Iniţiată de către un grup de tineri din Finlanda, Franţa şi Grecia, Ziua Mondială a Tineretului Ortodox se serbează începând din anul 1992, cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu I, pe data de 2 februarie, zi în care, în Biserica Ortodoxă, se prăznuieşte Praznicul Întâmpinării Domnului.
Acest praznic împărătesc creştin are la bază ritualul iudaic al jertfei de curăţire stabilită pentru mamele care au născut. Astfel, dacă la opt zile pruncul de sex masculin era supus ritualului circumciderii, la patruzeci de zile, cel dintâi de parte bărbătească născut într-o familie era adus la Templul din Ierusalim şi închinat Domnului, cu doi pui de porumbel sau o pereche de turturele.
Momentul aducerii Pruncului Iisus la Templu de către Fecioara Maria este aranjat de Dumnezeu în aşa fel, încât, prin luarea în braţe a Pruncului de către Simeon, cel vechi de zile, se realizează întâlnirea şi reconcilierea celor două generaţii.
Aceasta trebuie să fie şi raţiunea ce a favorizat instituirea unei zile prin care să fie serbat tineretul ortodox.
Cu acest prilej, întreaga lume ortodoxă are activităţi specifice sărbătorii. Cunoscând şi principiul autonomiei din sânul Bisericii Ortodoxe, este încurajată, la nivel comunitar, desfăşurarea de conferinţe, seri culturale, concerte, întâlniri cu tinerii sau săvârşirea de slujbe religioase, prin intermediul cărora să se înalţe rugăciuni pentru tineret.
Cu toţii ştim ce vârstă frumoasă este tinereţea. Aceasta nu este cultivată numai în cercurile de prieteni care frecventează aceleaşi cluburi, ci, mai ales, în Biserică.
Psalmistul David, sub inspiraţia Preasfântului Duh, spunea: „Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale” (Ps.118,9)
Mântuitorul Hristos îl încurajează pe Ioan, cel mai tânăr dintre apostolii Săi, să pătrundă tainele iubirii dumnezeieşti, motiv esenţial al apropierii fără prihană dintre cei doi, pentru care, mai târziu, după cărţile sale înscrise în Sfânta Scriptură, este numit teologul iubirii. Hristos cunoaşte acest potenţial al pruncilor şi al tinerilor de a se implica în chip deplin într-o relaţie de iubire cu Dumnezeu, de aceea îi şi încurajează în această direcţie şi le răspunde mereu.
Vedeţi, deci, ce greu răspuns au de dat cei ce îi deturnează de pe această rută. Mai scapă, poate, dar nu în procent maxim, cei cu vocaţie monahală…
Iar Sfântul Apostol Pavel, dându-i sfaturi utile în pastoraţie, îi spune lui Timotei: „Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia” (I Tim.4,12)
Cred că şi aici suntem deficitari; am rămas în urmă cu educaţia, cu practica normelor de bunăcuviinţă, cu interesul pentru culturalizarea şi civilizarea generaţiei tinere. Prea ne-am lăsat atribuţiile pe seama televizorului sau a calculatorului etc. Copiii, adolescenţii nu pot fi autodidacţi, câtă vreme nu deţin discernământul şi baremele care stabilesc punctajul în direcţia bună.
Şi mai e un aspect: cine să-i protejeze de avalanşa de informaţii, imagini şi virtualităţi maligne? Fiindcă ştim şi de la Sfântul Apostol Pavel că e necesară o evoluţie progresivă în a sedimenta binele în viaţa şi fiinţa noastră. Restul e vânare de vânt.(Ecles.1,14,17). Trimiţându-le epistolă celor din Corint, îi mustră cu grijă pentru dezinteresul duhovnicesc: „eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi, fiindcă sunteţi tot trupeşti” (I Cor.3,1-3).
Vremurile sunt vitrege, iar tinerii vor mai mult de la viaţă şi de la ei înşişi de cât ceream noi altădată. Pot fi uşor lansate acuze şi scuze, dar asta nu ajută pe nimeni în a-şi împlini visele. E necesară o conciliere între generaţii, cu toţii străduindu-ne să contribuim la mărturisirea credinţei, la asumarea de responsabilităţi în cadrul comunităţii bisericeşti sau locale, la conştientizarea utilităţii voluntariatului şi a implicării în activităţi comune.
Există şi falsa părere cum că Biserica este frâna a tot entuziasmului tinereţii. Noi, cei din Biserică, am spune că e cumpăna menţinerii unui echilibru stabil, că e umărul pe care să plângi, braţul sigur pe care să te sprijini, bucuria sporului duhovnicesc, pacea care lipseşte sufletului şi lumii… Iubirea, siguranţa, familia, bunacuviinţă, principiile sănătoase de viaţă, valorile umane eterne sunt reperele obligatorii ale unei vieţi cât mai complete, cultivate şi prin Biserică chiar de la vârste fragede.
La Dorneşti, pe data de 4 feb. a.c., am încercat o apropiere de tineri printr-o temă aleasă chiar de ei: cum să reuşeşti în viaţă.
Evenimentul s-a desfăşurat în biserică, având un auditoriu variat ca vârstă, iar printre invitaţi aflându-se doamna Genoveva Şindilar Filip, doamna directoare a şcolii, Lavinia Biliciuc, împreună cu alte cadre didactice, domnul primar Gheorghe Luţa, domnul învăţător pensionar Gheorghe Aga, doamna bibliotecară Lăcrămioara Dumitrescu, domnul consilier şi instructor Constantin Cucu.
Atenţia ne-a fost absorbită de povestea vieţii doamnei Jeni, cu minusurile şi plusurile zecilor de ani trăiţi, din care am desprins şi necazuri, şi realizări, şi munca, şi dedicarea, şi ambiţia, şi căderea, şi ridicarea, şi iubirea…
Doamna directoare ne-a spus câteva lucruri despre provocările actuale ale tinerilor, printre care internetul, care ar trebui dozat în mod echilibrat.
Domnul Ghiţă Aga ne-a adus exemple din vieţile unor genii şi ne-a încurajat pe toţi a citi, a învăţa, a trăi…
Subsemnatul a constatat cu durere că timpurile se schimbă cu mare repeziciune, dar pentru reuşita în viaţă, care e o chestiune subiectivă şi relativă, tot aceleaşi lucruri se cer şi azi ca odinioară: seriozitate, disciplină, ascultare, punctualitate, respect… De fapt lista poate continua la nesfârşit. Oricum tema este destul de vastă, iar noi nici n-am avut intenţia de a epuiza toate aspectele.
Seara a continuat într-un alt decor, la Orhideea, prin bunăvoinţa familiei Dorina şi Ghiţă Pituc, unde doamna prof. Liliana Ştefănesi a prezentat un power point despre horă, cu bucuria prinderii tuturor la horit.
A mai fost şi un fel de scenetă sub forma unui conflict între generaţii. Şi voia bună a continuat… şi sperăm să mai avem asemenea întâlniri. Iar feedbackul a fost pozitiv prin negaţiile care se anulează: nici biserica nu-i rea, nici hora nu-i urâtă. (Pr. TIBERIU FEDOREANU)
Comentarii