Ediţia 2017 a E.ON Energy Globe Award Romania, la start

 > Proiectul colegiului humorean s-a numărat printre finaliste în ediţia 2016

 E.ON dă startul înscrierilor pentru ediţia 2017 a competiţiei E.ON Energy Globe Award Romania 2017. Autorii de proiecte sau idei în domeniul eficienţei energetice şi protejării mediului le pot înscrie, începând cu 1 mai, pe www.energyglobe.ro. Concursul este deschis pentru orice persoană fizică sau juridică din România – comune, municipalităţi, societăţi comerciale, instituţii ştiinţifice şi de cercetare, organizaţii de stat, organizaţii neguvernamentale, şcoli sau universităţi –, iar termenul-limită de depunere a proiectelor este 31 mai.

 În funcţie de temă şi adresabilitate, proiectele înscrise vor fi grupate pe cinci categorii: companii, municipalităţi, „Do it yourself”, „Tineret şi Idei”. „Dacă în primele patru categorii sunt eligibile proiectele aflate în diverse faze de realizare, în cea de-a cincea categorie vor fi incluse doar acele iniţiative sau idei încă neimplementate” a precizat compania.

Proiectele vor fi selectate de un juriu independent format din specialişti de renume, iar decernarea premiilor va avea loc în cadrul unei gale organizate în luna octombrie la Bucureşti. Marele câştigător se va califica la etapa internaţională a Energy Globe Award.

Partenerii instituţionali ai ediţiei din acest an ai competiţiei sunt Universitatea Politehnică din Bucureşti – Facultatea de Energetică, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Proiectul este susţinut de Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului.

Printre proiectele finaliste în ediţia de anul trecut s-a numărat şi cel al Colegiului Naţional „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, intitulat „Energy playground – spaţiu de joacă al viitorului”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI