Oauă bei !…

Nu, nu-i voia mea să demitizez, să maculez, din vorbe, Subiectul. Dacă e să se-ntâmple astfel, oul se strică singur, fie că se-nvecheşte tot înnoindu-se, fie că devine marfă oarecare. La M. Preda, Oauăbei era porecla unui personaj care, „în interbelic” (cum se zice acum, prin opoziţie formal-substanţială cu „în comunism”), îşi striga astfel oferta prin strâmta sa lume. Pur şi simplu, omul vindea simple ouă. Acum, înainte de Paşte, ouăle proaspete (mai ales dacă-s ouate de găini eco sau bio) s-au scumpit. În schimb, ouăle „tradiţional”-închistrite – mai ales dacă nu-s dintre cele cu brevet sau cu certificat ISO, eventual cumpărate din poarta fabricii-muzeu – sunt pe ieftinire. Motivul? Supraproducţia! Într-un supermarket de reţea (darămite în gura pieţelor) le găseşti şi la 2,5 – 5 lei/buc. Închistrite? Depinde, unele-s din marfa de acu’ cincinalul, n-a avut cine să le cumpere; altele-s făcute prin metode moderne, cu imprimeuri. Doreşti unul personalizat? Se poate şi asta, îţi faci un selfie şi ţi se transpune moaca pe ou, să te vezi în el ca-ntr-o oglindă… până să-l spargi de moaca altuia. Dac-o fi să ai ou tare, ţi-o fi cu noroc. Iar dac-o fi să ai nişte scumpeturi de ouă migălite, du-te fuguţa cu ele unde ai treabă, la doftor sau la minister (ia şi matale un coş, nu te du cu bucata!), om să te facă; verde-sănătos ori băftos. Oauăbeeeei!!! Fiţi pe fază, în aceste zile, la curs: cât euro, cât dolarul lui Trump, cât exitsterlina şi oul frumuşel „autentic”. Cât dai, atâta primeşti! „Oul e sămânţa şi lumea” buchiseşte din carte copilul de mic, învăţând că arta e marfă, iar meseria (of, de n-ar fi concurenţa asta!) e portofel cu parale.