Minunăţii

Obiecte de preţ pentru cei care le-au avut şi doar ei ştiu de ce le-au părăsit, de preţ pentru cei care le strâng spre a le revinde, desigur de preţ pentru cei care azi le cumpără cu tot cu poveştile lor bănuite, investind în noi poveşti. Interesant e că dacă unele (cele din anii ’50-’80 ai veacului trecut) s-ar afla în muzee contemporane, ar primi în mod obligatoriu (interesant e şi de unde vine „obligaţia” aceasta, dar ne e greu a presupune aici, în câteva rânduri…) etichetă politică, de fapt o unică etichetă. Dar în periodicul târg de obiecte vechi cu valori conjuncturale, de ieri, de azi şi de mâine, etichetă poate fi doar preţul, bunăoară 50 de lei pentru o medalie din urmă cu 50 de ani: proprietarul/ comerciantul, interesat să o predea, îţi caută privirea întrebându-se dacă a reuşit să te-nşele sau s-a înşelat. La taraba copleşită de cutii luminate cu şiraguri de beculeţe, capitalismul de tinichea e totodată trist şi triumfător, la fel e şi atunci când întrebi de un ceas deşteptător „Slava” (şi-ai vrea să ştii pe cine a deşteptat, întru gloria cui?), de un receptor radio de pe vremea când românii cutezau să fabrice astfel de aparate, de o perie de păr probabil mult mai veche, conţinând şi mostre de ADN ale unei femei devenite oale şi ulcele, ori de un telefon mobil de acum 15 ani, când telefoanele mobile erau doar telefoane şi doar mobile. Printre zeci de astfel de comercianţi de weekend, unul singur revindea cărţi, într-o implicită concurenţă cu magazinul modern, cu ediţii noi la preţuri de 10-20 de ori mai mari. I-am surâs lui I. Pillat pentru ediţia Alecsandri pe care o îngrijise (la 1940), lui Truman Capote deoarece a ajuns, la Suceava, să-şi dea un roman pe 2 lei fără să încaseze ceva, nu chiar în final lui Sadoveanu, fiindcă dumbrava sa era „minunată” şi nu „Minunată” precum se-ncearcă a fi rescrisă azi, când dumbrava aceea nici nu mai există, dar când absenţele devin întărite cu majuscule. Nu de mult, chiar am întrebat un conjunctural copist de ce simte nevoia ca acel adjectiv să fie cu literă mare. Cum altfel? mi-a răspuns, doar era Minunată dumbrava!!! Şi-am ghicit în glasul său opt majuscule, o subliniere groasă şi încă ceva, de nedescris…