Fălticeni

„Oameni, locuri, obiceiuri”, ediţia a XXI-a

Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” din Fălticeni a găzduit, pe 6 aprilie, manifestarea cultural-religioasă „Oameni, locuri, obiceiuri” – expoziţie de port popular, ouă încondeiate, sculptură în lemn, icoane, împletituri, artizanat. Manifestarea, ajunsă la ediţia a XXI-a, dedicată sărbătorilor pascale, a fost organizată de instituţia muzeală în parteneriat cu Grădiniţa Specială Fălticeni.

Cuvântul de deschidere l-a avut muzeograf Maria Crăciun, care a ţinut să facă unele referiri la activităţile dedicate sărbătorilor pascale sub egida „Oameni, locuri, obiceiuri”, prin care Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” reuşeşte să aducă în atenţia publicului tradiţia străveche românească.

Proiectul din acest an prezintă o expoziţie cu lucrările copiilor cu dizabilităţi, realizate cu sprijinul cadrelor didactice, părinţilor şi a voluntarilor, elevi din şcolile fălticenene care în timpul liber lucrează împreună cu micuţii de la această grădiniţă, prin utilizarea unei largi game de materiale (ouă, lemn, lut, hârtie, textile, piatră, sfoară) şi combinarea spontană a diverselor tehnici de lucru. Lucrările celor mici au fost reunite sub titlul „Primăvara şi arta populară prin ochi de copil la Fălticeni”, lor alăturându-li-se o expoziţie de icoane vechi, din secolul XIX, provenite de la catapeteasma unei biserici, expoziţie realizată cu ajutorul Protoieriei Fălticeni şi al unui preot din Rîşca.

La vernisaj au participat reprezentanţi ai administraţiei publice locale, preoţi din Protopopiatul Fălticeni, cadre didactice, părinţi ai elevilor care au expus lucrări, iubitori ai artei tradiţionale.

„Fericirea copiilor ne face şi pe noi fericiţi”

O parte dintre membrii Grupului folcloric „Balada” din Fălticeni, condus de prof. interpret Maria Tanasă, i-au încântat pe cei prezenţi cu un moment artistic cuprinzând cântece specifice acestei perioade dinaintea sărbătorilor pascale. Evoluţia copiilor şi frumoasele costume populare au fost apreciate de pr. protopop Adrian Dulgheriu.

„În penultima melodie se vorbea despre fericire şi într-adevăr copiii sunt cu inima curată şi sunt fericiţi din această perspectivă. Fericirea lor ne face şi pe noi să fim fericiţi. Suntem fericiţi şi pentru micii artişti de la Grădiniţa Specială, pentru că fiecare copil are talentul lui şi fiecare copil se exprimă într-un anumit mod şi de aceea trebuie apreciat.

Una dintre melodiile cântate de copii ne-a vorbit despre mamă şi despre responsabilitatea mamei. Eu aş extinde un pic şi aş spune că fiecare dintre noi avem responsabilitate egală pentru copiii noştri, în faţa lui Dumnezeu, în faţa societăţii. De aceea trebuie să ne implicăm cât mai mult în viaţa copiilor, a tinerilor, pentru ca ei să fie buni creştini şi să ţină legătura cu tradiţia. Melodiile au fost bine alese pentru momentul pe care îl traversăm acum. Vine Săptămâna Patimilor, copiii ne-au vorbit prin cântec tocmai despre patimile Mântuitorului. Să ne gândim şi la bucuria Învierii. Bucuria ne este dată de culorile vii folosite de copii în picturile lor, în ouăle decorate, în tablourile realizate, iar munca aceasta trebuie apreciată pentru că nu este uşoară. Cred că dumneavoastră ca profesori şi noi, Biserica, preoţii, trebuie să ne implicăm foarte mult în dezvoltarea armonioasă a copiilor şi a face din aceşti copii nişte buni creştini, oameni care să-şi aducă aminte de tradiţii, cântece vechi din folclorul românesc şi mai ales să-i educăm, să-i creştem cu o anumită empatie faţă de cei din jurul nostru” a spus pr. protopop Adrian Dulgheriu.

„Fiecare copil are un potenţial creativ foarte mare”

„Reprezentăm o unitate şcolară veche de 62 de ani, care promovează conceptul modern al educaţiei pe tot parcursul vieţii, deschisă spre schimbare, spre nou, având cadre didactice specializate în proporţie de 100% pentru nevoile copilului cu dizabilităţi. Specific grădiniţei speciale este deschiderea către comunitate şi nevoile comunităţii. Ne adaptăm la ce se întâmplă în comunitatea locală şi avem politica de a ne plia pe nevoile copilului cu dizabilităţi. Am profitat de această oportunitate, proiectul „Paştele în Bucovina», pentru a participa cu această expoziţie în cadrul manifestării «Oameni, locuri, obiceiuri». Mulţumim colegilor din învăţământul de masă de la grădiniţe şi şcoli care ne sprijină în toate activităţile şi ne sunt alături şi cu această ocazie, ne-au adus lucrări pe care le-am expus aici şi au lucrat împreună cu copiii noştri.

Pornind de la premisa că fiecare copil, indiferent dacă este sănătos sau are probleme de sănătate, fie că este vorba de dizabilităţi sau nu, are un potenţial creativ foarte mare, pe care noi ne străduim să îl punem în valoare, să îl stimulăm să se dezvolte. Chiar dacă noi ne copilărim în permanenţă alături de ei, îi sprijinim să se exprime, o expoziţie cu lucrările realizate este cea mai consistentă formă de exprimare a efortului depus de copii pentru a realiza ceva. Activităţile artistice, activităţile plastice, activităţile practice, bogăţia de culoare, materiale diferite, multiple tehnici folosite îi ajută pe cei mici să se dezvolte, să se cunoască pe sine, să ne spună cine sunt şi ce aşteptări au de la viaţă, să cunoască lumea în care trăiesc.

Ne-am bucurat să zâmbim astăzi complice în faţa bucuriei desenate, pictate, împletite, expusă în diferite forme la muzeu şi mulţumim celor care sunt alături de noi şi încearcă să înţeleagă problemele cu care se confruntă copiii preşcolari cu dizabilităţi” a spus prof. Carmen Sava, cea care împreună cu prof. Manuela Maria Pavel au coordonat proiectul din partea Grădiniţei Speciale.

„Trebuie să zâmbim şi să facem instituţiile să zâmbească”

Pr. Dulgheriu a propus şi o colaborare între Grădiniţa Specială, muzeele din Fălticeni şi instituţia pe care o conduce, arătându-şi disponibilitatea ca o parte din manifestările culturale să se desfăşoare în spaţiul generos al sălii de şedinţe a Protopopiatului Fălticeni.

„Lucrările copiilor trebuie să facă un tur al instituţiilor din Fălticeni, trebuie să implicăm cât mai mulţi oameni pentru binele comunităţii noastre, binele copiilor, pentru păstrarea, conservarea şi transmiterea tradiţiilor româneşti, trebuie să zâmbim fiecare şi trebuie să facem instituţiile să zâmbească. Iar cel mai frumos zâmbet este al copiilor” a precizat pr. protopop Adrian Dulgheriu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI