Epopee şi manipulare, în democraţie !

Piaţa Victoriei s-a golit treptat, la fel şi zona din faţa Palatului Cotroceni, demonstranţii contra şi pro Guvernului actual au părăsit locul protestelor. Din dezamăgire, cei mai mulţi, simţind că nu vor putea schimba ceva, alungaţi de frig, ceva mai puţini.

Au rămas ecourile menţinute şi susţinute de media online, scrisă sau tv-uri şi de editorialiştii care încă îşi pun întrebări şi vorbesc de bine sau de rău despre „epopeea ordonanţei 13” şi despre manipulare.

O epopee, în definiţia ei clasică, e plină de fapte eroice şi ele se potrivesc mai bine zecilor de mii de tineri din toată ţara care au rezistat atâta vreme în frig, şi-au susţinut crezul în mod civilizat, la îndemână doar cu mijloacele tehnicii de vârf.

Opozanţii lor au ieşit şi ei la contraatac, demonstrând că sunt gata să dezlipească eticheta pusă de occidentali, mai demult, aceea că suntem un popor de mămăligă…

Ce a rămas din toate astea? Unele televiziuni au fost sancţionate de CNA şi amendate cu bani grei pentru felul în care au reflectat protestele, guvernul nu dă semne de demisie, susţinătorii lui s-au liniştit. Asta e tot? Nu. Bunicii şi părinţii s-au supărat că fiii, fiicele sau nepoţii lor nu gândesc ca ei şi nu-i înţeleg de ce se uită la o anume televiziune. Tinerii din Piaţa Victoriei sunt dezamăgiţi că părinţii lor nu au avut argumente clare şi solide să le explice de ce gândesc în mod contrar lor. Ei simt acum că nu se va schimba nimic, în sensul bun şi în realitate, în România. Toată lumea are dreptul să protesteze liber, să vorbească la fel, să gândească cu propriul creier, să se uite la ce televiziune vrea, să comenteze, să lupte pentru ceva, în cazul în care nu am uitat că trăim în democraţie. Ca atare, în această stare de fapt, câştigată cu aproape 30 de ani în urmă, pe lângă manipulare, mai mult sau mai puţin voalată, există opinii pro şi contra, dar şi îndoială, hoţie, dezinformare, abuzuri, deturnări de fonduri etc.

Să nu ne amăgim că situaţia conflictuală a fost dezamorsată, iar noi ne putem continua viaţa ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, problema de fond a fost doar suspendată! Adevărul, buna-credinţă, dreptul de a lupta pentru un ideal, de a avea o viaţă şi o lume mai bune trebuie aduse la acelaşi numitor şi cântărite corect de noi toţi. Cu mintea noastră, a tinerilor sau vârstnicilor, nu cu cea a manipulatorilor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI