Despre nebulizare

Suntem campioni, cred eu, când vine vorba de arătat cu degetul. Se trezesc atunci în noi principii ascuţite, câteva până atunci boante, şi-ncepem ofensiva, sub tot felul de pretexte, unele presupus oneste.

Întâi m-am înfuriat şi eu văzându-i pe cei de la Maternitatea Fălticeni cum cară aparatura aia pretenţioasă cu remorca cu care transportă mobilierul stradal. Am pufnit, minunându-mă că oamenii de acolo, care ştiu ce importanţă are un incubator pentru sănătatea, pentru supravieţuirea unui copil (nu muncitorii pentru care microbul, daca nu se vede, nu există, ci ăia conştienţi de pericolul infecţiilor), nu au luat în calcul riscul real al contaminării. Am revăzut imaginile în speranţa că măcar „căsuţa” propriu-zisă a incubatorului a fost protejată, pentru că se găsea cu ce dacă voiau s-o facă. Pusă în faţa unei asemenea situaţii, eu aş fi protejat-o cu folie pe care cu uşurinţă o găseşti în orice hipermarket, nicio gospodină nu s-a aflat pe acolo să-şi manifeste calităţile, constat. Cu toată presiunea iminentei vizite ministeriale, cu lipsurile de tot felul cu care se confruntă sistemul medical, era, pe lângă alte câteva, o măsură la îndemână, dincolo de „tratamentul” de igienizare pe care domnul dr. Vlad Morariu, managerul Spitalului Municipal Fălticeni, declara că l-a aplicat mijlocului de transport.

Apoi mi-am spus – deşi nu minimalizez gravitatea celor petrecute – că halal imagine pentru oraş şi pentru judeţ au făcut băieţii ăia care-au pierdut piese din incubator pe scări şi mi-am mai zis că, hait!, să vezi că începe acum toată media să-i toace mărunt-mărunt, mai ales televiziunile, şi să umfle subiectul, că doar au timp de emisie de acoperit. Cum nu-s de azi, de ieri pe lume, aşa a şi fost. Peste tot se auzea, la ştiri, despre Fălticeni – Suceava. Nu e rău că s-a întâmplat aşa, că a existat reacţie, la o adică, cine a avut de învăţat de aici cred că a făcut-o. Faptele există (acum, fie vorba intre noi, să fie legată apariţia unui asemenea episod nefericit de numele unui partid mi se pare cam mult) şi nu pot fi trecute cu vederea.

Sper ca incubatoarele alea, acum, nu au „picior” de microb pe ele. Sunt sigură ca medicii, cadrele medicale de acolo preţuiesc viaţa nou-născuţilor la fel de mult cum o fac cei care au legături de sânge cu aceştia. Infecţiile intraspitaliceşti există, oricât încercăm să le diminuăm în statistici, se întâmplă în toată lumea, ba chiar şi la case cu nume sonore, nu avem noi atâta noroc să ne ocolească. Dar măcar să nu le facilităm.

Nebulizare se numeşte metoda de dezinfecţie aplicată aparaturii medicale, am aflat. Acum, Doamne-fereşte, mă gândesc că oamenii pricepuţi n-or fi folosit pentru aşa operaţiune apă din aia chioară îmbuteliată de Hexipharma. Că e chioară sau nu, parcă nu s-a lămurit, dar iarăşi ne dau la televizor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: