Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava şi Ansamblul Folcloric „Dor transilvan” din Cluj-Napoca vor evolua, duminică, la manifestarea „Hora Bucovinei”, care se organizează, începând cu ora 13, în Tabăra Bucşoaia din oraşul Frasin.
Potrivit organizatorilor, pe lângă aceste două ansambluri, vor mai participa la manifestări Adi Neamţu şi Ansamblul Folcloric „Bucovina” al Şcolii de Arte „Ion Irimescu” din Suceava. În cadrul programului vor fi prezenţi şi interpreţi ai cântecului popular, grupuri folclorice şi fanfare. Totodată, în cadrul manifestărilor sunt invitaţi şi meşteri populari din judeţul Suceava.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, declara recent că, în acest an, „Hora Bucovinei” se va desfăşura cu un concept nou, de spectacol interactiv. El a menţionat că speră să vină foarte multă lume la această întâlnire frumoasă a portului popular.
„Hora nu va fi pe scenă, ci în mulţime. Nu dorim să fie doar un simplu spectacol la care să privească 30.000 de oameni. (…) Va fi un spectacol interactiv” a explicat Gheorghe Flutur.
Zeci de mii de persoane participă, anual, la Bucşoaia, la „Hora Bucovinei”, manifestare ce marchează urcatul oilor la munte, iniţiată în anul 2008 de Gheorghe Flutur.
Proiectul „Hora Bucovinei” a fost finanţat în 2011 cu fonduri europene prin POR, obiectivul lui fiind creşterea gradului de atractivitate a judeţului Suceava, promovarea produsului specific „Hora Bucovinei” prin organizarea unui eveniment cu impact turistic necesar elaborării brandului naţional „Hora Bucovinei”, în vederea dezvoltării turistice şi a stimulării economice a judeţului.























Comentarii