Proteste. Steaguri. Pancarte. Oameni. Mulţi. Flori. Ceai cald. Costume de schi. Grijă. Atenţie. Politeţe. Solidaritate. Umor. Unitate. Emoţie. Speranţă. România. Văd unii.
Naivitate. Manipulare. Spun alţii.
Cu frigul în oase, dar mai ales în suflet, s-a ieşit în stradă… o zi, două, trei, patru, cinci, şase, şapte… Frigul din oase s-a păcălit cu haine groase, cu ceai cald, cu mişcare, frigul din suflet se îndepărtează mai greu. Cu oameni, cu flori, cu umor, cu zâmbete de copii, cu steaguri fluturând, cu îndârjire şi rezistenţă, cu speranţă. Se poate.
Fiecare are dreptul la opinie, la exprimare. Asta e frumuseţea democraţiei. Aşadar – proteste. Proteste care denunţă corupţia, hoţia, aroganţa, sfidarea, autosuficienţa. Proteste paşnice. Asta e frumuseţea bunului-simţ.
În toată România s-au mobilizat oameni şi au ieşit în stradă pentru nişte principii. S-a creat o societate civilă, a încolţit şi a înflorit spiritul civic în doar câteva zile. S-au transmis mesaje din stradă care au creat răspunsuri de solidaritate în toată lumea.
Se speră într-o schimbare mai adâncă, dincolo de… sistem, o schimbare de mentalitate. Cei care conduc (indiferent de culoarea politică) ar trebui să înţeleagă că nu sunt stăpâni pe ţară, ci slujitorii ai ei, că votul nu e un cec în alb. Cei care au drept de vot să şi-l exercite, să depăşească credinţa că „nu contează”, că „oricum fac ce vor ei”, să fie activi în viaţa cetăţii.
S-a protestat şi se protestează şi în Suceava. Paşnic. Am oroare de mulţimi, de îngrămădeală, de haos, de violenţă. Dar am ieşit. Oameni mulţi, cu copii, cu căţei, cu pancarte, cu termosul cu ceai şi, mai ales, cu cei şapte ani de-acasă.
Nici urmă de haos, nici urmă de violenţă… Poate doar una, dar mică… şi cu muştar.
În una din serile în care am ieşit la protest, mărşăluiam bătrâneşte plângându-ne ba de frig, ba de oboseală, ba de oase, ba de răceală (ca nişte tinere de aproape 40 de ani, în timp ce alături de noi mergea încetişor, dar demn şi drept ca un stejar, un domn ce părea că l-a cunoscut personal pe Ştefan cel Mare, îmbrăcat în costum popular şi cu drapelul în mână), când ceva ne-a lovit. Ne-a lovit în sensul că ne-a atins şi ne-a lăsat urme pe pantaloni de la genunchi în jos. Ne-am îngrijorat o clipă că nu ştiam ce anume substanţă stă atârnată de noi şi dacă avem suficiente şerveţele cât să o îndepărtăm. În câteva secunde, mirosul înţepător şi uşor picant a ajuns la înălţimile noastre protestatare. Ce a urmat… Numele ei de cod e de acum Cremvuştilă.
Cremvuştilă, nu uita
Şi muştarul protesta!
Comentarii