„În absolut orice meserie, curiozitatea, în afară de talent şi ştiinţă, joacă un rol extrem de important”

Răzvan Voiculescu este unul dintre puţinii artişti fotografi români care nu îşi expune creaţiile într-o sală de expoziţie, ci preferă să ajungă la inima publicului într-un mod cu totul diferit. Rodul muncii sale este prezentat prin intermediul unei interacţiuni speciale, arta fotografică împletindu-se excepţional cu arta cinematografică.

Prezent la Suceava, la Universitatea „Ştefan cel Mare”, unde şi-a prezentat albumul lansat în 2015 cu titlul „Dor de ROST”, Răzvan Voiculescu a făcut o incursiune în satul tradiţional românesc aşa cum l-a văzut prin obiectivul aparatului de fotografiat. „Cred că în absolut orice meserie, curiozitatea, în afară de talent şi ştiinţă, joacă un rol extrem de important. Eu încă o mai am, extrem de ardent, şi de fiecare dată când scot câte un album îmi dau seama că sunt şi mai departe de ceea ce pot face” au fost cuvintele rostite de Răzvan Voiculescu la începutul prezentării sale în faţa unui public format în special din studenţi.

Absolvent al Institutului de Arte Plastice din Copenhaga, artistul fotograf bucureştean a ţinut să mărturisească publicului sucevean că, după ce s-a întors în România, în 1995, a realizat mai multe scurtmetraje, dar şi 15 albume de fotografie dedicate satului românesc, studiului de portrete sau de peisaj, anul acesta urmând să încheie trilogia din care fac parte albumele „ROST: esenţe, gusturi şi stări româneşti” şi „Dor de ROST”.

„Toate sunt albume foarte subiective, în sensul că am încercat să nu ţin cont deloc dacă ele vor fi vandabile sau nu” a explicat Răzvan Voiculescu.

Mergând din sat în sat şi din uşă în uşă, împreună cu o întreagă echipă de filmare, artistul fotograf a găsit nu doar o lume aparte, a celor care cunosc meşteşugurile, ci şi o lume a credinţei şi a devotamentului faţă de origini. Totodată, acest fapt l-a determinat pe Răzvan Voiculescu să afirme că satul tradiţional românesc este singurul motiv important pentru care pot fi atraşi turiştii străini.

„Am încercat să conserv prin imaginile mele dramul pe care l-am mai găsit, pentru că aceşti păstrători de rost, cum i-am numit generic, sunt dintre cei pe care i-am căutat. I-am căutat să nu fie dintre cei care fac o mică afacere personală sau de familie în a meşteri ceva şi a vinde după aceea în târguri. Am încercat să-i găsesc pe aceia care cât de cât au rămas în rostul lor de acolo, iar toată viaţa s-a învârtit în jurul satului sau la puţini kilometri de jur împrejur. Dacă odată au fost într-un oraş mai important, a fost o mare realizare pentru ei. Sunt cei care, cumva, sunt dintr-o altă lume, de aceea din an în an îi găseşti mai greu” a spus Răzvan Voiculescu despre ultimii păstrători ai tradiţiilor şi meşteşugurilor româneşti.

Deşi lumea satului tradiţional se află la apus, artistul fotograf a reuşit să surprindă şi să aducă în faţa publicului, prin intermediul albumului său, 320 de pagini cu meşteşuguri, obiceiuri, momente şi poveşti de viaţă. Astfel, au fost ilustrate activităţile păstrătorilor de rost, precum fierari, potcovari, cojocari, opincari, morari, buciumani sau rapsozi.

Totodată, pentru a înţelege cât mai bine poveştile din spatele fotografiilor, cele două albume din cadrul proiectului „ROST” sunt însoţite de câte un scurtmetraj (making of), filmele fiind proiectate şi în cadrul evenimentului de la USV.

Pentru scurtmetrajul albumului „ROST – Esenţe, gusturi şi stări româneşti”, Răzvan Voiculescu a colaborat cu regizorul Şerban Georgescu, în timp ce al doilea scurtmetraj a fost produs de Ana Maria Pîrvan, Răzvan Voiculescu şi Răzvan Sima, DVD-urile cu filme regăsindu-se în interiorul albumelor foto.

Referindu-se la ultimul album din trilogia dedicată rostului, ce va fi lansat în noiembrie, Răzvan Voiculescu a mărturisit că va fi o colecţie de imagini structurate pe trei subiecte, respectiv meşteşugari, în special din generaţia tânără, clădiri de sute de ani care au fost abandonate şi obiecte utilitare din gospodăria ţărănească tradiţională.

La finalul evenimentului de prezentare a albumului şi a celor două scurtmetraje despre rostul românesc, Răzvan Voiculescu a avut amabilitatea de a acorda un interviu, în exclusivitate, pentru News Bucovina.

– Prin intermediul albumului de fotografie, dar şi prin proiecţiile celor două scurtmetraje am descoperit ipostaze impresionante ale vechilor tradiţii şi meşteşuguri. Ce v-a determinat să plecaţi în căutarea rostului şi să arătaţi lumii întregi arta satului tradiţional?

– Cred că au fost două motive. În primul rând e vorba despre o obligaţie morală, ca om ce are sânge românesc, prin prisma faptului că pot să imortalizez ceva ce va dispărea în nu foarte mult timp de aici încolo. Iar al doilea motiv e acela că satul este un subiect fascinant. Nicăieri în Europa nu mai există, e dispărut. Sigur, satul există, dar oamenii trăiesc ca la oraş şi culmea e că au mai multe festivaluri tradiţionale săteşti, dar nu mai au spiritul respectiv. Odată cu industrializarea masivă s-a ras orice fel de noţiune despre sat.

– Plecarea dumneavoastră din România, imediat după terminarea liceului, v-a motivat în vreun fel pentru realizarea acestui proiect fotografic?

– Eu am plecat din considerente politice în anii ’80, când nimeni nu ştia dacă se vor elibera graniţele şi va cădea comunismul. Când plecai din România anilor ’70 – ’80 nu ştiai dacă te vei întoarce vreodată. Astfel, eu am hotărât ca unul din proiectele mele fotografice să fie dedicat acestui rost românesc, foarte subiectiv văzut. Din trilogia aceasta văd că deja la al treilea album îmi este mult mai greu să fac ceea ce am făcut până acum, pentru că generaţiile dispar, bunicii se duc, copiii sunt plecaţi, iar procesul este foarte rapid. Poate că numai cei care sunt indolenţi cred că dacă au plecat au rezolvat­o cu ţara de baştină. Cei care au descoperit şi au înţeles valorile ţării unde s­au născut nu pot pleca de tot.

– Dincolo de toate activităţile păstrătorilor de rost pe care le-aţi descoperit, ce aţi mai aflat?

– Oamenii aceştia m-au îmbogăţit. Mi-aş dori ca mulţi preoţi să e ca ei, să aibă această puritate. Este frumos ca într-o comunitate să existe o biserică şi să găseşti un spirit frumos acolo. Oamenii aceştia sunt ca nişte preoţi. Au o curăţenie fabuloasă, încât îţi dai seama că ai nevoie de ei. Grigore Leşe spunea la sfârşitul filmului un lucru pe care ne încăpăţânăm să îl uităm: „Viaţa e simplă. Noi o complicăm”.

– Mai putem face ceva pentru a schimba puţin lucrurile? Încotro ne îndreptăm noi, ca societate?

– Nu mai avem nimic de făcut, pentru că avem o direcţie pe care nu cred că noi o putem controla. Totuşi, încă suntem generaţia în care nu roboţii au ceva de spus, ci noi. Nu cred că mai putem face ceva pentru că aceste procese sunt ireversibile. Din nefericire, trebuie să se întâmple de multe ori câte ceva care zguduie pământul pentru ca oamenii să se reseteze. Pur şi simplu ne amuzăm de gadgeturi fabuloase, care ne simplifică viaţa de rutină, dar avem un preţ de plătit pentru asta. Unul este faptul că noi nu mai vorbim. Vorbim mai puţin, dar stăm mai mult în faţa unui ecran. Ne interiorizăm şi nu mai ştim cum să fim normali cu ceilalţi. Vorbim foarte multe despre partea materială, iar din nefericire cercurile oamenilor care vorbesc despre literatură sau teatru sunt tot mai restrânse. Acesta este mersul omenirii, iar consecinţele vor fi imprevizibile. Eu cred că până la urmă vom avea un şoc al lipsei de iubire. În schimb, vom iubi maşinile, vom fi mult prea dependenţi de ele ca să ne apucăm să descoperim dragostea.

– Fiecare album pe care l­aţi lansat a fost însoţit de un scurtmetraj. Consideraţi că puteţi avea un impact mai mare la public utilizând mai multe mijloace artistice?

– Filmul mă ajută foarte mult să promovez albumul. Eu nu fac expoziţii, fac seri eveniment în care proiectez, am câţiva invitaţi care în general fac parte din album şi sunt deliciul serii, iar la final un artist susţine un recital. I-am avut la diverse evenimente pe Grigore Leşe, Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Tudor Gheorghe. În acest fel am conceput o întâlnire despre fotografie altfel decât într-o sală de expoziţie. Un astfel de eveniment este mult mai costisitor, însă în timp mi-am construit o imagine şi pot să găsesc relativ mai uşor nişte bani pentru a face asta. Altfel, mi­ar fi imposibil. Nu poţi să faci seri eveniment din vânzările de albume. Şcolindu-mă dincolo, unul dintre cursurile de la Institutul de Arte te învaţă cum să te vinzi deştept. Partea de marketing personal este foarte importantă la ei. În aceşti 20 de ani mi-am tot construit imaginea aceasta astfel încât la un eveniment de­al meu lumea chiar să vină.

– Ce vom putea vedea în albumul pe care îl veţi lansa în toamnă?

– Albumul va avea trei subiecte principale. Vor fi ei, păstrătorii de rost, dar încerc să fie cât mai mulţi şi din generaţia tânără. Cred în continuare că mai există. De asemenea, o să scot în faţă acele clădiri pe care, poate, succint, le-aţi văzut, clădiri care nu sunt neapărat de patrimoniu. Sunt clădiri frumoase, care au peste 100 de ani, sunt de sine stătătoare pe câmpurile, dealurile României, construite de obicei cu mulţi bani şi cu mult bun gust, şi care acum sunt în paragină. Alte ţări le respectă, le restaurează şi le bagă într-un circuit cultural. Noi le-am abandonat, foarte puţine sunt retrocedate şi de obicei cei care le-au primit înapoi nu au bani să le restaureze, iar alţii dacă vor să le restaureze preferă să le dărâme, dar nu au voie prin lege. Ultimul capitol este despre a identifica obiecte utilitare din gospodăria ţărănească tradiţională, făcute de mână, pe care eu să le prezint prin lumini de studio şi să le dau o valoare artistică superioară. Vreau să le ridic la nivel de mici obiecte de artă, fie că e o prescură, un căuc sau o oală. Acest ultim rost este o mică chintesenţă a ceea ce am putut să descopăr, foarte subiectiv, în peregrinările mele prin satul românesc.