…dar trebuie să modernizăm drumul de acces pe 3 km
Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, a declarat că lucrările la pârtia de schi din Masivul Rarău se vor relua săptămâna viitoare sau în maxim două săptămâni, în condiţiile în care vremea se încălzeşte.
El a spus că urmează să semneze cu Ministerul Turismului contractul de finanţare de 4,9 milioane de lei pentru lucrările la primul tronson al pârtiei de schi.
Primarul a menţionat că, prin bugetul local, se alocă suma de 200.000 de lei la această investiţie pentru obţinerea avizelor de la ISCIR, omologare, dar şi studiul pentru organizarea licitaţiei în vederea administrării pârtiei.
El a precizat că primul tronson al pârtiei de schi va fi finalizat în acest an, dar că este necesară, pentru darea în folosinţă, şi modernizarea căii de acces.
”Sută la sută finalizăm tronsonul I, omologat, cu toate avizele”, a spus primarul.
Mihăiţă Negură a declarat că, pentru modernizarea drumului care ajunge la pârtie, de la km 2 la km 5, a depus o solicitare de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. El a subliniat că valoarea modernizării acestui drum se ridică la aproape 1,5 milioane de euro, pentru că trebuie executate lucrări. ”Problema la pârtia din Câmpulung Moldovenesc nu e finalizarea pârtiei, ci accesul la pârtie. Fără acces nu putem da drumul, pentru că drumul este îngust şi foarte accidentat” a spus primarul.
























Comentarii