Pe când eram elevă în clasele I – IV, domnul învăţător ne-a învăţat un cântec foarte frumos, pe care, la rândul meu, l-am transmis mai departe: ”Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim,/ Altă limbă-armonioasă ca ea nu găsim./ Saltă inima-n plăcere când o ascultăm/ Şi pe buze-aduce miere când o cuvântăm./ Românaşul o iubeşte ca sufletul său…”
Dacă românaşul o iubeşte atât de mult, trebuie să fim mândri că ştim să preţuim, să respectăm, să cinstim, să învăţăm corect limba străbunilor.
În realitate, lucrurile nu stau chiar aşa. În primul rând, în şcoala generală se pare că nu i se mai acordă locul pe care îl merită în rândul celorlalte discipline şcolare. La liceu, nu se mai învaţă gramatica limbii române. Astfel, cu lacunele adunate în cei patru ani de şcoală gimnazială, plus multe altele acumulate din indiferenţă sau neglijenţă, orice tânăr riscă să rămână toată viaţa, dacă nu continuă să facă ceea ce şcoala l-a învăţat – să înveţe. Interacţionând cu ceilalţi oameni, aceste carenţe se vor reflecta din plin.
Cât de supărător este când auzi: „băiatul care l-am văzut” , „cartea care am citit-o”, „adeverinţa eliberată de primărie”, „două kilograme de cireşi” (două kilograme de pomul care face cireşe?!!!), fără a mai pune la socoteală „ora doisprezece”, „clasa a doisprezecea” etc., etc.
Mai grav este că şi persoane care ar trebui să fie exemple prin modul în care se exprimă în limba română păcătuiesc.
Eu nu am calitatea şi nici competenţa de a corecta pe cineva anume. Am notat doar câteva exemple foarte supărătoare auzului, desigur constatate şi de mulţi alţi cititori sau ascultători.
Mă gândesc că avem datoria de a lăsa urmaşilor noştri (nu numai „urmaşilor mei Văcăreşti”, vorba autorului), „creşterea limbii române şi-a patriei cinstire”.
Graiul dulce românesc trebuie păstrat, îmbogăţit cum se cuvine şi ridicat la rangul de cea mai înaltă preţuire. Să nu treacă o zi din viaţă fără a citi măcar o pagină – cultura generală se adună din cărţi în primul rând.
Nu am separat prin virgulă adjectivele: „dulce”, „românesc” pentru că ele reprezintă un tot rotund în sufletul meu, iar eu am scris cu sufletul.
(Elena Laura Busuioc)
Comentarii