Cei mai mari timpi de aşteptare, vineri, la ora 14.30, la traversarea frontierei cu România, se înregistrau în Vama Siret după intrarea în vigoare, de ieri, a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016, prin care autorităţile de control la frontieră din statele Uniunii Europene vor efectua verificări sistematice la intrarea şi ieşirea de pe teritoriul statelor membre.
Astfel, potrivit aplicaţiei informatice a Poliţiei de Frontieră, pentru autoturisme, la intrarea în România prin Vama Siret se aşteaptă aproximativ 60 de minute, în timp ce la ieşirea din ţară se aşteaptă, în medie, 20 de minute, fiind deschise două artere la ieşire şi trei artere la intrarea în ţară.
Potrivit aceleiaşi surse, pentru camioane, timpul mediu de aşteptare este de 420 de minute la ieşirea din România prin Vama Siret şi de 120 de minute la intrarea în ţară prin acelaşi punct vamal, fiind deschise de asemenea trei artere la intrare şi două la ieşirea din ţară.
























Comentarii