O observaţie de principiu: şi oamenii cercetaţi penal, şi aceia cu diverse condamnări sunt cetăţeni ai României şi, în condiţiile în care în sentinţa de condamnare nu scrie altceva, se bucură de toate drepturile conferite de legile în vigoare. Aşa că cele ce urmează trebuie judecate nu cu înverşunare şi răzbunare, ci cu realism, înţelegere şi prezumţia de nevinovăţie.
În consecinţă, şi politicienii cu diverse condamnări definitive în justiţie, şi aceia cu dosare penale au dreptul să facă politică, să aleagă şi să fie aleşi în consilii locale şi parlament, dacă legiuitorul nu le-a interzis. Numai că, la ocuparea unor funcţii şi posturi precum judecător, procuror, bancher, contabil, gestionar, poliţist, inspector… cazierul trebuie să fie curat. Nu cumva măsura poate fi considerată discriminatorie şi politicienii beneficiază de un regim preferenţial? Ca să nu mai vorbim şi de imunităţi.
Iată de ce, mutatis-mutandis, nu se pot numi nici oameni politici foşti puşcăriaşi în fruntea judecătorilor, poliţiştilor, bancherilor, profesorilor, doctorilor… Nu numai că nu vor avea nicio autoritate, dar vor fi arătaţi mereu cu degetul, iar activitatea respectivelor instituţii, ministere, agenţii va cădea în derizoriu. Pe deasupra, respectivii ar putea deveni modele de urmat, oamenii integri, competenţi, valoroşi, merituoşi, de care nu ducem deloc lipsă, fiind înlăturaţi fără menajamente de astfel de (ne)reguli. Nu aşa se explică incompetenţa atâtor ocupanţi de posturi şi funcţii?
Până aici a fost vorba de procedee oarecum legitime, dar ce te faci când politicieni şi oameni de afaceri aflaţi în instanţe sau deja condamnaţi „bagă” milioane de euro în campanii de discreditare a judecătorilor, procurorilor, serviciilor secrete implicaţi în lupta cu corupţia şi evaziunea fiscală? Campanii prin care sunt albiţi de fapte penale, furtul devenind un act de bravură, iar dosarul fiind considerat unul de poliţie politică. Informaţia cu milionul de euro pentru defăimarea justiţiei şi timorarea justiţiarilor nu este una falsă, nu e nici manipulare, ci şi-o asumă şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. N-am auzit pe nimeni s-o contrazică.
Fiindcă ceea ce vedem zi şi noapte la o serie de posturi de televiziune, oricum ai da-o, numai dezbatere politică, social-morală nu este, iar dezideratul informării corecte a cetăţeanului a fost demult îngropat. Pe deasupra, emisiunile respective costă sume enorme, iar patronii n-ar fi dispuşi să le plătească dacă n-ar şti că pot scăpa ei înşişi şi tovarăşii lor de zornăitul la uşă al cătuşelor.
Şi apoi, ştiu cum se întâmplă că mai toţi luptătorii cu anticorupţia, mai toţi marii protestatari împotriva „exceselor” din Justiţia românească au probleme cu legea, cu fiscul, cu contractele, mai toţi sunt vulnerabili şi şantajabili în urma atâtor combinaţii economice şi politice sulfuroase.
Cam aşa ceva se ascunde în spatele acestei campanii de-a dreptul odioase împotriva justiţiei. Odioase deoarece specialiştii, economiştii serioşi, Curtea de Conturi, organismele financiare ale noastre şi străine susţin că nivelul furăciunilor din banul public depăşeşte de mult 40%. Ei, bine, marii luptători împotriva „poliţiei politice”, formatori de opinie, jurnalişti-mercenari… fac spume la gură nu împotriva hoţilor care menţin România în sărăcie, care menţin educaţia şi sănătatea în moarte clinică, ci împotriva justiţiarilor care vor să-i prindă.
Culmea este că mesajul acesta a prins la electoratul sărac şi fără prea multă şcoală, a dat câştig de cauză actualei majorităţi parlamentare, determinându-i pe cei cu dosare să ceară recunoaşterea nevinovăţiei lor pe principiul că au fost votaţi de cetăţeni, ca şi cum votul i-ar absolvi de condamnare.
Fiindcă a încălca legile în România, a nu respecta reguli elementare de convieţuire publică, a trata cu indiferenţă orice formă de jurământ, angajament, contract, promisiune electorală, a uita cuvântul dat au devenit obişnuinţă din partea mai-marilor noştri. Cel puţin în aceşti 28 ani de democraţie şi libertate.
Comentarii