Aisbergul

Tensiunile sociale şi politice din ultima perioadă, augmentate de cele din jurul Ordonanţei nr. 13 – cea care, ca subiect principal şi deosebit de acut pe agenda publică nu pare a fi decât vârful unui imens, tăcut şi mai ales misterios aisberg dislocat nu de ieri de azi dintr-un masiv tenebros al istoriei şi societăţii româneşti – arată cu vârf şi îndesat numeroasele şi abisalele falii dintre români. Dacă ar fi să invocăm un concret Titanic din urmă cu mai bine de un secol, am putea să ne amintim că la scufundarea lui au concurat o mulţime de factori, de la aspecte ignorate în fabricaţie la neglijenţe în navigare, plus o seamă de fenomene fizice având consecinţe încă nu pe deplin desluşite atunci… Însă poate că nu tainele, încă nu de tot dezvăluite ale acelui vas care plutea cu peste 2000 de oameni (mateloţi plus pasageri), dintre care, după tenebrosul impact, peste 1500 şi-au pierdut vieţile, ne interesează apoi. Ci dacă tot a trecut vremea şi ne credem cu toţii mai deştepţi şi mai vrednici decât atunci, când lumea era deja învrăjbită chiar şi fără ameninţările de peste şi de sub mări, s-ar cădea, poate, să privim atât spre aisbergul ce ni se arată foarte aproape, încât l-am putea simţi şi cu ochii închişi, cât şi (nu doar în cele din urmă) să ne privim ochi în ochi. Fie că doar pentru atât, unii din preajmă, mai decişi şi mai întreprinzători, gata să se pună pe marele val, deja pun etichete usturătoare ba celor aflaţi în pieţe şi străzi, ba celor neaflaţi acolo. Pare-mi-se că aisbergul îi priveşte, de fapt, pe toţi, căci cu toţii sunt îmbarcaţi pe vasul acesta ce orbecăie-n ceţuri…l