Între politica românească a promovării cadrelor şi democraţia adevărată, ca de la cer la pământ. În timp ce într-o formaţiune democratică alegerea cadrelor se face, în general, în urma unor evaluări atente a meritelor şi a competenţelor membrilor de partid, câţiva politicieni de-ai noştri se bat cu pumnul în piept, considerând că totul li se cuvine, drept pentru care dau din coate, şantajează, mituiesc, îşi fac găşti, combinaţii… pentru a obţine şi păstra poziţia dorită.
Deloc puţini fac lucrul acesta din obişnuinţă, scuzându-se că aşa e la noi: dacă nu te zbaţi pentru tine, nu te ia nimeni în seamă. Asta în caz că nu dau vina pe ceilalţi, inclusiv pe colegi, cică incapabili să-i înţeleagă, să le vadă „valoarea”. Nu lipsesc acuzaţiile de calcul politic, invidie, răutate, egoism…
Fenomenul pretendenţilor la funcţii înalte se acutizează periodic, în apropierea campaniilor electorale, când începe o viermuială de nedescris: ca la pomană, se bulucesc să prindă un loc pe listele de candidaţi, ţinute şi ele la secret de măreţii lideri de partid. Ca să nu afle lumea cumva că au şi ei anume interese. Lipsa criteriilor şi a principiilor e evidentă, de aceea veleitarismul, datul din coate, migrările de la un partid la altul, de fapt, de la un mare mahăr de partid la altul, trădările, supărările, tentativele de şantaj, combinaţiile urât mirositoare… au coborât percepţia despre clasa politică şi instituţiile ei la treapta cea mai de jos.
Cei mai vizibili pretendenţi sunt cei ce tânjesc după demnitatea cea mai înaltă, preşedinţia. Ei bine, o retrospectivă a candidaţilor aerieni la preşedinţie scoate la suprafaţă derizoriul politic românesc, infatuarea şi superficialitatea unor personaje, lipsa discernământului intern, senzaţia că pot da lovitura, ca la Loto. Iată-i, din 1990 până azi: Gheorghe Funar (de două ori!), Ion Mânzatu, Mircea Druc, Eduard Gheorghe Manole (de două ori!), Graţiela-Elena Bârlă, Paul-Philippe Hohenzollern, Ion Sasu, George Becali (de două ori!), Gheorghe Dinu, Marian Petre Miluţ, Ovidiu Tudorici, Aurel Rădulescu, Alexandru Raj Tunaru, Constantin-Ninel Potârcă (condamnat penal), Ovidiu-Cristian Iane, Remus Cernea, Constantin Rotaru (de două ori!), Elena Udrea, Dan Diaconescu (condamnat penal), Szilagyi Zsolt, Wiliam Brânză, Mirel-Mircea Amariţei…
N-au dat lovitura, dar au acuzat apoi BEC, securitatea şi serviciile secrete, partidele, preşedinţia, poliţia, biserica, SUA, UE şi CE, oculta mondială… că au ceva cu ei. România cică a pierdut că nu le-a văzut înalta ţinută, personalitatea ieşită din comun. Mai toţi au dat vina pe electoratul analfabet, pe populaţia incultă, pe prostime, pe duşmani vizibili şi invizibili. Câţiva au avut ţinte duble: jilţul de la Cotroceni şi/ sau publicitate pentru scopuri numai de ei ştiute, ca să le crească marja în anumite negocieri sau să impresioneze pe mai ştiu eu cine.
S-ar putea crede că e vorba de un morb, de neseriozitate ori de băşcălie la adresa electoratului, numai că domniile lor au participat la campania electorală vrând să pară oameni serioşi, cu promisiuni care mai de care, unele de poveste, precum Constantin Mudava, gata să-şi extindă aura energetică asupra întregii ţări şi să o apropie de Empireu. Pe sine însă nu s-a putut vindeca de grandomanie şi deşertăciune.
Veţi spune că au mai fost şi pe alte meleaguri asemenea fenomene şi totuşi acolo lucrurile au intrat într-o anumită normalitate. Ceea ce e adevărat. La noi, însă, normalitatea e departe: o nouă stea s-a ridicat recent la orizont, Liviu Pleşoianu. Va candida fie în numele PSD, fie pe cont propriu. Alte „merite” decât supuşenia faţă de baronul Liviu Dragnea şi ofensiva împotriva DNA, a Laurei Codruţa Kovesi, oricât m-am străduit, n-am găsit.
Priviţi mai departe la următorii pretendenţi, de data asta la şefia celui mai mare partid: Victor Ponta, Sorin Grindeanu, Cătălin Ivan, Eugen Teodorovici… precum şi la mijloacele folosite şi-mi veţi da dreptate. Trădări, negocieri pe şest şi pe sub mese, atacuri la propriii colegi, şantaj la Coaliţia de guvernământ… Or cu aşa ceva România nu are absolut nicio şansă.
Comentarii