Un nou caz de false doborâturi naturale de arbori depistat de Garda Forestieră

 Într-o pădure din zona Falcău, Garda Forestieră Suceava a depistat un nou caz de false doborâturi naturale de arbori, în acest caz fiind sesizată Poliţia.

Inspectorul-şef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel, a anunţat că, luni, ca urmare a unei sesizări telefonice, delegaţii Gărzii Forestiere Suceava s-au deplasat pe raza Ocolului Silvic Bucovina (zona Falcău), într-o suprafaţă de fond forestier proprietate privată, unde au identificat mai mulţi arbori doborâţi, care prezentau semne de doborâre intenţionată şi nu cauzată de un factor abiotic, respectiv de vânt. El a menţionat că suprafaţa afectată este de peste două hectare, iar peste 100 de arbori au fost afectaţi de această acţiune.

„În vederea clarificării situaţiei, s-a solicitat sprijinul organelor de poliţie, urmând a fi făcută plângere penală pentru distrugerea pădurii” a menţionat Găşpărel. El a adăugat că verificările vor fi extinse pe raza întregii unităţi de producţie.

Parchetul Judecătoriei Vatra Dornei a anunţat că a trimis recent în judecată mai mulţi silvicultori şi pe reprezentanţii unei firme în cazul creării de false doborâturi naturale de arbori prin scoaterea acestora din rădăcini cu TAF-ul pentru ca apoi să fie marcaţi şi tăiaţi ilegal. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI