De pe E 85 a ajuns cu maşina direct în iazul de la Fălticeni

Accident grav de circulaţie înregistrat ieri după-amiază în apropiere de municipiul Fălticeni. Un simplu moment de neatenţie a fost suficient. Din fericire, incidentul s-a terminat doar cu pagube materiale importante şi o sperietură groaznică pentru un şofer care a scăpat cu viaţă, chiar dacă a plonjat cu maşina de pe E 85 direct în acumularea de apă existentă la intrarea în oraş. În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii ajunşi la faţa locului a rezultat că incidentul rutier a avut loc după ce conducătorul auto al unui autoturism, un tânăr în vârstă de 25 de ani, ce se deplasa dinspre Fălticeni către municipiul reşedinţă de judeţ, a avut un moment de neatenţie pe când folosea telefonul mobil în timp ce trecea cu maşina pe lângă Iazul Podeni, învecinat îndeaproape cu artera rutieră. Scăpat de sub control, autovehiculul a rupt bara de protecţie de pe marginea drumului şi a plonjat în apă, răsturnându-se pe cupolă. Ca prin minune, şoferul a reuşit să iasă la timp din maşină şi să se urce pe ea, acolo unde a aşteptat până ce la locul incidentului au ajuns şi militarii Detaşamentului de pompieri Fălticeni. Pentru a-l ajuta pe tânăr, aflat la o distanţă de circa patru metri de mal, salvatorii au folosit o autospecială cu scară culisantă, un militar preluându-l şi aducându-l în siguranţă înapoi pe uscat. Ulterior, conducătorul auto a refuzat transportul la o unitate medicală, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut totul.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI