„Părinţii nu pot să aprecieze oportunitatea vaccinării”

Interviu cu dr. IRINA BADRAJAN, secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava

România se confruntă în prezent cu o epidemie de rujeolă care a provocat zeci de decese la copii, în câteva judeţe din ţară, cu o criză la unele vaccinuri din programul naţional de imunizare, cu nemulţumirile medicilor care au de-a face periodic cu defecţiuni ale sistemul informatic al cardului de sănătate. Despre acestea, dar şi despre Zilele Medicale ale Sucevei, eveniment organizat recent de Colegiul Medicilor Suceava, care a captat atenţia lumii medicale şi nu numai, am vorbit cu dr. Irina Badrajan, medic de familie, secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava.

– Recent s-a desfăşurat la Suceava a VI-a ediţie a Zilelor Medicale, eveniment cu ecouri ce nu s-au stinsă încă. Ce importanţă are această manifestare pentru lumea medicală şi nu numai?

– Ecourile nu s-au stins încă, dimpotrivă s-au amplificat, deoarece toţi cei care au participat, ajungând la ei acasă, au povestit despre această manifestare la modul laudativ, fiind foarte încântaţi de caracterul profesional foarte înalt la care s-a desfăşurat conferinţa, dar şi de organizarea, în general, a acestei manifestări. Vreau să menţionez că am avut şi participări din străinătate, din Republica Moldova, din Israel, Ucraina, Italia, şi că această manifestare a marcat un salt valoric cu totul deosebit prin numărul de participanţi – peste 700. Programul a fost foarte dens şi de un înalt profesionalism, iar la secţiunea Chirurgie aş vrea să remarc contribuţia prof. Mircea Beuran, fost ministru al Sănătăţii, care a venit cu noutăţi extraordinare, şi a dr. Florian Popa, fost rector la UMF Bucureşti. Ei s-au manifestat laudativ şi la adresa Spitalului Judeţean Suceava, şi la adresa conferinţei

– Evenimentul a însemnat un schimb de bune practici în domeniu. Căror medici le-a fost mai util, celor tineri, în mod special?

– Tuturor le este utilă conferinţa, deoarece medicina câştigă noi date de la an la an, chiar de la lună la lună, şi toată lumea care participă îşi îmbunătăţeşte cunoştinţele şi le aduce la nivelul actual într-un timp foarte scurt şi de la oameni de valoare din domeniul respectiv.

– Anul acesta, tema principală s-a referit la bolile infecţioase…

– Da, trebuie să subliniez că anul acesta a fost un subiect de mare actualitate, şi anume bolile infecţioase, mereu actuale în practica medicală. Se ştie foarte bine că la ora actuală ne confruntăm cu o epidemie de rujeolă, se prefigurează şi o epidemie de poliomielită, iar anumite boli, cum ar fi hepatita cu virus B, hepatita cu virus C, fiind mai bine diagnosticate, au crescut ca număr, inclusiv s-au înmulţit ca urmare a transmiterii acestor virusuri prin numeroasele manevre chirurgicale, produsele biologice ş.a.m.d. Aceste hepatite beneficiază la ora actuală de noi tratamente, fiindcă s-a mers foarte repede în ce priveşte descoperirea unor noi remedii, cu mare speranţă de viaţă şi cu o viaţă mai bună pentru bolnavii respectivi.

– Spuneaţi că se prefigurează o epidemie de poliomielită. Pe ce vă bazaţi când afirmaţi acest lucru?

– Părinţii au început, de acum câţiva ani, să aibă păreri personale în ceea ce priveşte disponibilitatea de a le fi vaccinaţi copiii, iar pentru că această vaccinare s-a întrerupt într-un şir este posibil să reapară. Vreau să vă spun că, la un moment dat, acum 5 ani, Europa ar fi trebuit scoasă de pe lista potenţialelor generatoare de poliomielită. Dar în Ucraina a fost, imediat după aceea, un focar cu un virus polio sălbatic, foarte agresiv, iar ca urmare a acestei situaţii n-am mai putut să considerăm poliomielita o boală eradicată în Europa. De asemenea, au mai existat descoperiri de virus din acesta sălbatic polio. Insuficienţa vaccinării, care – vreau să subliniez – nu se datorează sistemului medical, ci unor influenţe care s-au exercitat asupra părinţilor, care au fost întrebaţi, în un mod greşit, bănuiesc, dacă vor să-şi vaccineze sau nu copiii. Părinţi care au consultat pe dr. Google şi au considerat că trebuie să-şi dea cu părerea în ce priveşte oportunitatea acestei vaccinări au lăsat copiii neprotejaţi. Este suficient ca un asemenea copil să se îmbolnăvească pentru că îi va îmbolnăvi şi pe cei din jur.

– Revenind la poliomielita provocată de un virus sălbatic, ce înseamnă aceasta, s-a schimbat componenţa virusului polio?

– Este o denumire medicală, da, virusul se schimbă, suferă nişte mutaţii, în ultimii ani virusul sălbatic este mai agresiv, iar efectele sale sunt mai dure. Poliomielita este o boală invalidantă pe de o parte, cu potenţial mortal în multe dintre cazuri. Virusul acţionează asupra nucleilor motori din sistemul nervos, pe care îi distruge, iar cea mai importantă funcţie a acestor nuclei din trunchiul cerebral este aceea de a facilita respiraţia. Vă imaginaţi că distrugerea acestora duce la oprirea respiraţiei, iar asta înseamnă moarte! Pe de altă parte, tot nucleii motori care gestionează motricitatea membrelor, a muşchilor feţei şi aşa mai de parte, fiind distruşi, lasă infirmităţi pentru o viaţă.

– Proiectul legii vaccinării se află încă în dezbatere; deşi la început Ministerul Sănătăţii intenţiona să aplice nişte măsuri mai aspre împotriva părinţilor care nu vor să-şi vaccineze copiii, acum nu prea se mai vorbeşte de asta…

– Da, s-a revenit, nu ştiu din ce cauză este această schimbare, încă se discută legea, cred că sunt nişte influenţe pe care eu nu le găsesc bune. În primul rând, copiii care nu sunt vaccinaţi, indiferent din ce motiv – în marea majoritate este vorba de opoziţia părinţilor – ar trebui să nu fie acceptaţi la şcoală, aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate. În Franţa, de exemplu, nu sunt primiţi la şcoală sau în colectivitate dacă nu sunt vaccinaţi conform calendarului naţional de vaccinări.

Părinţii ar trebui să-şi asume riscul ca în cazul în care copilul respectiv declanşează o epidemie, să zicem, să plătească toate costurile aferente, iar atunci, probabil, părinţii ar fi mult mai atenţi cu părerile pe care le au. Părinţii nu pot să aprecieze oportunitatea vaccinării, iar, mai nou, vin şi întreabă dacă le garantăm că acest copil nu va păţi nimic. Dintr-o dată, medicul se vede pus în situaţia de a-şi asuma efectele secundare. Dar nu le pot garanta că n-o să păţească nimic! S-ar putea să existe nişte reacţii, dar în 40 de ani de activitate eu nu am avut niciun accident major după vaccinare.

– Referitor la epidemia de rujeolă din România, care a provocat aproape 30 de decese până acum, ce complicaţii pot apare în cazul acestei boli?

– Este o boală virală, iar, ca orice boală virală, scade enorm rezistenţa organismului. Ca urmare, pe organisme care sunt tarate – marea majoritate a acestor copii sunt taraţi, cu rezistenţa scăzută, nevaccinaţi dintr-un refuz oarecare sau pentru că nu au avut vârsta de vaccinare –, astfel apar complicaţiile bronhopulmonare, cele de la nivel de sistem nervos (meningita encefalita), complicaţii la nivel de sistem imunitar, care apar pe un organism tânăr şi fără apărare. Când refuză vaccinarea, părintele devine un criminal, îşi expune copilul la un pericol extraordinar. Vor izbucni şi alte epidemii, singura boală eradicată datorită vaccinării şi eforturilor depuse a fost variola.

– Ministrul Sănătăţii Florian Bodoc a ieşit, recent, cu o declaraţie potrivit căreia medicina de familie este primul eşalon al sistemului sanitar şi trebuie sprijinit. El a promis că viitorul contract-cadru va avea nişte prevederi de simplificare a birocraţiei cu care se confruntă acest segment medical. Cum comentaţi?

– Eu sunt foarte curioasă cum va stopa birocraţia, fiindcă relaţia cu Casa de Asigurări de Sănătate se bazează pe documente. Fie că sunt pe suport informatic sau altfel, fişele trebuie completate. Nu ştiu cum se va face, noi aşteptăm de nu ştiu când să se îmbunătăţească SIUI-ul, pentru că ne face probleme şi generează nişte erori pe care le plătim după aceea ca şi cum ar fi ale noastre. Aşteptăm cu nerăbdare…

– Ce nemulţumiri au medicii de familie şi cum s-ar putea interveni în contractul-cadru în acest sens?

– Nemulţumirile se leagă de pedepsele pe care le primim în urma unor controale, ca urmare a unor stipulări contractuale şi protocoale. Se fac tot timpul controale dictate de Curtea de Conturi, pe o anumită direcţie, inclusiv legate de reţetele prescrise offline, care de multe ori nu sunt ridicate din cauza sistemului informatic; şi se plătesc penalităţi din urmă. Ar trebui umblat aici, dar şi la retribuirea noastră. Noi suntem privaţi, iar cu suma pe care ne-o dă CAS trebuie să ne descurcăm din toate punctele de vedere. Nimeni nu-şi dă seama de asta, începând de la chirie sau cumpărarea cabinetului, angajaţii, lumină, cheltuieli de întreţinere, totul se plăteşte din acest buget. Apoi, birocraţia ne omoară, trebuie să ai atâtea dovezi pentru lucrurile pe care le faci şi le plăteşte Casa de Asigurări. Se cere de la noi mai mult decât trebuie, avem prevăzute în contract 15 minute pentru fiecare pacient şi primim bani pentru 20 de pacienţi pe zi; dar în 15 minute nu le putem face pe toate, nu îţi mai rămâne timp şi pentru pacient. Uneori facem până la 40 de consultaţii pe zi, iar 20 dintre ele nu sunt plătite, nici de pacient, nici de CAS. Nu suntem plătiţi pentru toată activitatea pe care o facem.

Dr. Irina Badrajan nu ştie când şi cum se vor rezolva toate aceste probleme ale medicinei de familie, dar consideră că ar trebui ca decidenţii „să nu tot să arate cu degetul către noi, să nu dea cu barda, pentru că lumea vede, pacienţii vin la medici montaţi şi încep discuţii deloc favorabile relaţiei medic-pacient”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: