Judeţul Suceava are aproape 23.000 de persoane cu handicap

 > Anul trecut, pentru drepturile şi facilităţile acestora s-au alocat peste 102 milioane lei

 Anul trecut, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DAGSPDC) Suceava a cheltuit, cu asigurarea drepturilor şi facilităţilor persoanelor adulte cu handicap, nu mai puţin de 102,35 milioane de lei. Potrivit unei informări a instituţiei, indemnizaţiile pentru adulţii cu handicap s-au ridicat la 45,29 milioane de lei; indemnizaţiile pentru însoţitorii persoanelor cu handicap vizual au însumat 25,86 milioane de lei; bugetul complementar pentru adulţii şi copii cu handicap a fost de 21,87 milioane de lei. Conform informării, alocaţiile de hrană ale copiilor cu HIV sau SIDA au fost în valoare de 8.507 lei; legitimaţiile pentru transportul interurban auto şi CFR au costat 8,58 de milioane de lei; cheltuielile de transmitere a drepturilor s-au situat la nivelul de 716.912 lei; dobânzile la credite au înghiţit 15.258 lei.

Anul trecut, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Suceava a avut în evidenţă 20.540 de persoane adulte încadrate într-o categorie de handicap, dintre care 1.840 cu handicap grav; 2.250 cu handicap accentuat; 465 cu handicap mediu şi 23 cu handicap uşor.

DAGSPDC are în evidenţă, de asemenea, 2.397 de copii încadraţi într-un grad de dizabilitate, dintre care 1.012 cu handicap grav, 841 cu grad accentuat, 531 cu grad mediu şi 31 cu grad uşor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI