La Prefectura Suceava

Seminar cu tema „24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române”

La Prefectura Suceava a avut loc, luni, seminarul cu tema „24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române”.

Întâlnirea a fost deschisă de prefectul judeţului Constantin Harasim, iar moderatoarea evenimentul a fost consilierul local Angela Zarojanu.

În cadrul seminarului au fost prezentate expuneri legate de importanţa actului istoric susţinute de Ştefan Purici, prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Camelia Ignătescu, decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu, directorul Bibliotecii Universităţii „Ştefan cel Mare”, Gabriela Scutaru, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Gabriel Cărăbuş, directorul Bibliotecii „I.G. Sbiera”, Ioan Mareş, directorul adjunct al Muzeului Bucovinei, preotul paroh Constantin Ciupu de la Biserica „Sfântul Simion” din Suceava, Aurel Buzincu, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional.

Printre cei care au participat la eveniment şi au avut intervenţii se numără: Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava, Carmen Marcean, scriitoare, Luminiţa Chihai, preşedinta CECCAR Suceava, Liliana Agheorghicesei, preşedinta IMM Suceava, Orza Liliana, CRITP Suceava, Alunica Morariu, prodecan Facultatea de Drept şi Administraţie Publică USV Suceava, Gina Puică, lector Universitatea „Ştefan cel Mare”, Diana Bucătar, consilier parlamentar, Johannes Raimund Onesciuc, director adjunct al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu”.

Evenimentul s-a încheiat cu interpretarea cântecului patriotic „Hora Unirii” de către elevii Mihaela Andreea Flocea, Maria Nichitoi, Nicolae Ilincăi de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, împreună cu toţi cei prezenţi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI