E o datorie (Eu ca un bucovinean ce sunt…) de a semnala implicarea şi osteneala unui întreg colectiv de la Centrul Cultural Bucovina şi CCPCT Suceava, sub coordonarea dr. în muzicologie Constanţa Cristescu, începând cu 2014, de a scoate la lumină o lucrare de anvergură intitulată Iraclie şi Ciprian Porumbescu, rămasă de la ilustrul şi polivalentul intelectual Leca Morariu. Nu avem decât să adăugăm că ediţia este „îngrijită, prefaţată, adnotată, glosar şi catalog al creaţiei lui Ciprian Porumbescu de Vasile Vasile”, toate cele trei volume (aproape 1.400 de pagini) apărute până în prezent fiind girate de Editura Lidana din Suceava.
Începutul a fost făcut de preotul Constantin Morariu, cel care va publica prima monografie Ciprian Porumbescu, la împlinirea a 25 de ani de la trecerea în veşnicie a compozitorului, cu nume iniţial polonez. Dacă în primul volum al monumentalei opere Leca Morariu are în atenţie mai ales personalitatea lui Iraclie, cel ce primea în 1850, la Cernăuţi, de la profesorul Aron Pumnul, calificativul „emininte”, iar în al doilea accentul cade pe formarea teologico-muzicală a lui Ciprian, arestarea abuzivă, detenţia în condiţii inumane şi judecarea fruntaşilor arboreseni, ori pe altă perioadă a studenţiei (tot la Cernăuţi), de data aceasta la filosofie, şi începutul unei iubiri fără speranţă, tomul al treilea îi are în vizor pe ambii protagonişti şi viaţa de familie, activitatea componistică a studentului vienez, precum şi aspecte ale unei imposibile iubiri. Sună straniu şi de neînţeles, căci iubirea e o revărsare vijelioasă de sentimente capabilă să spulbere orice zăgaz. Nu şi în cazul lui Ciprian, obligat să cunoască rigorile unei gorgoniade îndreptate împotriva îndrăgostiţilor, unde Berthei i s-a rezervat un rol secundar, aproape nesemnificativ. Din „Tagebuchul vacanţelor stupcane” (carnet-jurnal) scris în germană şi tradus de Leca Morariu, aflăm o sumă de informaţii dintre cele mai interesante şi mai ales cele referitoare la relaţia sinuoasă cu Bertha. Pentru îndrăgostit, locuinţa pastorului e scumpul meu sanctuar, pe care îl vizitează ori de câte ori are prilejul, recunoscând că toţi nervii îmi vibrează când mă gândesc la această scumpă fiinţă. O vibraţie incandescentă îl însoţeşte în orice moment şi mai ales când se află în preajma iubitei, chiar şi atunci când Bertha îi oferă o floare cu ghimpi şi-i cere să se înţepe. Răspunsul vine cu o neaşteptată promptitudine: Pentru matale, dragă D-ră, dacă-ţi face plăcere, o fac cu drag. Având ceea ce s-ar chema dovada sentimentului, copila renunţă să vadă curgând sânge. În schimb, când îndrăgostitului i se cere să cânte ceva, acesta se simte de-a dreptul năruit: Doamne, ce-mi fu a îndura, mâna-mi tremura, abia mai puteam apăsa o coardă; atât de firav, de tainic vibrară sunetele. De altfel, viaţa tânărului Ciprian balansează, de obicei, între poezia iubirii şi cea a muzicii. Un exemplu semnificativ din perioada şederii la Stupca: în 22 septembrie 1879, el compune nocturna Berta, „una din cele mai fericite inspiraţii ale sale”, afirmă cu vocea-i autorizată Leca Morariu.
La insistenţele tatălui, urmează episodul Viena ce se va derula în două etape, începând cu octombrie 1879. Ciprian descinde în capitala europeană a muzicii „înconjurat de aureola de martir al Arboroasei şi însoţit de numele de compozitor al Cislei, pe care studenţii din România Jună o cântaseră cu un an înainte”. Este precizarea făcută de Ion Grămadă şi preluată de Leca Morariu, ale cărui comentarii trimit la o maximă rigurozitate ştiinţifică. Imediat după instalarea ca student la Viena, Ciprian, ars de dorul copilei de la Ilişeşti, compune o polcă intitulată Ochi albaştri. Ceea ce însă apare extrem de interesant este colaborarea cu Andrei Bârseanu în realizarea imnului pentru România Jună. Aşa ia naştere Pe-al nostru steag e scris unire; după acelaşi Ion Grămadă – „bun comun al întregului neam românesc, iar azi (1906) e aşa de popular şi de iubit, încât… îi face concurenţă lui Deşteaptă-te, române”, devenit, atenţie!, Imnul de stat al Albaniei. Într-o notă, Vasile Vasile îşi exprimă indignarea pentru faptul că respectiva compoziţie a fost siluită în nedemna postură de imn al FDUS-ului ceauşist, adăugându-i-se o dezonorantă „elucubraţie”: „Tu, Românie socialistă,/ În lume, mândră vei sui…/ În era nouă, comunistă,/ Etern, etern, vei dăinui!”. Urmează expresia revoltei editorului: „Cred că se răsucesc în mormânt Leca Morariu şi idolul său, Ciprian, pentru o asemenea asociere stupidă – de aceea, în numele lor suplimentez protestul împotriva blasfemiei care va determina şi «condamnarea» uneia dintre creaţiile sale încărcată de cel mai sincer patriotism”. E de menţionat, în continuare, o altă compoziţie, valsul Camelii interpretat „la balul România Jună” de orchestra lui Eduard Strauss, ori tipărirea în 1880 a Colecţiunii de cântece sociale pentru studenţii români compuse şi dedicate Junimei academice române, semnată Ciprian Golembiovschi Porumbescu, în cuprinsul căreia este prezent şi Cântecul tricolorului, cu următoarea încheiere, prezentă pe crucea mormântului său: Iar când fraţilor m-oi duce/ de la voi ş-oi fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneţi/ Mândrul nostru Tricolor. Din păcate, cei care au o anumită vârstă îşi aduc aminte că şi acest atât de sincer şi de înaripat cântec a suferit o jignitoare răstălmăcire din partea „ploşniţelor ideologiei comuniste”: „Azi partidul ne uneşte/ Şi pe plaiul românesc/ Socialismul se clădeşte/ Prin elan muncitoresc”!!!
Revenit la Stupca după primul an de studenţie vieneză, Ciprian este întâmpinat de o neplăcută surpriză. Bertha îi răspunde la salut cu răceală şi indiferenţă. Până la a doua plecare la Viena, viaţa lui va fi marcată pe de o parte de importante realizări componistice, precum „nemuritoarea Baladă” şi, pe de altă parte, de refuzul categoric al familiei Gorgon de a-i acorda mâna fiicei, cu recomandarea făcută, în scris, de mamă – „aruncă-te în braţele celei de-a doua iubite a d-tale şi caută consolare în muzică”, misivă semnată „Maternela D-tale amică, Adamina Gorgon, Ilişeşti, la 26/XI 1880”.
Cu inima îndurerată, Ciprian va pune în practică povaţa „amicei Adamina”, plecând din nou la Viena pentru a-şi desăvârşi pregătirea muzicală, studiind asiduu cu Eusebie Mandicevschi şi Franz Krenn, când are şi semnele unei deteriorări a sănătăţii, notând: Am răcit şi tuşesc ca un cal aprins, în martie 1881, an ce se va dovedi totuşi benefic. Noul mitropolit de înaltă clasă intelectuală şi patriotică Alexandru Andrievici Morariu îi acordă lui Ciprian bursă din Fondul religionar (300 florini/an), iar părintele Iraclie primeşte documentul care îi permite „să treacă la numele românesc Porumbescu”. În acelaşi an, studentul, sperând în eliminarea curmezişului gorgonilor, revine către toamnă la Stupca, numită metaforic de Leca Morariu „leagănul şi izvorul creaţiei lui Ciprian”, fiu de compozitor, având în vedere că Iraclie era el însuşi „compozitor al unei Liturghii româneşti şi al acelui Imn arhieresc”(s.a.).
Am semnalat doar câteva aspecte, cartea însă e de o impresionantă bogăţie a informaţiilor, Leca Morariu, om cu o vastă cultură, nu numai că a tradus textele din germană, ci a şi intervenit, acolo unde a fost cazul, în clarificarea datelor. Amintim, de asemenea, că volumele sunt şi rodul contribuţiei Octaviei (Lupu) Morariu, care a redactat şi corectat întregul material. Oameni din generaţii diferite, prin porunca iubirii, sunt pe cale să finalizeze un monument şi să ni-l redea pe Ciprian Porumbescu în lumina adevărului, iar, alături de el, şi pe cei din jurul său, în diferite etape ale vieţii. O sinceră şi profundă reverenţă!
Comentarii