Calvarul Aiudului, cu două rânduri de câte şapte cruci îngemănate de durere şi crucea neamului românesc purtată pe umerii celor ale căror oseminte se află dedesubt, în Râpa Robilor, cunoscutul monument conceput de arhitecţii Anghel Marcu, Nicolae Goga şi Liliana Chiaburu şi sfinţit în anul 2000 de ÎPS Bartolomeu Anania, el însuşi trecut prin temniţa Aiudului, care a fost ales de Ilie Popa să ilustreze coperta masivului său volum, “Antologia liricii de detenţie anti-comunistă din spaţiul românesc”, Fundaţia Culturală Memoria, Bucureşti, 2016, este cu adevărat emblematic şi pentru conţinutul său, un osuar liric în care întregul, din punct de vedere estetic, sălăşluieşte împreună cu fragmentul, sugestia a ceea ce ar fi putut să însemne şlefuirea talentului în libertate, dar şi cu sfărâmăturile, pulberea anonimă din care s-au plămădit nu atât versuri, cât ţipăt pur, tânguire, jale, suspin.
Antologia cuprinde 1310 poezii, care au 167 de autori cu nume şi prenume, dar şi unii fără identitate. Ei structurează cartea în câteva capitole: I. al autorilor consacraţi înainte de detenţie, ca Radu Gyr, Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, Ion Caraion, Constant Tonegaru; II. al debutanţilor în detenţie, ca Dumitru Oniga, Vasile Pânzariu, Vasile Motrescu; III. al deportaţilor şi cu domiciliu obligatoriu din România, Basarabia şi nordul Bucovinei; IV. al foştilor deţinuţi politici tătari din Dobrogea; V. al autorilor neidentificaţi sau necunoscuţi. Florilegiul propriu-zis este precedat de menţiunea sprijinului financiar al prof. univ. dr. Cornel Constantinescu din Zürich-Eleveţia, care la rându-i este prezent cu aceste gânduri: “Muntele de suferinţe al crâncenelor temniţe comuniste a produs sfinţi, martiri şi poezii geniale. Şi foarte multe poezii, scrise de mulţi autori, dedicate multor teme: speranţa în Dumnezeu, groaznicele chinuri din închisori, colegii de închisoare morţi, mai bine zis asasinaţi de administrația închisorii. Ei vor fi îngropaţi fără nume, în locuri neştiute de nimeni şi vor deveni martirii menţionaţi de Radu Gyr în celebrele lui versuri: Aţi luminat cu jertfe sfinte /Pământul până’n temelii, /Căci arde ţara de morminte /Cum arde cerul de făclii”. Urmează o riguroasă notă asupra ediţiei şi un cuprinzător studiu introductiv, amândouă aparţinând lui Ilie Popa, amândouă necesare, primul pentru călătoria cititorului în cuprinsul celor peste 860 de pagini, iar al doilea pentru înţelegerea de către “cititorul tânăr, foarte tânăr şi cel din generaţiile viitoare” a condiţiilor istorice, politice şi socio-economice care “au făcut posibilă apariţia şi dezvoltarea dictaturii comuniste ce a transformat România pentru o lungă perioadă de timp într-un imens lagăr concentraţionar, generator de crime şi de mari suferinţe fizice şi psihice unor largi pături sociale, luând în consideraţie inclusiv pe românii din Basarabia şi nordul Bucovinei, foste provincii româneşti ocupate de imperiul bolşevic sovietic”. După care prof. univ. dr. Victor Grecu semnează un înflăcărat şi îndurerat “Oratoriu creativităţii”, cu un memorabil citat din Constantin Noica: “omul este singura fiinţă care ştie să valorifice înfrângerile”. La sfârşit găsim un index de autori şi o scurtă prezentare a lui Ilie Popa, universitar, preşedintele celor 16 ediţii ale Simpozionului Internaţional “Experimentul Piteşti – PERT” şi editor coordonator al lucrărilor publicate de Filiala Argeş a Fundaţiei Culturale Memoria. Coperta IV prezintă o hartă cutremurătoare: “Geografia detenţiei politice comuniste a românilor”. Suceava şi Cernăuţi figurează cu închisori de exterminare.
Între cei 167 de autori selectaţi din mai multe apariţii editoriale, începând cu cele cinci volume “Poeţi după gratii” publicate de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, câţiva sunt originari din Bucovina. În primul capitol îl întâlnim pe cunoscutul Teofil Lianu (1908-1997), pseudonim cu care activează în gruparea literară a lui Mircea Streinul, semnând în “Iconar”, “Glasul Bucovinei”, “Bucovina literară” ş.a. şi conducând câteva publicaţii meteorice, între care şi “Crai nou”. “După 1944 dispare o vreme din viaţa literară, din motive politice pentru a reapărea în anul 1947 la publicaţia «Zori noi». Se stabileşte la Rădăuţi unde este muzeograf şi funcţionar la o bancă. Izbuteşte să publice, sub un nou pseudonim, Teofil Dumbrăveanu, mai multe cărţi pentru copii (…), iar după anul 1989, când intră în viaţa monahală, «Rapsod în Arboroasa» 1995)”. “A trecut prin închisorile din Cernăuţi, Suceava, Botoşani, Bucureşti, Jilava, Zarca Aiudului”. În acelaşi capitol îl aflăm pe Vasile Blănaru (Cezar Flamură), născut în 1913 în Câmpulung Moldovenesc, elev la liceul “Dragoş Vodă”, absolvent al Academiei de Teatru şi Cinematografie, asistent de regie la Teatrul Naţional din Bucureşti cu Liviu Rebreanu director. A fost reporter de război pe frontul antisovietic. Eliberat în 1954 după cinci ani de închisoare la Aiud, este arestat din nou în 1958 şi condamnat la moarte, pedeapsă comutată în muncă silnică pe viaţă. Eliberat prin Decretul 411/1964 de graţiere generală a deţinuţilor politici. Una din poeziile reproduse de Antologie, “A mai murit un camarad”, este dedicată Profesorului Traian Brăileanu, sociologul şi filosoful ucis de temniţa Aiudului.
În capitolul al doilea, al deţinuţilor care şi-au scris primele versuri în temniţă, îi citim şi pe nord bucovinenii Valerian Turtureanu, din Cireş-Storojineţ, absolvent de Filosofie, condamnat la 20 de ani de muncă silnică, care a trecut prin închisorile de la Jilava, Suceava, Aiud ş.a. şi prin lagărele de muncă forţată Baia Sprie şi Periprava, şi Adrian Gheţu, din Cernăuţi, condamnat de asemenea la 20 de ani de muncă silnică şi eliberat prin Decretul de graţiere nr. 5/1963 emis de Consiliul de Stat, absolvent, după eliberare, al Universităţii din Braşov, oraş care îi acordă titlul de Cetăţean de Onoare. Între numeroşii deţinuţi politici cu studii superioare, Vasile Motrescu, din Vicovu de Jos, cu numai şapte clase, ar face figură aparte, dacă cei care l-au cunoscut nu ar fi vorbit despre limbajul său elevat şi despre faptul că “era un erudit al istoriei Moldovei şi al legilor pădurii”. Partizan în munţi, prins, a fost “executat prin împuşcare în noaptea de 29/30 iulie 1958 la penitenciarul din Botoşani şi înhumat într-un loc necunoscut”. Ceilalţi doi poeţi sunt bine ştiuţi cititorilor ziarului “Crai nou” şi Sucevei culturale. Este vorba de Vasile Pânzariu, decedat în 2013, şi de Dumitru Oniga, nu de mult trecut la cele veşnice. Numele deţinutului politic Vasile Pânzariu este asociat cu zece ani la Iaşi, Jilava, Piteşti, Gherla, la minele de plumb din Baia Sprie, la lagărul de la Poarta Albă, Văcăreşti şi încă doi la Zarca din penitenciarul Aiud, care l-au marcat pe viaţă, cum o dovedeşte şi antologia sa, “Coşmar în noaptea veacului”.Tinereţea lui Dumitru Oniga se petrece între închisori (Cernăuţi, Aiud, Alba Iulia, Săcel-Haţeg, Piteşti, Noua Culme, Periprava) şi studii. Dar nu umbra chinurilor i-a rămas întipărită pe chip, ele au fost decantate într-o seninătate şi eleganţă care l-au făcut iubit şi care s-a transmis sonetelor şi rondelurilor sale.
Deşi nu trăită în carne vie prin experienţă personală, ci prin durerea lumii în care au crescut, în care respiră, tema detenţiei anticomuniste şi a deportărilor se regăseşte, şi „Antologia“ le consemnează, în scrisul şi activitatea editorială a universitarului şi scriitorului cernăuţean Vasile Leviţchi, “un nume de referinţă în literatura română din nordul înstrăinat al Bucovinei” (Emil Satco), a lui Dragoş Tochiţă, din Pătrăuţii de Sus – Storojineţ, culegător de folclor şi neobosit activist cultural, obştesc, şi a lui Valeriu Zmoşu, din Pătrăuţii de Jos – Storojineţ, “etnograf, folclorist, poet popular”.
De multe ori prin lirica sa de vârf, dar şi prin vaierul celorlalte creaţii, asemănător unui cor antic, “Antologia liricii de detenţie anticomunistă din spaţiul românesc” alcătuită de Ilie Popa este întotdeauna zguduitoare prin biografia autorilor. Acestea impun o lectură specială, care îl va urmări pe cititor, ca o rană care nu te lasă nici să mori, nici să trăieşti ca şi cum această rană nu ar exista. Dar este obligatorie pentru mersul spre o zi de mâine fără carcere ale gândirii, fără asasinarea, torturarea şi umilirea semenilor, pentru o societate care să nu-şi refuze memoria, ci să şi-o facă reper, aliată, îndrumător.
În încheiere, mulţumim călduros scriitoarei Micaela Ghiţescu, preşedinta Fundaţiei Culturale Memoria, şi tehnoredactorului “Antologiei”, Oana Ichim, pentru darul acestei cărţi, asigurându-le că va ajunge acolo unde va putea să aibă numărul mare de cititori meritat, la Biblioteca Bucovinei “I. G. Sbiera” Suceava.
Comentarii