Arta ducerii cu preşul Canibalism (politic). Recitind, recent, memoriile lui Alexandru Bârlădeanu, am realizat că strategiile de promovare, control şi înlăturare a adversarilor ori succesorilor nedoriţi sunt şi azi cele specifice comunismului timpuriu, stalinismului atroce. Ingredientele de bază au rămas obedienţa şi linguşirea, dublate de intrigă şi trădare. Mijloace care exclud singura salvare, soluţie posibilă: competiţia valorilor. E ca un blestem! Ceauşescu era iniţial protectorul lui Ion Iliescu doar pentru că Dej nu-l putea suferi pe liderul tineretului, care îi amintea lui “Ghiţă” de “intrigantul de taică-su”. Cel care avea să dispună, în 1989, execuţia “odiosului cuplu” – motiv al reproşului final adresat de coana Leana soţului ei, care dovedise o slăbiciune fatală faţă de “uzurpatorul protejat” – aţi ghicit, acelaşi Iliescu – îl va sacrifica, apoi, pe Petre Roman. Cel ulterior “executat politic” definitiv nu de un duşman pe faţă, ci chiar de unul dintre fidelii săi: Traian Băsescu! “Vinderea” protectorului şi înlăturarea rivalului sunt permanenţe ale istoriei noastre încâlcite, aşa încât devine tentantă scrierea unui eseu cu titlul „Eternitatea hicleniei. Arta parvenirii, trădării şi mazilirii la români”.
Dilemă (hamletiană). Întrebarea mea – pur retorică – nu mai este când anume vom scăpa de această “năpastă” – ca să parodiem un titlu caragialian -, ci dacă trista vechea “comedie politică valahă”, anticipată de vizionarul Nostradamus de la Haimanale (sic!), va avea cândva un sfârşit. Nu prea cred, nu cred că în timpul vieţii generaţiei noastre. Poate într-o unică privinţă s-a amăgit Caragiale: atunci când, nădăjduind că, în viitor, românii vor arăta politicienilor că s-au deşteptat din starea letargică de “stupid people” scria (cam … prea) optimist: “Despre un lucru numai se înşală guvernanţii noştri. Ei consideră societatea românească tot atât de neroadă ca la 1830”. Mă tem că ei, guvernanţii noştri, nu s-au înşelat deloc! Şi astfel ne vor mai putea înşela încă mult şi bine.
Genunchi. Cine l-ar putea acuza pe bărbatul care a scris, cândva: Când zăresc partea din spate a genunchilor unei femei, îmi pare că aud primele acorduri din “Pastorala” de Beethoven? Eu, unul, niciodată …
Halal(!). Cu ocazia zilei de 11 noiembrie 1995 (Ziua Armistiţiului), preşedintele francez de atunci, Jacques Chirac, a hotărât să acorde Legiunea de Onoare tuturor ofiţerilor superiori veterani ai Primului Război Mondial. La auzul veştii, trei din cei şase laureaţi încă în viaţă au murit de emoţie. Halal recunoştinţă!
Mesaj. Poţi să arăţi printr-un simplu gest al mâinii ce simţi pentru o persoană. Din păcate, poliţia consideră acest gest drept ultraj contra bunelor moravuri!
Onestitate. În SUA, autorul unei spargeri a fost recunoscut şi arestat atunci când depunea la un ghişeu al băncii bani furaţi deunăzi de acolo. Omul organizase acest hold-up pentru a restitui la termen împrumutul contractat la respectiva bancă. Iată un paradox funcţional: un hoţ – pe jumate? – cinstit. Asta n-o să vedem niciodată în România! Nu-i aşa, domnilor Voiculescu, Vântu & Comp.?
Preş. Practica otomană de a doborî brusc şi fără veste şi a imobiliza, la intrarea în cortul trimisului sultanului, pe domnitorul amăgit cu vorbe mieroase, dar sortit mazilirii (prin tragerea rapidă a covorului de sub picioarele acestuia), a generat expresia “a duce cu preşul”, a duce cu vorba, a păcăli. Din 1990 încoace, acei care ne conduc au procedat întocmai, până ne-au transformat, pervers, dintr-un popor de posibili “mazili” (mici boieri fără funcţii publice, dar totuşi independenţi financiar, material) într-o turmă amorfă de “maziliţi”.
Proiect. Care sunt fazele realizării/ratării unui proiect? 1. Entuziasm. 2. Sudoare. 3. Deznădejde. 4. Căutarea vinovaţilor. 5. Pedepsirea nevinovaţilor. 6. Premierea celor care n-au avut nicio treabă cu proiectul.
Regret. “La tinereţe nu ştii câte poţi să faci, iar la bătrâneţe nu poţi face câte ştii.” (Jose Saramago)
Sponsori. Sponsorii politici şi “răsplata jertfei lor patriotice”: uitatul, azi, “negustor de toate cele”, kir Niţă a donat, de trei ori, suma de 70 sfanţi, iar “sacrificiul făcut pentru patrie” îi va aduce exclusivitatea aprovizionării armatei, în 1877, cu cereale şi îl va face unul dintre “fericiţii subscriitori primari ai conversiei drumurilor de fier şi ai Băncii Naţionale”. Bună investiţie, parol, dle Niţă, patriot şi negustor. .. de toate cele! Ori invers?
Test (infailibil). Cum afli, cu adevărat, ce crede nevasta/ iubita ta despre tine? Stinge brusc lumina când ea îşi face unghiile cu ojă!
Comentarii