În fine, după mai bine de doi ani, România are preşedinte, cel puţin aşa au zis pe reţelele de socializare zeci de mii de cetăţeni: „Avem preşedinte!”. Am avut noi şi până acum preşedinte, dar cică de decor, a tăcut ca un „ficus” la Cotroceni, „mutul” fiind un supranume adesea folosit. La început era un „neamţ” muncitor, tenace, de cuvânt, dar lumea noastră e repede schimbătoare.
Ce să-l fi scos din starea de contemplare? Unii zic că viitorul mandat, dar după cum se comportă ca preşedinte n-ai zice că se omoară de plăcerea jilţului. Nu rămâne decât să căutăm motivul în altă zonă, în evenimentele care „au mişcat ţara” şi să vedem că, parte a Executivului fiind, nu i-a picat deloc bine vestea celor două ordonanţe de urgenţă, a graţierii şi a modificării codurilor penale, gata-gata să treacă de guvern, dacă preşedintele n-ar fi fost „pe fază”.
Într-adevăr, diferenţa între ce promisese PSD în campanie, între programul ultrapopulist de guvernare şi promovarea pe sub masa guvernamentală a celor două ordonanţe era prea bătătoare la ochi. „Ţara arde şi baba se piaptănă!” şi-o fi zis neamţul, prinzând sensul proverbului eminamente românesc. Fiindcă, în mod paradoxal, după ce a dat mâna cu Donald Trump, te-ai fi aşteptat ca Liviu Dragnea să se întoarcă rapid acasă pentru a se întâlni de urgenţă cu echipe de experţi şi să pregătească România pentru ce urmează.
Iar ce urmează nu este deloc liniştitor: se reaşază pilonii politicii internaţionale, relaţiile SUA cu restul lumii sunt supuse unui „checks and balance” de o duritate nemaiîntâlnită, iar cancelariile occidentale sunt în alertă de mult. Germania, Franţa, Uniunea Europeană simt respiraţia grea a lui Trump în ceafă, cu atât mai mult cu cât le vor fi lovite nu numai interesele economice.
Ce face România în aceste vremuri tulburi? Rupe din bugetul Apărării, al serviciilor de securitate naţională şi se face că nu vede vulnerabilităţile generate de corupţie la vârful puterii politice. Joacă mai departe aceeaşi miuţă politică pe toloacă: majoritatea actuală şi guvernul se strofocă să rezolve dosarele penale noi al lui Dragnea şi ale tovarăşilor de nebunii, în loc să aşeze România într-o perspectivă cât de cât liniştitoare, să-şi întărească statul de drept şi economia. De şcoală şi sănătate nu mai zic, fiindcă gâtuirea reformelor şi restauraţia lovesc din plin.
Pe plan internaţional, suntem deocamdată orfani de guvern. Nu cred să-şi facă cineva iluzii că vreunul din liderii UE va sta la aceeaşi masă cu Dragnea, iar Sorin Grindeanu nu are nimic de spus, mulţumindu-se deocamdată să-i ducă trena liderului de partid. Singurul negociator va fi, vrem – nu vrem, pentru multă vreme, preşedintele Iohannis. De ce nu e în stare actuala majoritate de nimic pe plan extern? Din pricina neîncrederii celorlalte guverne, partide, nu doar europene, dar şi datorită compromisului, orgoliului şi aroganţei liderului teleormănean care la un moment dat va da socoteală în faţa propriului partid.
Că situaţia este din cale-afară de critică o arată intervenţia categorică a cancelariilor occidentale, mai ales a ambasadorilor şi a altor reprezentanţi ai SUA, a Canadei şi a cancelarului german, Angela Merkel, cu toţii îngrijoraţi de derapajele liderilor noştri apropo de Justiţie, de lupta împotriva flagelului corupţiei. Din păcate, pentru cei în cauză astfel de intervenţii sunt complet irelevante, semn că nici nu le pasă. Însă îngrijorările din spaţiul public nu mai pot fi ascunse.
În aceste condiţii, se cere o clarificare: ce e mai important, albirea dosarelor penale ale politicienilor sau soarta României? Nu cumva actuala majoritate parlamentară îşi încalcă obligaţiile asumate în campania electorală şi nu numai? De aceea găsesc, iată, o justificare demersului prezidenţial de impunere a unui referendum naţional pe tema justiţiei. Declarativ, şi Putere, şi Opoziţie consideră lupta cu corupţia o necesitate stringentă pentru ţara noastră, dar, când să treacă la fapte, uită şi se concentrează doar asupra propriilor interese. Iar asta pune capac la toate.
Comentarii