Din umbră

(Doar) dacă va fi fiind bărbatul acela puternic/ de succes, se zice că îndărătul său s-ar afla o femeie şi mai puternică decât el; asta şi fiindcă (dar se mai poate discuta despre care pe care) un bărbat de potenţial succes ar şti el să-şi aleagă doamnă o femeie puternică. Dacă cele de mai sus poate că nu s-ar proba numaidecât în cazul actual al preşedintelui USA, ce are în umbra sa o primă doamnă (vorba vine; în casa Trump e a treia!) cu 24 de ani mai jună, poate s-ar proba în cazul noului prezident francez, într-o ipoteză împins de la spate de soaţa sa, care-l întrece în experienţă de viaţă cu 24 de ani. Majorităţii francezilor le-a plăcut (şi) chestia asta la Macron, căci ei se dau în vânt după poveştile de amor. Mai ales că aceasta s-a iscat pe când el, Emmanuel, era minor (15 ani), elev la un liceu pe nume „La Providence”, iar ea, Brigitte, profa sa de franceză şi de teatru, era majoră (39 de ani), ba avea şi soţ plus trei copii. Iar Emmanuel încă de pe atunci se arăta mai ceva ca alţii, avea să mărturisească Brigitte într-un documentar difuzat de France 3: „Nu era ca toţi ceilalţi. Avea tot timpul cărţi la el. Nu era un adolescent. Se comporta ca un adult”. S-au luat în urmă cu un deceniu, iar acum el a fost ales preşedintele Hexagonului. Vorba ceea, zisă de Marine Le Pen, între cele două tururi de scrutin: Oricum va fi, Franţa tot de o femeie va fi condusă: de mine sau de… Angela Merkel!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: