„Liviu Rebreanu prin Bucovina”

Toată lumea ştie că unei persoane care zăboveşte multă vreme printre cărţi i se spune şoarece de bibliotecă. Când vine vorba de costişano-câmpulungeanul Ion Filipciuc, el nu poate fi încadrat în categoria asta uşoară de… şoarece, fiind mult mai mult decât atât! Şi e de admirat că, spre deosebire de alţii, cărora, la această vârstă, le vine lehamite până şi de viaţă, ronţăielile dumisale intelectuale se produc în diverse locuri din ţară, biblioteci de diverse calibre, ori arhive mai mult sau mai puţin prăfuite. Rodul lor de ultimă oră? O carte cu titlul de mai sus, apărută către sfârşitul anului 2016, cu concursul unui alt intelectual de mare ţinută şi neliniştit, în persoana lui Gavril Ţărmure, starostele Editurii Charmides din Bistriţa, o urbe în care, şi având concursul iscusitului director de la biblioteca judeţeană, Ioan Pintea, au loc evenimente culturale de răsunet.

Volumul lui I. Filipciuc a fost conceput să fie prezentat cititorilor la serbările prilejuite de comemorarea celui care, datorită plăsmuirilor sale de mare forţă narativă, a fost numit de Atanasie Mitric în 1935 „gigantul cu părul de argint”. Şi iată că, acum, un alt cap, purtând povara, dar şi demnitatea aceleiaşi culori, realizează, lăsând în urmă o prelungă zbatere, un op cu o intensă vibraţie sufletească. Un prim text – Bucovina – extras din broşura Ardealul, Banatul, Crişana, Maramureşana şi Bucovina, tipărită în 1919 sub pseudonimul Ion Jalea, începe în spiritul unei judecăţi dintr-un articol eminescian: „Bucovina e trup sfâşiat din fiinţa Moldovei. Aici nu mai încap nici discuţii etnice, nici consideraţii politice, nimic. E vorba de o simplă restituire, de repararea unei monstruoase violări a tuturor legilor internaţionale şi umane. Un furt s-a săvârşit acum aproape o sută cincizeci de ani de către o faimoasă diplomaţie austriacă în dauna slăbitei Moldove”. Şi continuă, ceva mai încolo „Nicăiri războiul n-a făcut mai crâncene ravagii ca în Bucovina. Invazia rusească, întoarcerea austriacă, noua invazie rusească, reîntoarcerea militarismului austriac… au lăsat răni care cu greu se vor putea vindeca. Din păcate n-a prea avut vreme să se vindece, ba, dimpotrivă, o altă maşteră i-a sfâşiat obrazul şi i-a sfârtecat trupul cu sârmă ghimpată.

În buna tradiţie statornicită în culegerile de felul acesta de I. Filipciuc după ce inserează texte aparţinătoare lui Liviu Rebreanu, fie aduce în prim-plan evenimente puse pe seama autorului, fie aduce precizări prin corelaţii cu alte fapte şi întâmplări din epocă întru luminarea completă a cititorului, exprimându-şi totodată răspicat părerea, mereu şi obligatoriu pe baza documentelor cercetate. Aflăm astfel că L. Rebreanu a poposit în Bucovina nu mai puţin de şase ori (1919, 1923, 1930, 1931, 1935, 1943), la una din vizite fiind martor şi tânărul Traian Chelaru, făcând notaţii preţioase în jurnalul său (editat de Mircea A. Diaconu în 2007) privind momentul respectiv: „În tren, cunoscut pe domnii Liviu Rebreanu şi Mihai Sorbul, care au venit la Cernăuţi în calitate de inspectori ai teatrelor naţionale. În cupeu, Liviu Rebreanu, înalt şi cât un urs de comod, ne-a oferit ţigări fine de Albania. S-a informat, în câteva cuvinte, despre viaţa studenţească din Cernăuţi. Mihail Sorbul, în tot timpul, nervos şi rezervat”. Discuţia dintre cei doi ia o turnură interesantă chiar şi pentru perioada actuală: „L-am întrebat de un remediu împotriva scrisului pornografic şi injurios din literatura şi gazetăria noastră. Dl Rebreanu mi-a răspuns că publicul fiind dornic de scandal, nu va reacţiona nicicând, mai ales că suntem în ara Românească. Un singur remediu ar fi bun. O lege a presei care să uzeze de cenzură aşa cum se face în Anglia, spre exemplu”.

Chiar dacă în martie 1936, în cadrul omagierii romancierului sub cupola Ateneului Român, Gheorghe Velehorski, consilier patriarhal şi preşedintele Cercului Bucovinenilor din Bucureşti, îşi încheie alocuţiunea cu „Bucovina, d-le Rebreanu, vă ceteşte, vă admiră şi vă aşteaptă să veniţi cât mai des pe meleagurile ei”, autorul Pădurii spânzuraţilor, din cauza contextului politico-militar, va mai face aici doar o singură vizită, abia în 1943. În acelaşi an (1936) şi cam în aceeaşi perioadă, Gh. D. Mugur avansează în „Făt-Frumos” din Cernăuţi o propunere de o decenţă ce merită evidenţiată numaidecât: România, prin diplomaţii ei, să susţină două candidaturi româneşti la Premiul Nobel. Pentru pace fiind vizat Nicolae Titulescu („pentru că a organizat pacea naţiunilor din Orient”) şi pentru literatură Liviu Rebreanu („pentru că prin monumentalele lui romane, care circulă prin 11 traduceri, a intrat în conştiinţa universală”). N-a fost să fie, ar fi zis Constantin Noica, mai ales că Europa intra într-o perioadă tulbure, când deja se proiecta mutilarea obrazului ei de două fiare însetate de sânge. În această ordine de idei, I. Filipciuc a avut inspiraţia să includă în carte o parte din însemnările lui Rebreanu de la jumătatea anului 1940, caracterizate prin luciditate şi printr-un ardent patriotism: „Ultimatul rusesc, cumplit de jignitor, ne-a luat Basarabia şi nordul Bucovinei în patru zile, fără să tragem un foc de puşcă. (…) În cei douăzeci de ani de Românie Mare ne-am purtat întocmai ca omul care a dobândit o bogăţie nemuncită şi neaşteptată: am căutat să trăim bine, uşor, am fost mândri şi ţanţoşi, ne-am îmbătat de mărimea noastră şi n-am muncit, nu ne-am gândit la ziua de mâine, nu ne-am asigurat viitorul”. La acea oră, L. Rebreanu era de două luni membru al Academiei Române, intrând în forul academic triumfal, cu discursul Laudă ţăranului român. Cum s-a exprimat altădată că e superstiţios (răspuns la o întrebare adresată de Ioan Massof şi publicat în „Rampa” din 2 ianuarie 1933), se va fi gândit, poate, atunci, la faptul că în noaptea naşterii sale a fost o adevărată ploaie de stele, iar pruncul învăţătorului Vasile Rebreanu şi al Ludovicăi a venit pe lume în ruga dangătului de clopote, oprind chinul prelungit al primei naşteri din cele paisprezece ale mamei sale, pentru ca I. Filipciuc să conchidă ca un poet: „Fireşte că tânăra mamă Ludovica, scăpată ca prin minune din muncile naşterii, privindu-şi pruncul minunat de la sân, nu mai avea nici putere şi nici ochi să vadă prin ochiul ferestrei minunea cerească slobozită peste codrii brumaţi din jurul satului Târlişua şi peste faţa înseninată a pământului (…), iar izbânda scriitoricească de mai târziu a lui Liviu Rebreanu poate fi învrednicită ca o iluminare a cerului înstelat peste literatura românilor…”.

Volumul acesta, rezultatul unei trude susţinute, ar trebui lansat numaidecât şi în Bucovina (câteva pagini vorbesc şi despre atitudinea lui Rebreanu faţă de Mihail Eminescu şi opera poetului), un bun prilej pentru cunoaştere şi, desigur, un real câştig spiritual pentru iubitorii de literatură.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: