Dacă februarie a fost cu 28 de zile

Încasări mai mici cu 0,2% de la contribuabilii suceveni

> În primele două luni ale lui 2017, de la agenţii economici s-a adunat cu 35,62% mai mult, intrările mai mari fiind ca urmare a acordării bonusului de plată anticipată până la 31 martie

Cu circa 8% mai mici sunt, în două luni din 2017, intrările în puşculiţa comună a municipiului Suceava, faţă de lunile omoloage ale anului anterior. În ianuarie şi februarie, la bugetul municipiului s-a strâns un total de 40,36 milioane de lei, faţă de 43,86 milioane de lei, în cele 2 luni ale lui 2016, cu o realizare de 92,08%. În ceea ce priveşte veniturile proprii, în 2017, de la contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice s-a adunat suma de 23,09 milioane de lei. Aceasta în comparaţie cu cea de 20,69 de milioane de lei, din intervalul corespunzător din anul precedent, creşterea fiind de 11,58%. Pe de altă parte, primarul Ion Lungu a remarcat că persoanele fizice şi-au plătit dările într-o măsură aproximativ egală cu cea din anul precedent. Este vorba despre un total de 6,45 milioane de lei, în acest an, faţă de 6,55 milioane de lei cu un an în urmă, regresul fiind de 0,2%.

„Este cam la fel ca în anul trecut, dacă ţinem cont că în 2016 luna februarie a avut 29 de zile” a subliniat primarul Ion Lungu.

De evidenţiat este că, anul acesta, persoanele juridice au achitat impozite şi taxe locale în valoare de 3,19 milioane de lei, în raport cu 2,37 milioane de lei, în primele 2 luni din 2016, respectiv cu 35,62% în plus. Intrările substanţial crescute dinspre agenţii economici sunt ca urmare a acordării bonusului de plată anticipată, de 10%, până la 31 martie, şi nu până la 30 iunie, aşa cum s-a întâmplat în 2016. „Anul trecut au fost acele amânări care au mers până în luna mai, agenţii economici neplătind mai mult la începutul anului. Astfel, este normal ca, în această comparaţie, veniturile să fie mai mari în această perioadă a anului” a explicat Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI