Crimă săvârşită cu o cruzime de nedescris în Gara Burdujeni

> Un poliţist aflat în timpul serviciului a fost ucis cu 20 de lovituri de cuţit de un tânăr certat cu legea > Ucigaşul a fost prins la scurt timp de colegii victimei > Agentul-şef Sorin Vezeteu avea 38 de ani şi lucra în structurile MAI de mai bine de 15 ani

 O crimă înfiorătoare a îngrozit joi noapte călătorii prezenţi pe peronul Staţiei CFR Suceava, cunoscută şi sub denumirea de Gara Burdujeni. Un poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu a fost ucis cu zeci de lovituri de cuţit de un tânăr în vârstă de 23 de ani, Ioan Beşa, din localitatea Mironu. Totul s-a petrecut în câteva clipe, fără ca cineva să poată sări în ajutorul victimei. În plus, atacul criminalului a fost unul mişelesc. El a tăbărât asupra poliţistului pe la spate, înfigându-i un cuţit în zona gâtului. Căzut la pământ, poliţistul a mai primit numeroase lovituri cu aceeaşi armă albă. Ucigaşul s-a oprit din lovituri doar după ce a văzut în jurul său o baltă de sânge. Atunci a vrut să fugă, dar a fost prins de ceilalţi colegi ai poliţistului. Un echipaj medical ajuns la scurt timp la faţa locului a încercat în zadar să-l salveze pe bărbat. Mai bine de o oră au fost efectuate manevrele de resuscitare, dar acestea nu au dat niciun rezultat.

Bestia cu chip de om nu regretă fapta comisă

Reţinut de colegii victimei, criminalul a fost preluat din gară de mascaţi şi dus la audieri, iar ulterior a ajuns în arestul IPJ Suceava.

Potrivit comisarului Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, în faţa procurorilor autorul crimei şi-a recunoscut pasiv fapta comisă şi a adăugat că nu regretă ceea ce a făcut.

În vârstă de 23 de ani, tânărul revenise în ţară de ceva timp, după ce se pare că efectuase o pedeapsă cu închisoarea în Spania, unde fusese trimis pe nedrept după cum afirmă el. De atunci, se pare că a apărut o adversitate faţă de oamenii legii. Întors în localitatea de domiciliu, Mironu, comuna Valea Moldovei, ucigaşul nu a stat prea mult pe acasă, iar în urmă cu aproape trei săptămâni a plecat din casa părintească, spunându-i mamei că ar intenţiona să meargă înapoi în Spania. Dar s-a aciuat printre oamenii străzii care îşi fac veacul în jurul Gării Burdujeni. Joi noapte, în jurul orei 21.30, a atacat sălbatic, făcându-i până şi pe anchetatori să se întrebe de unde atâta cruzime, după ce, la o primă examinare a corpului fără de viaţă, au fost numărate peste 20 de lovituri date cu un cuţit cu lama de 13 cm.

Doi copii minori vor trăi de-acum înainte fără tată

Reţinut pentru 24 de ore şi introdus în spatele gratiilor, criminalul a fost prezentat ieri după-amiază în faţa instanţei cu propunerea de arest preventiv, completul de judecată acceptând propunerea procurorilor. În momentul producerii tragediei, agentul-şef Sorin Vezeteu era de serviciu în Postul de Poliţie Transporturi Feroviare din Gara Suceava. În vârstă de 38 de ani, poliţistul era tatăl a doi copii minori şi activa în structurile MAI de mai bine de 15 ani.

Şocantul incident a readus în mintea locuitorilor din zona staţiei CFR pericolul pe care îl reprezintă oamenii străzi care îşi fac veacul în jurul gării şi care nu o dată s-au dedat la furturi şi tâlhării, ajungându-se acum la o tragedie.

Familia poliţistului căzut la datorie va încasa asigurarea de viaţa acordată de Ministerul de Interne, subofiţerul va fi avansat post-mortem, iar soţia va fi angajată în cadrul IPJ. Dar, din păcate, doi copilaşi îşi vor mai vedea tatăl de acum înainte numai în fotografii.

Moartea violentă a poliţistului sucevean a stârnit numeroase reacţii din partea colegilor din ţară. Chiar ministrul de Interne, Carmen Dan, a transmis un mesaj pe reţelele de socializare imediat după producerea tragediei.

„În această seară, un poliţist a fost înjunghiat mortal în gara Burdujeni, Suceava. Suspectul a fost prins şi este cercetat! Sunt alături de familia îndurerată şi de colegii din Poliţia Transporturi Feroviare ai agentului Vezeteu Sorin, ajutor-şef post la Postul de Poliţie TF Suceava. Împreună cu echipa de conducere din Ministerul Afacerilor Interne, voi face toate cele necesare pentru a-i ajuta în aceste momente grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” a scris ministrul Carmen Dan.

„Şi noi, pompierii militari suceveni, transmitem colegilor noştri poliţişti un mesaj de adâncă tristeţe, condoleanţe şi îmbărbătare, în aceste momente grele prilejuite de trecerea la cele veşnice a camaradului lor CONSTANTIN-SORIN VEZETEU. Fie ca bunul Dumnezeu să aducă alinare familiei şi să îi dea putere să treacă peste aceste clipe! Suntem cu toţii întristaţi, dar pentru că ne întâlnim cu moartea în fiecare zi, în misiunile noastre, de un lucru suntem siguri: EROII NU MOR NICIODATĂ! Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace, Sorine!” au postat pe pagina oficială a ISU Suceava şi salvatorii militari.

„Agent-şef de poliţie Vezeteu Sorin, ajutor şef de post la Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Suceava, căzut la #datorie! Dumnezeu să-l odihnească!” este mesajul postat, joi seară, de Poliţia Română.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI