU era absolut necesară, arătând că o persoană special desemnată, respectiv o asistentă medicală, cu atribuţii în fişa postului, va asigura relaţionarea cu pacienţii şi aparţinătorii.

„Este o hibă a sistemului şi trebuie să facem toate eforturile pentru a o înlătura cel puţin în spitalul nostru. Nu ne aşteptăm ca nemulţumirea să fie eliminată 100%, dar vrem să evităm riscurile care pot apărea dintr-o asemenea motivaţie. Să ştiţi bine – şi scrie mare în atenţia tuturor bolnavilor şi aparţinătorilor – că pot interveni în timpii de aşteptare urgenţe maxime, de cod roşu, iar acestea, după lege şi după orice îndeletnicire a unui om care se ocupă de sănătatea semenilor, au prioritate maximă. Cele de cod roşu se preiau imediat şi merg în stabilizare. Pentru codul galben sunt 15 minute pentru intervenţia medicilor urgentişti, pentru codul verde 50 de minute, pentru codul albastru 120 de minute, iar pentru codul alb, 240 de minute. Ceea ce trebuie să facem noi este să distingem timpii de rezolvare a cazurilor de cei de intervenţie în UPU. Dacă timpii de intervenţie în UPU poate că de cele mai multe ori nu creează dificultăţi, cei de rezolvare a cazurilor, câteodată, creează” a explicat Rîmbu.

El a menţionat că timpii de rezolvare a cazurilor şi de intervenţie vor fi monitorizaţi în continuare, fiind posibil ca, în viitor, dacă va fi nevoie, aceştia să fie monitorizaţi electronic, pe bază de amprentă digitală.

Managerul SJU Suceava a adăugat că asistenta care va lucra la biroul de informaţii pentru pacienţi şi aparţinători va gestiona fişele de urgenţă şi timpii de aşteptare pentru fiecare caz.

Rîmbu a arătat că printre criteriile care stau la baza selecţiei personalului care va deservi acest birou se numără abilitatea de comunicare, dar şi „competenţele profesionale şi morale”.

„Eu cred că vom reuşi în cele din urmă ca medicii de gardă din secţii, chemaţi pentru cazuri de urgenţă, să coboare în maximum 10 minute, iar în cazul pacienţilor stabilizaţi, în maximum 60 de minute” a spus Rîmbu.

Managerul SJU Suceava a mai spus că spitalul beneficiază de circuite exacte, facile, astfel încât deplasarea către UPU se poate realiza cu uşurinţă, singurele dificultăţi fiind în cazul deplasării medicilor din secţiile unde funcţionează pavilioanele istorice ale spitalului.

El a arătat că, şi în cazul acestor medici, s-a luat decizia ca ambulanţa spitalului să facă deplasarea între cele două zone ale spitalului, pentru a-i aduce atunci când sunt solicitaţi în UPU, mai ales în timpul nopţii.

Totodată, Rîmbu a spus că o altă măsură adoptată se referă la faptul că medicii curanţi din secţiile spitalului vor oferi, zilnic, audienţe pacienţilor şi aparţinătorilor, în intervalul orar 13-14.

„Toţi medicii curanţi au această obligaţie, care va fi trecută şi în fişa postului, iar în restul timpului, pentru a nu le bloca mai mult timp medicilor-şefi sau medicilor din secţii, am decis ca asistentele-şefe să aibă toate informaţiile de la medici şi să le ofere bolnavilor sau aparţinătorilor. Eu cred că odată implementate aceste măsuri vom elimina destul de mult nemulţumirile, pe bună dreptate, ale pacienţilor şi aparţinătorilor” a precizat Rîmbu. 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: