Furtuna

 O săptămână valurile de arşiţă din Africa, sahariene, s-au năpustit fără cruţare şi asupra meleagului nostru izvorean, temperaturile maxime ale zilelor oscilând chiar între 30-40 de grade Celsius. Deşi este greu de crezut, în perioada de timp amintită, mulţi gospodari, chiar mai vârstnici (unii cu afecţiuni cardiovasculare, nesocotind cu bună-ştiinţă sfaturile medicilor), s-au avântat, cu provizii de apă lângă ei şi cu creştetele acoperite, la făcutul fânului (pologului, în termeni locali), folosind motocositoarele, coasele, furcile, greblele, unelte indispensabile unei astfel de îndeletniciri. Trupurile li se îmbibau cu şiroaie de sudoare, iar momentele la umbra fânarelor erau doar acelea când îşi mai trăgeau respiraţia pentru mâncare şi sorbirea suficientă, intermitentă, a lichidului vital. De ce atâta ostoială? Ei, tocmai fiindcă ierburile date în pârg erau în aşteptarea retezării lor pentru a deveni furajul principal necesar sezonului rece şi, deja, perioada recoltării lor era propice. Zorind zi-lumină în condiţiile respective, şi chiar cu un patos, în repetate rânduri epuizant, fiecare ţinând cu sfinţenie la porţiunea lui de glie în proprietate, crescătorii de animale din satul Izvoarele Sucevei, în majoritatea lor, au încheiat săptămâna trecută punerea la adăpost în clăi sau în fânare, prin aerul fără vreo boare de vânt, sub biciul suliţelelor de foc ale soarelui – fânul. Duminică, previziunile meteorologice de la principalele posturi tv s-au adeverit. O revărsare de apă din norii ca nişte bivoli negri (ce au invadat spre amiază bolta încă senină), într-o înfruntare fără precedent, s-a revărsat acompaniată de fulgere, trăsnete şi gheaţă asupra satului, trezind izvoraşele munţilor la viaţă şi apa Sucevei ajunsă, până la dezlănţuirea furtunii (după cum publicam în ziar, într-o vară secetoasă din anii trecuţi), până la „genunchiul broaştei”. Fenomenul meteo binevenit, ce a durat neîntrerupt două ore şi a continuat cu intensitate scăzută până spre seară, a răsplătit din plin pe curajoşii gospodari, aceştia considerându-l un dar al bunului Dumnezeu, căruia i-au rostit rugăciuni de mulţumire. (DECEBAL ALEXANDRU SEUL)