Cu mici şi aproape nesemnificative excepţii, în spaţiul public cea mai arzătoare problemă a momentului o constituie aşezarea personajelor în scenă şi nu drama, cum ar fi normal. Or drama este că ideea principală căreia i se subsumează intenţiile actualei majorităţi câştigătoare nu are legături importante cu buna guvernare, ci cu rezolvarea trecutului respectivelor personaje. Iar drama şi mai mare este că respectivelor personaje le revine, după alegeri, toată Puterea politică.
Miza a fost, aşadar, eliberarea de trecutul compromiţător, estomparea adevărului prin reconstruirea altui trecut, unul favorabil şi înălţător. Nu e o miză nouă, căci ne-a măcinat şi înainte de revoluţie, ne macină energiile politice şi după. Ca să înţelegem, să-l privim pe politicianul-simbol al epocii postdecembriste, Ion Iliescu, cel ce se străduia să ne demonstreze că nu e din familia ceauşeştilor în care şi-a desăvârşit formaţia de căpetenie roşie, ci e ditai socialistul european, progresist şi original democratic.
Numai că istoria s-a repetat la alegerile din 11 decembrie, principala temă de campanie dezbătută mai ales la televiziunile de casă nefiind una legată de programele de guvernare, de viitorul României, ci de trecutul principalelor personaje, de faptul că binomul DNA – SRI cică a făcut şi face dosare politice la comanda lui Băsescu – Iohannis pentru a-şi înlătura concurenţii la un ipotetic viitor mandat. Nimic despre suspiciunile rezonabile din dosare, ci doar despre prezumţia de nevinovăţie. Semn că scopul lor principal este acela de a se pune la adăpost de acuzaţiile justiţiarilor şi a-şi putea continua nestingheriţi cariera politică. Fie ce-o fi.
Ce „legături primejdioase” au cu trecutul câştigătorii alegerilor din 11 decembrie? Mai toate sunt referitoare la corupţie şi abuzuri de putere: nişte condamnări, câteva dosare penale aflate în diferite stadii, suspiciuni rezonabile asupra comiterii unor fapte ilicite, abuzuri, multe legate de banul public… Iar o eventuală condamnare le poate pune punct, Doamne, fereşte!, carierei lor de integri oameni de stat.
Să ne înţelegem: nimeni nu susţine că Justiţia românească ar coincide cu justiţia divină, căci nu există pădure fără uscături, dar necazurile cu justiţia sunt ale unei părţi infime a populaţiei, iar gestionarea lor revine judecătorilor şi procurorilor, mai puţin Guvernului. Exacerbarea discursului (anti)justiţiar, însă, o datorăm specificului puterilor politice de după 1989: politica noastră a depins mai puţin de instituţiile democraţiei, Justiţie, Parlament, Executiv, consilii locale, cât de persoanele impuse de partide. Aşadar personalizarea actului politic, politicianul atotputinte nu puteau să aibă altă consecinţă decât confruntarea cu justiţiarii.
Pentru că, în asemenea situaţie, personajul politic devine mai important decât funcţia: funcţia ţine de lege, de agenda postului, pe când omul politic, de umori personale şi şefi de partid, de umorile altor lideri, înalţi funcţionari, motiv pentru care domnia legii mai are de aşteptat până se instaurează cât de cât acceptabil.
Iar dacă ideea care le-a adus voturi câştigătorilor actualului scrutin a fost legată de trecut şi abuzurile binomului, degeaba vin căpeteniile stângii să ne amintească de îndeplinirea promisiunilor de bună guvernare şi creşterea nivelului de trai. Acestea ţin mai degrabă de continuarea campaniei electorale în aşteptarea unor evenimente ca suspendarea preşedintelui ori alegeri generale anticipate. Miza a fost să scape curaţi, nevătămaţi de justiţie, iar strategiile nu le lipsesc.
În sensul acesta trebuie interpretate ultimele acte ale majorităţii actuale de impunere a unui prim-ministru de paie în capul căruia să se spargă asumarea „până la virgulă” a tuturor promisiunilor îngrozitor de populiste, fără cine ştie ce raţiune economică şi politică. Totodată, este foarte important ca actualii lideri să fie la adăpostul unui guvern-marionetă, feriţi de oprobriul public, pentru a putea conta pe o bună imagine în caz de noi confruntări electorale.
Comentarii