Sunt zeci, sute de mii în ţară şi în întreaga lume. De la oameni trecuţi prin viaţă, la tineri şi foarte tineri, care au simţit la un moment dat că pot da şi altora din preaplinul inimii lor, că au picioare zdravene, mintea deschisă şi o nesfârşită compasiune pentru cei care au nevoie de ajutor. Sunt, fiecare în parte şi toţi laolaltă, o „armată a binelui” care într-o lume defectă, rea, săracă, bolnavă şi nesimţită, dislocă unde şi când este cea mai mare nevoie, soldaţi dedicaţi şi răbdători care repară, schimbă mentalităţi şi redeschid ferestre de speranţă pentru cei care şi-au pierdut-o.
Ajutând în cele mai diverse moduri, aceştia apar acolo unde comunitatea sau doar un singur membru al ei suferă de foame, de sete, de neglijare, de umilinţă, de lipsă de educaţie, de jale. Apar cu mâncare, apă şi o pătură, cu specialişti, programe şi asistenţă bine pregătite pentru misiuni de lungă durată, dar şi cu sunetul unei viori, cu o minge de baschet şi un mănunchi de creioane colorate. Apar în locuri de pe planetă unde taifunurile şi cutremurele au adus moarte şi distrugere, în preajma tinerilor rătăciţi în dezumanizante dependenţe, în sprijinul victimelor abuzurilor, dar şi pentru a alina singurătatea unui copil părăsit de părinţi.
Aceşti soldaţi ai binelui sunt voluntarii, mai ales tineri care cresc şi ajung să se cunoască pe ei înşişi aflând de suferinţele lumii, împlinindu-se pe ei înşişi muncind în folosul altora. O fac gratis, fără nicio compensaţie materială, pentru că le place să ajute şi pentru că au imens de multă dragoste de dat.
În voluntariat contează doar ce fel de om eşti şi cât te dăruieşti celorlalţi
Marina, Victor şi Nicu au fost aleşi în cel mai democratic mod cu putinţă pentru a reprezenta zecile de voluntari ai Organizaţiei „Salvaţi Copiii” Suceava, în realizarea materialului de faţă. Şefa, Camelia Iordache, a explicat pe pagina de Facebook a organizaţiei cum stă treaba, iar voluntarii au votat pe cine cred ei demn să-i reprezinte.
Diferiţi ca personalităţi Marina, Victor şi Nicu s-au regăsit, cu aceeaşi inimă mare şi în acelaşi spirit, în voluntariat. Aici toată lumea este la fel. Nu contează dacă porţi blugi de firmă sau de la „second”, dacă te-ai tuns la frizeria din cartier sau la un salon de fiţe, dacă tata are firmă de imobiliare sau n-ai tată deloc. În voluntariat contează doar ce fel de om eşti şi cât te dăruieşti celorlalţi.
Marina are 17 ani şi împlineşte curând un an de când face voluntariat în „Salvaţi Copiii”. A urmat exemplul fratelui ei mai mare. Acesta venea acasă şi povestea cu pasiune despre ce făcea în acţiunile de voluntariat, dar sora lui a zis că e mai bine să se convingă personal dacă este adevărat. „Eram doar o elevă, o adolescentă cu preocupări obişnuite şi n-aveam nicio idee despre voluntariat sau că există aşa ceva în judeţul nostru, că sunt tineri care fac ceea ce zicea fratele meu că făceau. Mi-am mai zis şi că n-ar strica să ies din obişnuitul vieţii mele şi să mă implic în altceva” povesteşte adolescenta.
Am simţit nevoia să fiu cinică: „Nu mai spunem că puţină activitate de voluntariat dă foarte bine la CV, nu-i aşa?”. „Ai dreptate, dar te face şi să dormi mai bine” mi-a replicat Marina.
Din toamnă, Victor va fi student la psihologie. Îl ştiam de când era doar un copil tăcut şi timid, mai deloc sociabil. „Ptiu, nu fi de deochi!”, îmi venea să fac spre tânărul agreabil, echilibrat şi sigur din prezent. Are 18 ani şi este veteran în grup cu cei aproape 5 ani petrecuţi în „Salvaţi Copiii”, timp în care a muncit, a şi coordonat proiecte dezvoltate de organizaţia care promovează de 27 de ani drepturile copiilor.
Era în clasa a VIII-a când, la îndemnul dirigintei, a intrat într-un proiect. „Mi-a sugerat să particip, să descopăr ce înseamnă voluntariatul, că poate îmi place. M-am înscris, dar mă gândeam că o fi vreun job cu program fix şi obligaţii. A început să-mi placă. Era departe de ce îmi închipuiam eu: lucram cât puteam, cât voiam şi mai ales din plăcere” povesteşte tânărul.
În urmă cu un an şi jumătate, Nicu, în vârstă de 22 de ani, se întreţinea deja singur, muncind la un hipermarket din Suceava. Era însă „chitit” să se dedice şi voluntariatului şi căuta pe internet organizaţii şi asociaţii din Suceava care să i se potrivească. I-a atras atenţia un proiect ce se numea atunci „Sigur.info”, astăzi „Ora de net”, al Organizaţiei „Salvaţi Copiii”. I-a plăcut ideea, a trimis un e-mail în care îşi declara intenţiile şi, de atunci, zi de zi, capătă respectul colegilor din echipă.
„Nu v-am spus, dar în februarie, atunci, înainte să intru, eram cu un prieten, când v-am văzut într-un magazin. I-am spus prietenului meu: «Uite-i pe viitorii mei colegi!»”.
Şi aşa a fost să fie.
„Mi-am dat seama că pe lumea asta nu sunt doar eu şi familia mea”
Cei trei vorbesc cu sinceritate şi relaxare despre faptul că munca în organizaţie a produs schimbări mari în mintea şi sufletul lor. I-a obligat să-şi pună întrebări, să găsească răspunsuri, să pună osul la treabă şi să înceapă, ca oameni, să se „coacă” frumos.
„Toate s-au schimbat pentru mine după ce am intrat în organizaţie. Acum 5 ani eram doar un punct surâzător în mulţime, fără curajul de a vorbi în public, de a adresa o întrebare, o stană de piatră căreia nu-i prea păsa de nimic. Între timp am prins curaj, mi-a crescut stima de sine, am învăţat să mă descurc singur, am învăţat o grămadă de lucruri. Ştiu cum este să fii un lider, să lucrezi în echipă, să vorbesc cu lumea, să fac contracte, să mă descurc în toate împrejurările. Sufleteşte, m-am înmuiat. În special atunci când am fost coordonator, am văzut ce înseamnă să fii conectat şi unit cu grupul, să fii solidar şi să protejezi, şi să prinzi drag de colegii tăi” spune Victor, pe care voluntariatul l-a făcut, pe cuvânt, altfel de om.
„După doar câteva săptămâni într-un proiect, mi-am dat seama că pe lumea asta nu sunt doar eu şi familia mea. Ci şi oameni care nu au descoperit încă bucuria, nu au descoperit că pot zâmbi mai mult. Am înţeles că nu are rost să stai în casă în apatie, lene sau lipsă de chef. Viaţa trece şi se poate schimba în bine atunci când un copil pe care l-ai încurajat sau i-ai spus ceva frumos, îţi zâmbeşte. Asta te umple de bucurie” mărturiseşte Marina.
Schimbarea din sine a recunoscut-o şi Nicu:
„Voluntariatul a schimbat foarte, foarte multe lucruri la mine, deşi nu a trecut mult de când activez. De la relaţia cu colegii, la atitudinea faţă de mine, faţă de semenii mei. Mă plângeam de toate lucrurile şi credeam că numai mie îmi era atât de greu. Dar după ce am ieşit în lume, am văzut că nu e chiar aşa”.
Printre copii, la Solca
În timp, în câteva situaţii am văzut voluntari de la „Salvaţi Copiii” la treabă. Sunt cu zâmbetul pe buze, senini, dar îndârjiţi şi preocupaţi, fie că este vorba de sesiuni de informare, fie că-şi rup tălpile pantofilor în campaniile de strângere de fonduri pentru echipamente medicale cu care au început să doteze spitale din judeţul Suceava.
Mii de alţi tineri se distrează la munte şi la mare, râd şi dansează în cluburi, fumează pe ascuns şi fac gafe, cerându-şi cu ardoare dreptul de a trece furtunos prin tinereţe. Voluntarii nu sunt nici ei asceţi, dar au o altfel de veselie. Nu sunt nesăbuiţi, ci concentraţi nu doar să-şi consume aprins tinereţea, ci să o folosească pentru ei şi pentru ceilalţi.
I-am văzut în fotografii, copii înconjuraţi de copiii din Centrul de plasament „Mihail şi Gavriil” de la Solca. Sâmbătă după sâmbătă, din toamna trecută, voluntarii de la „Salvaţi Copiii” sunt acolo, iscodind discret în sufletele unor fetiţe şi băieţi singuri, jucându-se cu ei, ascultându-i, încercând să le arate că şi pentru ei viaţa poate fi mai bună şi că, vorba Marinei, dincolo de porţile centrului poate fi „wow”. Cu câteva condiţii însă, să înceapă să-şi dorească asta şi să investească în ei.
Iar cei mici, roi zâmbăreţ în jurul voluntarilor, poate că au început într-adevăr să-şi dorească.
„Uitaţi la faţa mea, am eu priză la copiii? Pfii, nu mă mai lăsau să plec. Erau atât de lipicioşi, atât de afectuoşi, deşi copiii din centre sunt în general trişti, apatici mai degrabă, de parcă s-au obişnuit cu ideea că vor rămâne pentru totdeauna în centru” povesteşte Nicu.
„Era un copil de vreo 4 ani doar. A început să-mi vorbească de nicăieri despre părinţii lui care sunt bolnavi, dar muncesc în străinătate. Îl creşte bunica. Era atât de resemnat… Acceptase deja situaţia că mama şi tata sunt plecaţi, şi era împăcat cu asta, pentru că era convins că, deşi departe, părinţii lui se gândesc la el” spune şi Marina.
„Mă, adică cum salvaţi voi copiii? Din copac?”
Organizaţia „Salvaţi Copiii” Suceava a dezvoltat, în 27 de ani de activitate, sute de proiecte, la nivel naţional şi local, care promovează drepturile copiilor, combaterea violenţei, a traficului de persoane, un internet sigur. S-au derulat, de asemenea, proiecte ce au avut ca grupuri ţintă copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, copiii din familii sărace. Desfăşoară permanent proiecte de educaţie preşcolară şi şcolară, de educaţie sexuală şi marele proiect ce are ca obiectiv reducerea mortalităţii infantile.
În toate, motorul sunt voluntarii. Prin rotaţie, merg în şcoli şi ţin sesiuni de informare pentru sute de elevi. Bat drumurile, pe caniculă sau ger, pentru strângeri de fonduri. Merg cu alimente la copiii din familii sărace şi nu strâmbă din nas în locuri în care miroase a zoaie şi urină. Pentru ei contează doar faptul că acei copii sunt flămânzi, bolnavi şi nu merg la şcoală. Voluntarii ajută copiii la lecţii şi le povestesc despre viaţă. Se mai transformă şi în actori din când în când, în scenete cu rol educaţional. Pe unele le scriu chiar ei.
După caz, comunitatea îi susţine şi răspunde solicitărilor acestora sau îi respinge, acuzându-i că ar fi oamenii vreunui partid politic şi că munca lor trebuie să aibă un înţeles ascuns. Câteodată sunt jigniţi sau ironizaţi, la modul „Mă, adică cum salvaţi voi copiii? Din copac?”. Sau sunt trataţi cu o crasă indiferenţă.
Ei îşi văd însă de treabă, aşa cum sunt instruiţi, dar, fizic şi psihic, voluntarii mai obosesc. Niciodată sufleteşte însă, pentru că, după ce duc o treabă la capăt şi obţin rezultate, sunt fericiţi.
„În campaniile de strângere de fonduri plecam dimineaţa şi veneam acasă pe la ora 7, 8 seara. Când umblam să dotăm maternitatea din Câmpulung… era un frig!!! Aveam vreo 5 ore de umblat prin oraş, timp în care unii ne-au înţeles, alţii nu. Era o doamnă, striga la noi că suntem cu partidele şi câte şi mai câte pe tema asta. Îngheţat lemn şi obosit că eram gata-gata să-i zic «Doammnăăăă, lasă-mă şi du-teeeeeeeeee!! Dacă vrei să participi bine, dacă nu, mergi pe drumul tău!». Dar am uitat toate când am donat maternităţii din Câmpulung incubatorul pentru nou-născuţi. În el era şi munca mea, zile întregi de stat în picioare, frigul şi oboseala îndurate, şi am fost fericit” şi-a amintit Victor despre un moment când oboseala şi supărările voluntarilor dispar.
Cei trei tineri spun că ajutorul dat când trebuie, exact cui trebuie, te face să mergi mai departe. Şi mai spun că ar fi grozav ca oamenii să nu se gândească doar la ei înşişi şi că nu trebuie să fii organizaţie ca să faci un bine.
27 de ani de „Salvaţi Copiii”, cam 2700 voluntari
În munca de voluntariat, echipa are valoare sacră. Voluntarii îşi spun pe numele mic, indiferent de vârstă, pentru că, spun ei, nu din anii trăiţi le vine respectul celorlalţi, ci din felul cum îşi fac datoria, în echipă, după ce şi-au asumat responsabilitatea voluntariatului.
„Eşti voluntar, deci nu eşti obligat să vii. Dar în momentul în care ai spus «da» şi ai intrat în această activitate, devii o za într-un lanţ care face ca mecanismul să funcţioneze. Dacă nu-ţi faci treaba, lanţul se rupe, iar treaba bună pentru care s-au zbătut alţii, şi care altora le-ar fi fost de mare folos, nu se mai face” susţine Camelia Iordache, preşedintele Organizaţiei „Salvaţi Copiii” Suceava.
Cert, voluntariatul te face mai bun, mai empatic cu cei în nevoie, dar şi mai deştept cu câteva „minute” faţă de alt deştept, care nu vede dincolo de cartea şi laptopul de pe biroul său.
Pe lângă binele pe care îl face pe anumite segmente sociale, munca de voluntariat educă într-un fel aparte şi dă şanse în plus la reuşita în viaţă a celui implicat fie şi pentru puţin timp.
Camelia Iordache spune că în cei 27 de ani de activitate în organizaţie au activat, ca voluntari, aproximativ 2700 de tineri, care au dus cu ei în viaţa personală experienţele acestei munci. „Sunt printre ei şi persoane care acum sunt părinţi. Nu este unul cu care să mă întâlnesc şi să nu-mi spună că perioada petrecută ca voluntar a fost extraordinară pentru ei ca adolescenţi şi tineri, dar şi o şansă în plus pentru ei ca adulţi”.
Voluntariatul, o chestie grozavă !
Marina, Victor şi Nicu se gândesc deja la ei ca adulţi, iar ceea ce fac la „Salvaţi Copiii” stă la baza planului lor de viaţă.
Victor visează ca într-o zi să ia locul unui psiholog din organizaţie şi să-şi continue viaţa muncind acolo unde-i place. „Ar fi o împlinire să lucrez într-un loc ca acesta, unde sunt atâtea posibilităţi, unde poţi să te implici şi să oferi consiliere şi în acelaşi timp să iniţiezi proiecte. Aş rămâne în contact cu tinerii ca să-i pot forma. Aş vrea să dezvolt voluntari pentru că mi-ar place extraordinar să văd amprenta mea în viaţa unor tineri. Să văd că reuşesc să se dezvolte, să ia iniţiativa, că au curaj şi că reuşesc să se descurce” spune el.
Marina îşi doreşte să investească în ea şi să afle ce-şi doreşte cu adevărat în viaţă. Vrea, după cum singură spune, să nu se lase păcălită de hobby-uri „fantomă” care nu-i vor ajuta sufletul.
„Vreau să ajut cât de mult pot. Să sprijin. Şi mai sper să fiu fericită, deşi acum, la 17 ani, habar n-am ce înseamnă asta. Vreau să fac în viaţă lucruri care să mă facă să mă simt vie” mărturiseşte tânăra fată.
Nicu se vede voluntar pentru toată viaţa şi totodată să transmită „boala” şi altor tineri. Spune că este dator să facă asta pentru că pentru el „Voluntariatul este o CHESTIE! Una grozavă!!!”.
Comentarii